URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 11 DECEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Decât să tipărim broșuri și să ne batem cu pumnii-n piept, mai bine ne aplecam pe probleme importante. Să lichidăm toaletele din fundul curții, să racordăm gospodăriile țărănești la gaz metan, să oprim migrația care duce la depopularea țării, acestea erau proiecte ce meritau închinate mărețului Centenar. De autostrăzi nici n-are rost să mai vorbim.
Zic şi eu
Adrian Cris
În urmă cu peste un deceniu, un clujean teribilist zicea că s-a săturat de România. Cum n-a explicat că, de fapt, se săturase de balcanism, de corupţie, de minciună, de demagogie, naţionalism primitiv, murdărie şi dezordine, a fost pus la index ca vândut ungurilor. De câteva luni, patru primari din Transilvania pregătesc o iniţiativă mult pragmatică, deci şi mai "periculoasă" decât manifestul lui Sabin Gherman...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
În primul rând, îmi doresc să nu fie doar o mişcare politică, iar declaraţiile de intenţie ale celor 4 primari (fonduri, dezvoltare, infrastructură etc) să fie doar de faţadă, aşa cum se face în orice campanie electorală. Mi-ar plăcea să nu devină un pol politic şi să nu fie exploatată în consecinţă, deşi, dacă va începe să facă performanţă şi să dea rezultate palpabile, e foarte posibil să se ajungă şi acolo. Primul semnal ar fi atunci când vor cere şi alte oraşe să intre în horă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
După cum se ştie, în 7 noiembrie Curtea Constituţională a admis sesizarea Guvernului şi a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Constatând acest conflict, CCR a obligat ÎCCJ de îndată la desemnarea prin tragere la sorţi a tuturor membrilor completurilor de 5 judecători, cu respectarea art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 207/2018.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Sistemul colector urinar, format din bazinetele renale (formaţiunile care "captează" urina din cei doi rinichi), cele două uretere ("tuburile" prin care urina ajunge la vezică), vezica urinară şi uretra ("tubul" prin care urina se elimină) este "căptuşit" cu nişte celule epiteliale denumite în ansamblu "uroteliu". Toată această zonă este expusă influenţelor carcinogene, dar cea mai frecventă tumoră este cea a vezicii urinare, urmată de cea de la nivelul bazinetelor.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Vorbim de o "explozie" de depresie în rândul fetelor începând cu anul 2012 şi până în prezent şi toate aceste adolescente au un singur lucru în comun: petrec mult timp pe telefoanele mobile ori în faţa canalelor social media.
25 Martie 2013, 13:14

Clienţii RCS&RDS se pot conecta mai uşor la internetul wireless

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Compania RCS&RDS a introdus o modalitate mai facilă de conectare la internetul wireless Digi Wi-Fi, care cuprinde 2.400 de hotspot-uri în întreaga ţară.

Clienţii companiei pot folosi mai uşor serviciul selectând reţeaua "Digi Wi-Fi Direct Login", iar reconectarea se va face automat după prima intrate în reţea.

Pentru unele terminale sau PC-uri este necesară o setare prealabilă a funcţiei de reconectare automată. Clienţii interesaţi de noua modalitate de conectare pot găsi pe www.rcs-rds.ro informaţii despre modalitatea de setare a funcţiei de reconectare automată.

Digi Wi-Fi este un serviciu utilizat gratuit de către toţi abonaţii la internet fix sau la internet mobil ai RCS & RDS. Serviciul este disponibil atât pentru clienţii persoane fizice cât şi pentru persoanele juridice. În funcţie de serviciile contractate, aceştia dispun de unul sau mai multe conturi de acces gratuit la reţeaua wi-fi.

RCS & RDS deţine peste 2.400 hotspoturi wi-fi, amplasate în majoritatea oraşelor din ţara noastră.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
port
Cine furnizeaza internet wi-fi "Primaria Oradea" trebuia sa se gandeasca un pic inainte sa monteze hot-spoturi in apropierea liceelor...Copii se pot conecta fara probleme si in perioada orelor scolare. E normal asa ceva? Nu trebuia gandita o restrictie in acest sens?
Postat 26 Martie 2013, 15:18 de port
count display

FOTO BIHOREANUL

  • 'Asta-i datina străveche': 350 de copii, în straie tradiționale, au colindat pe străzile Oradiei (FOTO/VIDEO)
  • Nervi în Aeroportul din Oradea: Pasagerii cursei Tarom spre Bucureşti, revoltați că... nu au locuri în avion! (FOTO)
  • Inna a strălucit ca o stea: Peste 3.000 de orădeni şi o mână de turcoaice s-au bucurat de concertul talentatei artiste (FOTO / VIDEO)
  • Iluminatul de sărbători a fost pornit, a început Târgul de Crăciun în Oradea. Vezi cum arată! (FOTO / VIDEO)
  • Capsula timpului: Gânduri despre Oradea secolului viitor, dar şi obiecte din oraşul zilelor noastre, vor fi îngropate în curtea Muzeului Ţării Crişurilor (FOTO)
  • Merită vizitat! Muzeul istoriei evreilor din Oradea şi Bihor a fost inaugurat (FOTO/VIDEO)
  • O oră de linişte, din respect pentru autişti, în toate magazinele Kaufland, la iniţiativa Centrului de Educaţie Incluzivă Cristal (FOTO)
  • Modelul elveţian funcţionează în Bihor: Zeci de salvatori montani, instruiţi la centrul înfiinţat într-un program elveţiano-român (FOTO)
  • Podul Centenarului a fost inaugurat de o Dacie tricoloră, în prezenţa comisarului european Corina Creţu (FOTO/VIDEO)
  • La mulţi ani, România! Festivităţile de 1 Decembrie s-au încheiat în premieră cu un foc de artificii (FOTO/VIDEO)
Ultimele Comentarii

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON