URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
03 Septembrie 2023, 12:40

Grădinița 45 din Oradea ar putea fi reabilitată pe bani europeni. Vezi aici cum va arăta! (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Grădinița 45 din strada Aluminei nr. 100 ar putea fi reabilitată pe bani europeni, printr-un proiect care mai cuprinde eficientizarea energetică a Creșei 6 - Căsuța Veseliei, situată în aceeași clădire.

Consiliul Local Oradea a aprobat joi, cu unanimitate de voturi și fără comentarii depunerea spre finanțare prin Planul Regional Nord – Vest 2021 – 2027 a proiectului în valoare de 18,5 milioane lei.

„Obiectivul principal este reabilitarea clădirii Grădiniței 45 și Creșei 6, în vederea creșterii calității infrastructurii educaționale din municipiului Oradea. Prin implementarea proiectului, se țintește creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice cu destinația de instituții de învățământ”, se menționează în Hotărârea de Consiliul Local.

Documentele au fost depuse spre finanțate încă de vineri, în prima zi de deschidere a axei.

„Se propune ca spațiile clădirii să se transforme în spații moderne, curate și multifuncționale din care se vor elimina finisajele parazite, iar exteriorul degradat să fie curățat și reabilitat”, se menționează în document.

Lucrările vizează, printre altele, reabilitarea instalațiilor, înlocuirea tâmplăriei, utilizarea resurselor regenerabile de energie și reducerea costurilor cu utilitățile.

Vezi mai jos Hotărârea de Consiliu Local privind reabilitarea Grădiniței 45!

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON