URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
04 Octombrie 2016, 18:19

Unde dai şi unde crapă: Chemaţi la Oradea de sindicalistul Gheorghe Chiş, inspectorii de la Ministerul Sănătăţii au stabilit că problema este... el

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Echipa Corpului de Control al ministrului Sănătăţii, care, la sfârşitul lunii iulie, a verificat activitatea Serviciului de Ambulanţă al Judeţului (SAJ) Bihor pe ultimul an, ca urmare a unei reclamaţii făcute de liderul Federaţiei Naţionale Sindicale Ambulanţa, Gheorghe Chiş, a transmis, luni, la Oradea, concluziile anchetei, singurul reproş vizându-l însă... pe reclamant!

Inspectorii ministeriali au verificat întreaga activitate a conducerii interimare din SAJ Bihor, pornind chiar de la modul în care au fost numiţi noii şefi, până la respectarea actelor normative în ce priveşte angajările de personal, acordarea sporurilor şi modul de organizare a achiziţiilor publice.

O parte din aspectele verificate au fost cuprinse în sesizarea înaintată ministrului Sănătăţii de liderul sindical Gheorghe Chiş, în numele Organizaţiei Sindicale Ambulanţa Oradea, care cerea schimbarea întregii conduceri a SAJ Bihor - managerul Gheorghe Pintea, directorul economic Liviu Sabău Popa, directorul tehnic Adrian Stângă şi asistentul şef Gencsi Laszlo –, acuzată că a fost numită politic, că derulează activităţi incompatibile, de hărţuire a angajaţilor, dar şi de imixtiune în organizaţia sindicală.

Potrivit managerului general al SAJ Bihor, Gheorghe Pintea, în urma verificărilor, inspectorii au stabilit că niciuna dintre acuzaţiile lui Chiş nu se confirmă. "În concluzii se arată că, la data instalării în funcţii, întregul comitet director îndeplinea condiţiile impuse de lege, că numirile s-au făcut cu respectarea legislaţiei şi niciunul dintre noi nu se afla în stare de incompatibilitate", explică managerul.

Inspectorii au verificat, totodată, achiziţiile făcute de conducerea interimară a SAJ Bihor din perioada 2015-2016, stabilind că acestea "s-au făcut cu respectarea legii".

Singurul aspect negativ din raportul transmis la Oradea îl vizează chiar pe reclamant, liderul sindical Gheorghe Chiş, şi salariile încasate de acesta ilegal vreme de 5 ani, verificările confirmând acuzaţiile asumate deja conducerea SAJ Bihor împotriva acestuia, printr-o plângere penală înaintată deja la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea pentru un prejudiciu de 212.366 lei.

"Inspectorii au arătat în raport că este ilegal ca acesta să fie remunerat cu sporul maxim de urgenţă, dat fiind că nu a lucrat efectiv în echipaj medical, şi au indicat trei variante de intrare în legalitate: prima, să fie remunerat de sindicat şi contractul de muncă cu SAJ Bihor să fie suspendat, a doua, ca liderul sindical să lucreze efectiv, în cadrul unui echipaj medical ori - a treia variantă - să munceacă în cadrul compartimentului tehnic, în cel din urmă caz urmând să beneficieze doar de sporul de 50% şi nu de 84%", a spus Pintea.

Între timp, însă, preconizând, parcă, rezultatele controlului, Gheorghe Chiş a solicitat pe 31 august suspendarea contractului său de muncă de la Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Bihor până la 31 decembrie, cererea fiind transmisă de Federaţia Naţională Sindicală Ambulanţa şi aprobată de conducerea unităţii orădene.

După cum se ştie, sindicalistul este anchetat penal după ce, în primăvară, a fost dat pe mâna procurorilor de conducerea SAJ Bihor. Sindicalistul este acuzat că, în perioada 2010-2015, ar fi fost pontat şi plătit nelegal cu sporul maxim de 87%, prejudiciul estimat – constând în salariile nemeritate încasate – ridicându-se la peste 200.000 lei. Ulterior controlului, Chiş a intrat în concediu medical, iar apoi în concediu de odihnă până în data de 31 august, când a solicitat suspendarea contractului de muncă.

Citiţi de ce a fost dat pe mâna procurorilor liderul Federaţiei Sindicale Ambulanţa în articolul: "Jaf la Ambulanţă"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
adica???????
...dobitocul stia ca e ca...... la cur si a mai avut tupeul sa reclame. Acum ar fi bine sa dea banii inapoi. Stie instanta ce sa faca........daca vrea
Postat 05 Octombrie 2016, 14:40 de FLORIN64
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON