URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 14 IULIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Bolnavii de la Municipal au fost mutați în „bolnița” de pe Republicii, o construcție nerenovată pentru că urmează să fie demolată. Nici nu mă miră reacția asistentelor medicale din Salonta infestate cu coronavirus, care au preferat să plece acasă, profitând și de vidul legislativ în care România se scaldă încă de pe la 1918.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna asta se împlinesc 5 luni de când, la fel ca mulţi colegi de breaslă de oriunde din lume, documentez (uneori, nu uşor) şi semnez zilnic cel puţin câte o ştire despre criza sanitară generată de răspândirea Covid. Dar credeţi că ne place să dăm veşti proaste? Ori să fim înjuraţi de tot felul de inteligenţi asimptomatici, laolaltă cu medicii şi cu autorităţile, că avem "interese mari" să băgăm lumea în sperieţi (deşi, fireşte, nu ăsta e scopul)?
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Un jurnalist bun nu este acela care gândeşte la fel ca tine, care îţi împărtăşeşte valorile şi credinţele, la fel cum un jurnalist rău (sau prost, dobitoc, javră, cum se mai zice în popor) nu este acela care îţi contrazice modul de a gândi şi te scandalizează cu părerile sale, nici acela care abordează subiecte care nu-ţi sunt pe plac. Există multe alte criterii de jurizare în afară de tabăra în care activează...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre restricțiile impuse de autorități în contextul pandemiei de Covid-19?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul administrativ reglementează atribuțiile prim-ministrului României în calitatea sa de conducător al Guvernului. Astfel, conform articolului 28 din cod, prim-ministrul conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuţiilor pe care aceştia le exercită.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Pancreatita acută este o inflamaţie a pancreasului cu manifestări diferite, de la forma edematoasă, care este o afecţiune uşoară şi reversibilă în majoritatea cazurilor, la forma necrozantă, foarte severă.
03 August 2019, 14:17

Claudia Schiffer, nud la 48 de ani, pe coperta revistei Vogue (FOTO)

Claudia Schiffer, nud la 48 de ani, pe coperta revistei Vogue (FOTO) sursa foto: style.yahoo.com
Claudia Schiffer, nud la 48 de ani, pe coperta revistei Vogue (FOTO) sursa foto: https://www.thesun.co.uk
Claudia Schiffer, nud la 48 de ani, pe coperta revistei Vogue (FOTO) Claudia Schiffer a mai apărut pe coperta Vogue Italia în 1994 (sursa foto: https://www.thesun.co.uk)
Claudia Schiffer, nud la 48 de ani, pe coperta revistei Vogue (FOTO) Fotomodelul este căsătorită cu Matthew Vaughn (sursa foto: https://www.thesun.co.uk)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Nemţoaica Claudia Schiffer, unul dintre cele mai celebre modele din anii 1990, acum în vârstă de 48 de ani, a pozat nud pentru coperta ediţiei italiene a revistei Vogue, scrie adevarul.ro.

În fotografie, Schiffer îşi acoperă bustul cu o poşetă şi zona intimă cu o pereche de pantofi marca Yves Saint Lauren.

Fotomodelul revine pe coperta celebrei reviste de modă după 25 de ani şi nu pare a fi îmbătrânit foarte mult.

Recent, top-modelul german, mamă a trei copii, Caspar, în vârstă de 16 ani, Clementine, în vârstă de 14 ani, şi Cosima, în vârstă de opt ani, a recunoscut că îi place faptul că îmbătrâneşte. "Vârsta ar trebui celebrată. Mă simt de 48 de ani şi sunt mândră de acest lucru", a declarat Schiffer.

Pentru numărul din luna august al revistei Vogue Italia a pozat şi top-modelul american Stephanie Seymour, în vârstă de 51 de ani, care revine pe coperta publicaţiei după 32 de ani.

Ambele vedete şi-au făcut autoportrete, în şedinţe foto duble, îmbrăcate şi nud, sub supravegherea fotografului american Collier Schorr.

Imaginile sunt un omagiu adus autoportretelor semnate de fotograful germano-australian Helmut Newton (1920 - 2004), dintr-o perspectivă feminină.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Delgaz Grid
  • Sistare alimentare gaze naturale pe mai multe strazi din localitatea Marghita, judetul Bihor

    Delgaz Grid a fost nevoita sa sisteze alimentarea cu gaze naturale pentru consumatorii din localitatea Marghita pe strazile: Litoralului, Fantana Mica si Oltului, in data de 14 iulie incepand cu ora 11:30, ca urmare a unui incident survenit la reteaua de distributie gaze naturale.

    Echipele companiei lucreaza in vederea remedierii situatiei, reluarea treptata a alimentarii cu gaze naturale fiind estimata a se realiza pe parcursul zilei de 14 iulie, incepand cu ora 15:00, in functie de prezenta la domiciliu a  consumatorilor afectati, masura fiind necesara pentru efectuarea operatiunilor in conditii de siguranta.

     

     

     

     

Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2788 RON
  • 1 EUR = 4.8423 RON
  • 1 HUF = 0.0137 RON