Una dintre cele mai mari şi importante şcoli din Oradea, Colegiul Naţional Emanuil Gojdu, era să rămână fără lider înainte de începutul unui an şcolar plin de dileme provocate de pandemia de Covid-19.
Bihorel a aflat că directorul Florin Nicoară şi-a transmis luna trecută demisia din funcţie la Inspectoratul Şcolar Judeţean, invocând că a fost umilit de şeful instituţiei, Virgil Blage, cu care nu este coleg doar de profesie, ci şi de partid, ambii fiind membri PNL Bihor.
Cum anume l-a umilit şeful IŞJ Bihor Nicoară n-a lămurit, dar a lăsat să se înţeleagă că are o problemă cu un apropiat al acestuia. „Cu silă vă cer scuze pentru că am îndrăznit să am alte păreri decât cele ale persoanelor care au rezultate zero în învăţământ, dar care vă călăuzesc pe linia dreaptă din sistem”, şi-a încheiat Nicoară scrisoarea de demisie, trimisă la Inspectorat pe 18 august.
Culmea este că, după cum a aflat Bihorel, două zile mai târziu directorul de la Gojdu a revenit asupra deciziei şi şi-a retras demisia, fiind şi în continuare în funcţie. Ce anume l-a determinat să renunţe la demisie nu se ştie, căci nici el, nici Blage n-au vrut să lămurească. Greu de crezut însă că vorbele grele aruncate de Nicoară la nervi vor fi uitate la fel de repede...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.