`
< Pagina precedentă 3 4 5 6 7
Părerea noastră
Folclor de Bihor
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?
De stiut
Colțul juridic
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
Arhiva
Am găsit in arhiva eBihoreanul.ro 677 rezultate
- Unde ieşim săptămâna asta 14/11/2011
- Târgul de turism "Petrece sărbătorile în Bihor" de la ERA Park continuă şi duminică (FOTO) 13/11/2011
- Unde ieşim săptămâna asta 07/11/2011
- Micuţii sunt invitaţi să se joace la "Ferma animalelor", în ERA Shopping Park (FOTO) 02/11/2011
- Unde ieşim săptămâna asta 31/10/2011
- Donaţie inedită pentru Căminul Felix: Zeci de văcuţe aduse din Irlanda, cu avionul 28/10/2011
- Prinţul Charles al Marii Britanii: Sunt descendentul lui Vlad Ţepeş 28/10/2011
- Un weekend "de groază" 27/10/2011
- Comisarii de mediu au împărţit amenzi de 3 milioane de lei 27/10/2011
- Afaceri pe bani publici: Pe (p)lacul domnului consilier... 22/10/2011
- Oamenii lui Domnu' Dan 14/10/2011
- Satiră pe muzică, la Hanul cu Noroc (FOTO) 30/09/2011
- Frigul de afară anulează filmele de pe Corso, programate în cadrul Festivalului de Teatru Scurt 29/09/2011
- Teatru... pe scurt 23/09/2011
- Sportivi sau infractori? Deşi suspendaţi, judokanii bătăuşi participă liniştiţi la concursuri 20/09/2011
- Maraton de spectacole în cadrul Festivalul de Teatru Scurt 15/09/2011
- Putoarea vine de la Cluj 08/09/2011
- Porcii şi Clujul 31/08/2011
- 100 de tineri orădeni s-au dus la Madrid, la întâlnirea cu Papa Benedict al XVI-lea 25/08/2011
- Nutrientul Palota a ars iar: 1,5 tone de cereale s-au făcut scrum 25/08/2011
- Putoare legală: Zahărul şi Nutripork împut orădenii respectând autorizaţiile de mediu! 13/07/2011
- Ferma de porci Nutrientul, amendată din nou pentru duhoarea răspândită 30/06/2011
- Spitalul Judeţean internează doar urgenţele, din cauza subfinanţării de la CAS 24/06/2011
- Primul succes în lupta cu duhoarea: Nutrientul Palota ar putea rămâne fără autorizaţie de mediu 25/05/2011
- Diosoft, tare-n... soft 10/05/2011
- Scaldă ungurească: Orăşelul Hajduszoboszlo atrage anual sute de mii de turişti (FOTO) 09/05/2011
- Toţi cu Blaga! 09/05/2011
- Zid prăbuşit peste două persoane în Diosig. O tânără de 24 de ani a murit (FOTO) 05/05/2011
- Prefectul Ghilea: Duhoarea din Ioşia şi Rogerius ar putea proveni de la Nutrientul Palota 27/04/2011
- Mirosurile pestilenţiale din Ioşia şi Rogerius au revenit 14/04/2011
- Peste 1.600 kg de carcase de miel transportate ilegal, confiscate de poliţiştii din Salonta 03/04/2011
- Ioan Lucian, pe linie moartă 01/03/2011
- Unde ieşim săptămâna asta 21/02/2011
- Top Gear de China: Cadillac vs. măgar 17/02/2011
- Se crede reîncarnarea unui faraon 05/02/2011
- Şpagă sau cacealma? 20/01/2011
- Justiţie alternativă: Patronul Adeplast acuză o judecătoare de abuz! 18/01/2011
- Poliţiştii au confundat casa hamsterilor cu o fabrică de canabis 12/01/2011
- Anchetă cu hormoni 26/11/2010
- Tata samsarilor 26/10/2010
- La nuntă da, la muncă ba 17/10/2010
- DSP respinge culpa medicală, cu câteva ore înainte de mitingul în memoria Patriciei Aktaa 12/10/2010
- A mâncat o tarantulă... pentru caritate 05/10/2010
- Torturaţi de mascaţi 30/09/2010
- "Satul pisicilor" are case, primărie şi magazine (VIDEO) 21/09/2010
- Echipe mixte de control pe urma poluatorilor cu mirosuri 29/08/2010
- Putoarea reclamată de BIHOREANUL, protejată de autorităţi 24/08/2010
- Mocan, tare la TV: Antena îi aparţine 23/08/2010
- Nu rata noul BIHOREANUL tipărit 23/08/2010
- Garda de Mediu a amendat Nutripork Palota pentru lipsa unor hârţoage, nu pentru că "împute" o jumătate din oraş 20/08/2010
- Porcărie la Primărie 18/08/2010
- Goana după putori 16/08/2010
- Nu rata noul BIHOREANUL tipărit 16/08/2010
- Deputatul Roman îi răspunde lui Băsescu: "Sunt bronzat de la munca câmpului" 13/08/2010
- În sfârşit, putoarea a ajuns şi la Primărie! 12/08/2010
- Porcărie cu acte: Vezi care sunt porcii ce au umplut Oradea de putoare! (FOTO) 09/08/2010
- Nu rata noul BIHOREANUL tipărit 09/08/2010
- Italienii fac parc eolian de 85 de milioane de euro în Bihor 04/08/2010
- Unde ieşim săptămâna asta 27/07/2010
- Fermă de bovine închisă, pentru că nu respecta norme elementare de siguranţă veterinară 20/07/2010
- Fotbalist acuzat că şi-a dat iubita mâncare la câini 10/07/2010
- Oradea pregăteşte spioni pentru Afganistan (VIDEO) 09/06/2010
- Unde ieşim săptămâna asta 07/06/2010
- "Zimbri" de Bihor: prima crescătorie de bizoni din România (FOTO) 17/05/2010
- Destine în cifre: foştii deportaţi cer despăgubiri de sute de mii de euro! 25/04/2010
- Ştefan Seremi: "Filip se foloseşte de oameni şi-i uită" 21/04/2010
- Ouăle la control! 16/03/2010
- Lecţia maghiară 13/03/2010
- Şi-a tăiat penisul pentru că s-a certat cu soţia şi amanta 10/03/2010
- Nu rata noul BIHOREANUL tipărit! 08/03/2010
- Liber la înjurături 15/02/2010
- Sex în cucuruz ** 22/01/2010
- Elevii de la Şaguna pun Europa pe farfurie (FOTO) 15/01/2010
- Junk food-ul ar putea finanţa spitalele 05/01/2010
- Zvon sau realitate? Reese şi Jake s-au despărţit! 02/12/2009
- Avrămuţ şmecheruţ 02/11/2009
- Toamna, a orădenilor? 12/10/2009
< Pagina precedentă 3 4 5 6 7
- Aeroportul Oradea a fost redeschis cu o nouă aerogară. Vezi cum arată! (FOTO/VIDEO) 15:18, 18 Mai 2024
- Festival... muzeal: În Oradea, ediția din acest an a Nopții Muzeelor va fi „țesută” cu multă muzică 14:00, 18 Mai 2024
- Salvator premiat: Un pompier din Bihor de 23 de ani este campion naţional la culturism (FOTO) 09:02, 18 Mai 2024
- A patra etapă de reabilitare a rețelelor de termoficare în Oradea: 50 de milioane de euro pentru modernizarea rețelelor de la 19 puncte termice 10:21, 18 Mai 2024
- „Salvaţi Podgoria!”: Peste 50 de locuitori ai cartierului orădean au cerut, în stradă, ca Inelul Metropolitan de Nord să nu treacă printre casele lor (FOTO) 22:15, 08 Mai 2024
- Victor Micula, închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunităţii pentru împuşcăturile din Oradea (VIDEO) 17:25, 17 Mai 2024
- Ilie Bolojan, interceptat de un grup de orădeni din Podgoria, care l-au luat la întrebări despre Inelul Metropolitan de Nord (FOTO) 09:05, 10 Mai 2024
- Mina de... dolari: Detaliile afacerii prin care americanii vor să exploateze o mină din Bihor, „luând fața” chinezilor și rușilor (FOTO) 08:01, 15 Mai 2024
- Deși a jucat cu echipa a doua, FC Bihor s-a impus la Peciu Nou cu 3-0 în ultima etapă din play-off-ul Ligii a III-a 02:20, 19 Mai 2024
- Victorie cu emoții! CSM Oradea a câștigat primul meci de acasă în finala Ligii Naționale (FOTO/VIDEO) 20:50, 18 Mai 2024
- Au purtat Flacăra Speranței prin Oradea! (FOTO/VIDEO) 19:26, 18 Mai 2024
- Trei medalii şi un titlu de campion naţional pentru judoka de la CSM Oradea la Naţionalele de tineret 19:09, 18 Mai 2024
Ştiri de la CAO
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:50, 16 Mai 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:40, 15 Mai 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:30, 10 Mai 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:40, 09 Mai 2024
Diva Hair
- A cântat cu zâmbetul pe buze, deși a ascuns în suflet dureri copleșitoare. Gabi Luncă și-a pierdut unul dintre copii chiar în ziua botezului
- Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze
- Patru copii sunt nevoiți să facă sacrificii uriașe pentru a-și putea ajuta părinții nevoiași. „Îmi e milă de mama. Ne lipsește câteodată mâncarea"
Ultimele Comentarii
- De unde stii tu... ...ca vlajganul din imagine nu se simte,... Postat 19 Mai 2024, 00:29 de Musti
- Nimeni nu observa... ...ca aceasta centura a Santandreiului ar... Postat 19 Mai 2024, 00:07 de Musti
- E o femeie Femeie transgender intolerantilor (a se... Postat 18 Mai 2024, 22:42 de CivisUlpianum
- joel Servus cont nou, o sa pleci tu la Vaslui... Postat 18 Mai 2024, 22:35 de Sandu2100
- Bucurosu-le Pleci cu avionul la Nojorid. Postat 18 Mai 2024, 20:49 de joel
Bihoreanul tipărit
- Banii Oradiei: Oraș în dezvoltare, dar și în criză, Oradea interbelică a avut de gestionat bugete fluctuante 08:01, 17 Mai 2024
- Onorariu cu bucluc: Lichidator judiciar din Bihor trimis în judecată fiindcă a falsificat o sentință judecătorească! 08:03, 16 Mai 2024
- Mina de... dolari: Detaliile afacerii prin care americanii vor să exploateze o mină din Bihor, „luând fața” chinezilor și rușilor (FOTO) 08:01, 15 Mai 2024
- „Motorul Oradiei”: De la corupție și fraude la investiții și dezvoltare, așa funcționa Primăria din Oradea în perioada interbelică (FOTO) 14:40, 14 Mai 2024
ACTUAL
- Navă scufundată în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Trei marinari au fost dați dispăruți 17:10, 18 Mai 2024
- La mare, cu trenul, din Oradea. Vezi cum vor circula Trenurile Soarelui! 20:24, 16 Mai 2024
- Premierul Slovaciei a fost împușcat de un scriitor: „Nu sunt de acord cu politica lui şi a guvernului!” (VIDEO) 16:32, 16 Mai 2024
- O nouă gafă a premierului: Ciolacu a spus "onorată instanţă", în loc de "onorată asistenţă" în timp ce-şi citea discursul la un eveniment din Constanţa (VIDEO) 18:52, 15 Mai 2024
Stiri SPORTIVE
- Deși a jucat cu echipa a doua, FC Bihor s-a impus la Peciu Nou cu 3-0 în ultima etapă din play-off-ul Ligii a III-a 02:20, 19 Mai 2024
- Victorie cu emoții! CSM Oradea a câștigat primul meci de acasă în finala Ligii Naționale (FOTO/VIDEO) 20:50, 18 Mai 2024
- Au purtat Flacăra Speranței prin Oradea! (FOTO/VIDEO) 19:26, 18 Mai 2024
- Trei medalii şi un titlu de campion naţional pentru judoka de la CSM Oradea la Naţionalele de tineret 19:09, 18 Mai 2024
Oradea Noastră
- Oradea ieri, Oradea azi: Gropile din carosabil, problema șoferilor de zeci de ani (FOTO) 18:46, 13 Mai 2024
- Bihorul, mai curat: Să participăm la „Luna curățeniei în Bihor”! 17:05, 12 Mai 2024
- Pădure pentru orădeni: Oradea va avea o pădure urbană, unde doritorii vor putea merge inclusiv la rafting (FOTO) 19:55, 10 Mai 2024
- Plătim ce aruncăm! Tarife noi de salubritate în Oradea, după dublarea taxei pentru deșeurile abandonate la haldă 20:15, 08 Mai 2024
Bihor
- Aeroportul Oradea a fost redeschis cu o nouă aerogară. Vezi cum arată! (FOTO/VIDEO) 15:18, 18 Mai 2024
- Festival... muzeal: În Oradea, ediția din acest an a Nopții Muzeelor va fi „țesută” cu multă muzică 14:00, 18 Mai 2024
- Bursa locurilor de muncă la Oradea: Firmele au găsit angajați pentru 20% din joburile disponibile 11:55, 18 Mai 2024
- A patra etapă de reabilitare a rețelelor de termoficare în Oradea: 50 de milioane de euro pentru modernizarea rețelelor de la 19 puncte termice 10:21, 18 Mai 2024
Stiri Oradea
- Au purtat Flacăra Speranței prin Oradea! (FOTO/VIDEO) 19:26, 18 Mai 2024
- A patra etapă de reabilitare a rețelelor de termoficare în Oradea: 50 de milioane de euro pentru modernizarea rețelelor de la 19 puncte termice 10:21, 18 Mai 2024
- Fabrică de medicamente din plasmă, la Oradea: O companie din Ucraina investește 37 milioane de euro în Parcul Industrial I 16:52, 17 Mai 2024
- DASO caută voluntari pentru a-şi extinde programul de cursuri gratuite de limba engleză pentru copiii din Oradea (FOTO) 11:00, 17 Mai 2024
Timp Liber
- Festival... muzeal: În Oradea, ediția din acest an a Nopții Muzeelor va fi „țesută” cu multă muzică 14:00, 18 Mai 2024
- Mii de baloane, în weekend, la ERA Park Oradea! 08:48, 17 Mai 2024
- "Blind Date with a Book", reduceri şi cadouri inedite la Târgul de carte Gaudeamus, deschis în Piaţa Unirii din Oradea (FOTO) 16:54, 15 Mai 2024
- O nouă ediție a festivalului de muzică ușoară Art Oradea, cu trupa Naty Loves Monday și tineri interpreți din toată țara 10:02, 15 Mai 2024
Revista Familia
- Pragul Vaida #12, cu Ioan F. Pop, Marian Neguțu și Vlad Mușat 13:55, 10 Mai 2024
- Æs alienum, concert-lansare de carte 16:42, 08 Mai 2024
- Bursele și rezidențele de creație literară FAMILIA 12:31, 01 Mai 2024
- Liviu Stănescu în dialog cu Dan-Liviu Boeriu despre „Am fost la capătul lumii” 19:52, 16 Apr 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare Oradea: furnizarea apei calde, întreruptă pentru două puncte termice 10:15, 16 Mai 2024
- Termoficare Oradea: furnizarea apei calde, întreruptă pe Bulevardul Decebal, Simion Bărnuțiu și alte străzi 09:09, 15 Mai 2024
- Termoficare Oradea: se întrerupe furnizarea apei calde pentru punctul termic nr. 868 10:01, 14 Mai 2024
- Termoficare Oradea: 2 puncte termice rămân fără apă caldă 09:50, 13 Mai 2024
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.5772 RON
- 1 EUR = 4.9756 RON
- 1 HUF = 0.0129 RON