URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Iulie 2022, 09:55

Mai beeeee, mă! Au început pregătirile pentru festivalul din mijlocul naturii, cu muzică folk, rock și multă bere (FOTO)

Mai beeeee, mă! Au început pregătirile pentru festivalul din mijlocul naturii, cu muzică folk, rock și multă bere (FOTO) LA OAIA NEAGRĂ. Festivalul „Beeeee, mă!” pune accent pe natură și pe „feeling”, iar oaspeții sunt invitați să cânte alături de trupele de pe afiș și să lege noi prietenii...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fără înghesuială, fără fițe, fără produse la preț triplu, dar cu mult aer curat, peisaje verzi, muzică folk și rock și cu povești între prieteni lângă focul de tabără.  

Un tânăr bihorean mutat în vârf de munte alături de iubita lui organizează la finalul lunii iulie o nouă ediție a festivalului „Beeeee, mă!”, în campingul pe care l-a deschis în satul Poiana Horea din Munții Apuseni.

Oamenii muntelui 

Deja de cinci ani, bihoreanul Tudor Buzle - pe ardelenește Toderu’ - locuiește în mijlocul naturii alături de logodnica sa, timişoreanca Dana, pe care a cunoscut-o într-o ieșire cu cortul în Padiş. În scurt timp, cei doi au decis că vor să-și prelungească pe termen nedeterminat aventura în natură, așa că au găsit și cumpărat o căsuță din grinzi în satul Poiana Horea, din județul Cluj, la o altitudine de 1.100 metri.

Au deschis acolo un camping pe care l-au numit „Black Sheep Camp” (Campingul Oaia Neagră), unde, în circa 200 de corturi mari, îi primesc pe amatorii de excursii cu cortul și de aer tăios de munte...   

Pentru libertate

La fel ca în 2021, și în această vară, Tudor și Dana organizează în poiană un festival pe care l-au numit sugestiv „Beeee, mă!”, o denumire care să aducă aminte de numele campingului, dar și să le dea un impuls petrecăreților.

„Vrem ca oamenii care vin la noi să se simtă cât mai liberi. Suntem într-o poiană, nu e chiar în vârf de munte, dar avem priveliști frumoase. Facem seară de seară focuri de tabără. Ideea festivalului este ca oamenii să se simtă ca atunci când ies cu cortul într-o zonă faină, cu oameni faini, dar în plus au și muzică live...”, spune organizatorul.

Trei seri, zece trupe

Noua ediție a „Beeeee, mă!” va avea loc în perioada 28-31 iulie, iar pe scenă vor urca zece trupe. În prima seară, vor cânta Figure of Funk din Baia Mare, Rebel Yell!, o formație tribut Billy Idol din Cluj-Napoca, și trupa rock Frații Jdieri din Oradea.

În a doua seară va veni rândul The Hidden Jester, rockeri din Timișoara, The Speakers, o formație folk-country din Baia Mare, și cunoscuta trupă de „transylvanian blues” Nightlosers din Cluj-Napoca.

În ultima seară a evenimentului oaspeții vor asculta Foo Fain, trupă tribut Foo Fighters, N.O.R., formație rock din Oradea, Ultimu’ Nivel, trupă pop-punk din Baia Mare, dar și pe invitații speciali Dirty Shirt, care cântă „folklore metal” din Transylvania pe scene europene, iar recent au lansat un nou album „Get your dose now”.

VIP la foc

Festivalul va însemna mai mult decât concerte. Tichetele de acces, disponibile pe ambilet.ro, sunt de mai multe feluri, unele incluzând locul de pus cortul. Un bilet pentru o zi fără campare costă 90 lei, iar cu campare 150 lei. Un abonament pentru tot festivalul fără campare costă 250 lei, iar unul cu campare 350 lei.

Copiii cu vârste de până la 14 ani care însoțesc un părinte plătitor pot intra gratuit. Oaspeții au la dispoziție campingul, dușuri, dar și apă pură de izvor.

„Cei care rămân peste noapte au parte, de fapt, de o experiență VIP. După concerte, bei o bere cu artiștii la focul de tabără, ba chiar cânți cu ei, căci majoritatea cântă apoi și la foc...”, spune Tudor.

De asemenea, printre invitații festivalului se numără și Ursit, care îi va învăța pe curioși despre secretele ciupercilor. „Vine să ne facă o excursie-atelier-curs despre Metoda URS - Cum să ciuperci" - tehnica prin care spune el că și-a transformat întreaga lume în propria grădinuță comună din care se hrănește constant de aproape 5 ani fără să moară nici măcar o dată!”, transmit, glumeți, organizatorii.

De mâncat și de băut...

În zilele de festival, la „Beeeee, mă!” vor sosi și vendori cu bunătăți, cum ar fi Paul Olău și a lui bere artizanală Bers Nova din Bihor, sau Food Box, cu diferite mâncăruri, inclusiv gătite la ceaun. „Cei care vin aici pot să-și aducă propria mâncare și băutură, nu-i restricționăm în vreun fel”, adaugă, însă, Tudor.

Nu se acceptă, în schimb, persoanele care nu respectă natura și fac mizerie. Căci „Beeeee, mă!” este tocmai despre iubirea pentru natură și, în plus, pentru muzica bună...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON