URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 02 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Iunie 2019, 21:10

"Beţia" de mov. Festivalul lavandei de la Santăul Mic a atras sute de bihoreni (FOTO/VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Sute de bihoreni au luat sâmbătă cu asalt, încă de dimineaţă, ferma de lavandă a familiei Szoboszlai de la Santăul Mic în prima zi a Festivalului Lavandei care se doreşte să devină o tradiţie.

La ferma lavandei

Orădenii ieşiţi la relaxare s-au putut răsfăţa cu aroma îmbătătoare a plantelor în floare în acordurile trupei Kozak Band şi DJ Kendy & Sax Răzvan Meseşan.

Într-un răsfăţ al tuturor simţurilor, vizitatorii au putut încerca toate genurile de produse specifice, de la săpunuri şi ulei, la îngheţată şi sirop ori bere şi lichior din lavandă.

Cei mici au avut la dispoziţie jocuri şi distracţii, tinerii au găsit butaforii de toate felurile pentru fotografii şi selfie în lanurile mov, iar adulţii au găsit locuri pentru relaxare la umbră lângă un grătar ori pe lazy bag-uri nonconformiste cu o bere în mână.

Printre vizitatori au putut fi văzuţi de la familişti cu copii sau căţei la biciclişti şi motociclişti veniţi din zonă.

În jurul orei 17, pe şoseaua de la intrarea în fermă puteau fi numărate peste o sută de autoturisme, iar maşini cu vizitatori veneau încă în coloană.

Petreceri cu clasă

Ferma soţilor Csaba şi Krisztina Szoboszlai are un hectar cu plantaţii de lavandă abia înflorită şi încă pe atât cu diferite flori astfel încât să rămână plină de culoare pe tot parcursul anului.

Festivalul, aflat la prima ediţie, a fost programat anume pentru această perioadă pentru ca plantele să dea floare.

"Festivalul, care vrem să devină un punct de atracţie pentru Oradea şi zonă, se adresează celor care ştiu să aprecieze o muzică de calitate, un vin bun, o bere artizanală şi o cafea pe măsură", spune Csaba Szoboszlai (foto).

De altfel, familia Szoboszlai nu se poate plânge de lipsă de activitate. Chiar dacă veniturile din vânzarea în Italia a florilor de lavandă sunt undeva la 4.000 euro pe an, ferma este tot timpul ocupată.

Aroma şi culoarea florilor de lavandă atrage cupluri care vor să se cunune civil sau chiar religios într-o atmosferă romantică în foişorul din curte, să îşi ţină nunta în natură folosindu-se de cortul anume pregătit.

Prima ediţie a Festivalului lavandei va continua duminică între orele 10 - 20 şi va cuprinde o şedinţă de body-art de relaxare a trupului şi a minţii, o scurtă conferinţă despre viaţă şi natură a psihologului Maria Zamfirache şi un concert al trupei Magic Piano Duo.

Intrarea este 10 lei. Accesul copiilor este gratuit.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON