URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
27 Ianuarie 2015, 16:51

Avertisment: Primăria riscă să piardă finanţarea pentru Aquapark, Piaţa Unirii şi pasajele peste centură

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primăria are la dispoziţie o lună să convingă Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului că poate finaliza la timp investiţiile pe fonduri europene asumate până la sfârşitul anului, pentru că în caz contrar riscă să piardă finanţarea.

"Aţi depus pe Planul Operaţional Regional 58 de proiecte, din care aţi contractat finanţarea pentru 26 de obiective, ceea ce este foarte bine, dar văd că aţi finalizat doar 9 dintre ele şi aveţi 17 proiecte mari în implementare până la sfârşitul anului", a declarat Sanda Cătană, şeful Direcţiei Implementare Proiecte Operaţionale Regionale din cadrul ADR Nord-Vest.

"Nu ştim dacă nu se va cere rezilierea"

Sanda Cătană şi Marcel Boloş, directorul ADR Nord-Vest, au participat marţi la Oradea, la conferinţa de presă în care Direcţia Management Proiecte cu Finanţare Internaţională şi-a prezentat raportul de activitate. Reprezentanţii ADR Nord-Vest au cerut reprezentanţilor municipalităţii să ia toate măsurile necesare, inclusiv suplimentări de personal, pentru a implementa la timp proiectele pentru care au obţinut finanţare.

"Aveţi 3 proiecte cu risc şi, dacă nu sunt pregătite bine până în martie, probabil vor fi luate în vizor de minister (n.r. Ministerul Dezvoltării). Nici nu ştim dacă nu se va cere rezilierea lor", a spus Cătană.

Cele 3 proiecte sunt de fapt 4 şi au o valoare valoare totală de 36,3 milioane euro. Acestea se referă la construirea aquapark-ului Nymphaea în locul actualului ştrand municipal, reabilitarea Pieţei Unirii şi amenajarea pasajelor supraterane pe care şoseaua de centură va traversa intersecţiile cu DN 76 şi DN 79, spre Deva, respectiv Arad.

Cu monitorizare specială...

Directorul Marcel Boloş a precizat că proiectele în discuţie nu sunt deocamdată în situaţia de a-şi pierde finanţarea, dar că Primăria va trebui să demareze lucrările cât mai repede, cu termene clare, pentru a convinge Ministerul Dezvoltării că le poate finaliza înainte de sfârşitul anului.

"Cele trei proiecte vor intra într-un regim de monitorizare specială. Vom cere un plan de lucrări începând din martie până în decembrie şi vom insista să fie respectat", a spus Boloş.

Directorul ADR Nord-Vest a mai spus că rezilierea contractelor ar însemna pierderea fondurilor pentru actuala perioadă de finanţare, ceea ce ar însemna o pierdere enormă.

Rată de absobţie 30%

Prezent la conferinţa de presă, viceprimarul Mircea Mălan a dat asigurări că municipalitatea va face toate alocările necesare în bani şi oameni pentru a termina la timp proiectele europene contractate. "Toate proiectele vor fi implementate până la sfârşitul anului", a spus Mălan.

Potrivit evidenţelor ADR Nord-Vest, rata de absorbţie la nivelul regiunii de dezvoltare este de 53,4%. Strict pe Programul Operaţional Regional, Primăria Oradea a reuşit să cheltuie până acum doar 30% din fondurile alocate, dar cu mult sub media pe regiune.

Rata scăzută de absorbţie se datorează amânării marilor proiecte, acum în monitorizare specială, pentru ultimul an de implementare. Lucrările au început mai târziu pentru că Primăria a preferat să reproiecteze lucrările decât să le implementeze cu deficienţe şi a fost nevoită să repete unele licitaţii pentru că firmele concurente nu s-au încadrat în condiţiile cerute.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
erata
N-O FI RAMAS...
Postat 28 Ianuarie 2015, 00:11 de TDS
Pe deal pe la Marisel....
Am inteles ca si proiectul de incalzire pe apa termala din Cartierul Nufarul e in pericol! Ca s-a "imbunatatit" din mers iar modificarile au produs intarzieri de un an! Pai nu era firesc sa fie un proiect bun din prima? PS Pe FB o individa numita Teodora a postat sub titlul "Puternicii zilei" o fotografie in care apar si Mos si parintele! Unde sa fie facuta poza? Evident la o masa imbelsugata(ca mesele ne plac, conform invataturilor Bibliei). Pe langa titlul de prost gust("Puternicii zilei")nu pot sa-mi dau seama cum acesti indivizi tin conferinte despre pericolele care pandesc proiectele cu finantare europeana dupa care stau la petreceri razand cu gura pana la urechi! Lucru BINE FACUT, de altfel! SA VA FIE RUSINE tuturor si sa-ti fie RUSINE parinte pentru toate relele pe care le-ai facut in acest municipiu! De ce n-oi fi ramas in Marisel, nu stiu!
Postat 28 Ianuarie 2015, 00:02 de TDS
Lauda de sine nu MIROASE BINE!
Deci"Potrivit evidenţelor ADR Nord-Vest, rata de absorbţie la nivelul regiunii de dezvoltare este de 53,4%. Strict pe Programul Operaţional Regional, Primăria Oradea a reuşit să cheltuie până acum doar 30% din fondurile alocate, dar CU MULT SUB MEDIA pe regiune." Nu îmi face deloc plăcere să constat că nu se lucreză cu cap, dar dacă tot suntem sub MEDIA PE REGIUNE CE SENS ARE SĂ NE LĂUDĂM CĂ ORADEA e deasupra Clujului, a doua pe țară etc.?
Postat 27 Ianuarie 2015, 23:45 de Adi_Oradeanul
Scandal @!!!
Guvern PSD + primarie PNL = SCANDAL !!!!!
Postat 27 Ianuarie 2015, 17:23 de scortosul
Porcul nu se mai îngraşă în ajun decât la liberalii amatori !!!
Aveau timp la PMO să facă echipe de implementare, cu oameni pregătiţi tocmai pentru aşa ceva, încă din 2008 încoace ... dar iau dat afară pe toţi cei care numai despre chestia asta vorbeau, sau i-au rotit până i-au ameţit în afara sistemului, pe motiv că ar avea idei fixe şi nu pot fi de încredere din punct de vedere politic !!! Acum, că strategia lui Bolojan s-a dovedit de fapt copy-paste a ultimelor zece pagini din cea a predecesorilor, iar sutele de milioane absorbite vor fi, în mod real, doar câteva zeci pe care le putea absorbii până şi o comună medie din RO, e clar cu cine avem de a face ???
Postat 27 Ianuarie 2015, 17:03 de WinDos
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON