URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
07 Septembrie 2010, 08:20

39,6 milioane euro, pentru extinderea reţelelor de apă şi canal

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Compania de Apă Oradea (CAO) va reabilita şi extinde pe bani europeni reţelele de apă şi canalizare din 8 localităţi din Zona Metropolitană Oradea, Tinca şi Beiuş. "Nu există niciun motiv întemeiat pentru care să fie respins de la finanţare proiectul depus de CAO. Dacă totul merge bine, în primăvara anului viitor vor începe lucrările", a declarat primarul Ilie Bolojan luni, în cadrul unei conferinţe de presă.

Primarul Ilie Bolojan a mai spus că valoarea totală a proiectului se ridică la 93 milioane euro sumă din care nu mai puţin de 39,6 milioane euro vor fi alocate localităţilor înscrise în prima etapă.

Suma va fi investită în amenajarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare menajeră şi pluvială şi construcţia unei noi staţii de pompare în Oradea. "În următorii trei - patru ani toţi locuitorii municipiului, cu excepţia zonelor dezvoltate chiar în ultimii ani, vor avea locuinţele branşate la reţelele de apă şi canalizare", a spus Bolojan.

Spre exemplu, în zona de case a cartierului Ioşia vor fi înlocuite reţelele de apă din azbest iar în cartierele Oncea şi Grigorescu care nu sunt conectate la sistemul de apă şi canalizare vor fi montate reţele noi.

De altfel, studiul de fezabilitate al proiectului a fost aprobat, luni, în unanimitate de consilierii locali.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON