URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Aprilie 2019, 17:08

Biruri mai mari! Taxele şi amenzile orădenilor se vor majora cu 4,6% de anul viitor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Taxele, impozitele şi amenzile orădenilor se vor majora de anul viitor cu 4,6% prin actualizarea cu rata inflaţiei.

Consiliul Local a aprobat, miercuri, indexarea obligaţiilor fiscale aferente anului 2020 cu votul exclusiv al reprezentanţilor PNL. Consilierii locali ai UDMR s-au abţinut de la vot, iar cei ai PSD au votat împotrivă.

"Legea ne obligă"

"Propunerea noastră este ca aceste taxe să nu se majoreze. Taxele din Oradea sunt oricum destul de mari", a declarat consilierul PSD, Adrian Negrea (foto).

În replică, primarul Ilie Bolojan a arătat că indexarea impozitelor cu rata inflaţiei este o măsură impusă prin lege şi este lăsată doar formal la latitudinea consilierilor.

"Noi nu dorim creştere a impozitelor, dar legea ne obligă la actualizarea lor cu rata inflaţiei. PSD cu guvernarea sa înţeleaptă au generat o inflaţie de 4,6%. Dacă era 0%, era altceva", a replicat primarul Ilie Bolojan.

200 lei impozit

Consilierii locali au aprobat actualizarea obligaţiilor fiscale ale orădenilor doar de principiu, urmând ca valoarea lor efectivă să fie stabilită în cadrul unei şedinţe care va avea loc în cea de-a doua parte a anului.

Estimativ, impozitul anual aferent unui apartament cu două camere va depăşi în premieră suma de 200 lei, majorându-se cu 9 lei de la 198 la 207 lei. Impozitul pentru un apartament cu trei camere va creşte cu 10 lei, de la 232 lei la 242 lei.

În ceea ce priveşte impozitul pentru o maşină cu o capacitate cilindrică de 1.400 centimetri cubi, acesta va creşte cu 3,3 lei - de la 72 la 75,3 lei -, iar pentru una cu o capacitate de 1.900 cmc cu 10,5 lei, de la 230 lei la 240,5 lei.

Aceasta este prima majorare de impozite din Oradea după cea din 2017, când obligaţiile fiscale ale orădenilor au crescut cu 20%.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON