O viaţă nouă: O familie cu trei copii adoptă încă doi micuţi, ajunşi maltrataţi la spital

Unii adoptă câini şi mâţe, alţii iubesc copiii mai mult decât orice pe lume. Aşa, simplu, direct şi fără menajamente, îşi motivează un orădean hotărârea de a-şi asuma creşterea şi educarea a doi prunci pe care soarta i-a scos întâmplător în cale, fără să-i pese că ambii fuseseră bătuţi atât de rău de propriii părinţi încât ar putea avea sechele pentru tot restul zilelor.

"Dacă în viaţă ai avut grijă doar de câini, nu te aştepta ca la bătrâneţe să-ţi poarte de grijă oamenii!", zice bărbatul, ca o lecţie pentru alţii, deoarece lui are cine să-i fie reazem de vreme ce, împreună cu soţia, are trei copii pe care îi consideră cea mai preţioasă avere. "Sper ca şi alţi oameni să procedeze la fel, iar statul să facă legi mai simple pentru cei care vor să adopte copii, mai ales din rândul celor cu părinţi care nu-i merită".

Dragoste la prima vedere

Din modestie, deşi conduce în Bihor o mică organizaţie patronală, dar şi pentru că tatăl unuia din cei doi copii pe care vrea să-i înfieze încearcă să-i pună beţe în roate, bărbatul cere să nu-i fie făcut public numele, astfel încât cititorii se vor mulţumi doar cu prenumele său: Nelu.

Pe la începutul lui februarie, povesteşte el, îşi vizita la Spitalul Municipal un nepoţel internat în urma unei răceli mai îndărătnice. "Când am fost prima oară în vizită, am nimerit din greşeală într-un salon învecinat, unde se aflau de o parte Silvia, de cealaltă Marco. Am fost şocat să văd ce vânătăi aveau pe faţă şi pe corp, şi că pe patul băieţelului medicii puseseră un avertisment, pentru ca asistentele şi infirmierele să aibă grijă când îl iau în braţe", spune Nelu.

După şoc, a fost compasiunea, căci a aflat ce păţiseră, iar apoi un sentiment ciudat: "Când am auzit că micuţii au fost bătuţi de propriii părinţi nu-mi venea să cred că după ce vor fi externaţi ar putea trece din nou prin aceleaşi chinuri". Aşa i-a venit, la început nedesluşită, apoi tot mai limpede, ideea să salveze pruncii luându-i în grija sa.

Saci de box

Povestea Silviei şi a lui Marco a fost spusă public, tot în februarie, de BIHOREANUL (facsimil), cazul stârnind pe forumul ediţiei online şi pe reţelele de socializare o furtună de comentarii.

Potrivit explicaţiilor date de personalul secţiei Pediatrie III a Spitalului Municipal, conduse de doctoriţa Claudia Cladovan, primul ajuns aici a fost Marco. În ciuda vârstei de numai 10 luni, fusese atât de rău bătut încât plângea la orice atingere uşoară. Pentru a afla exact ce probleme avea, a trebuit să i se facă inclusiv investigaţii cu computerul tomograf. Aşa a ieşit la iveală că, deşi mama sa, o ţigancă din zona Marghitei, pretinsese că doar căzuse din pătuţ, băieţelul avea patru coaste rupte. După mai bine de o lună petrecută pe patul de spital, trauma era încă nestinsă, iar simpla vedere a cuiva îi provoca micuţului o teamă care i se întipărea pe faţă instantaneu.

Fetiţa, Silvia, şi ea tot de 10 luni, fusese adusă la Urgenţe de o ambulanţă, chemată la Gară prin apelul la numărul de urgenţă 112 de către un necunoscut care nu mai suporta să vadă cum mama sa, tot ţigancă, o bătea fiindcă nu produsese destul la cerşit. Diagnosticul medicilor? Pe lângă numeroasele contuzii de pe faţă, avea şi ea trei coaste fracturate.

Lege înceată, inimă mare

Conform legislaţiei şi regulilor stabilite între instituţii, medicii au anunţat asistentul social al spitalului, care la rându-i a sesizat atât Direcţia pentru Protecţia Copilului, cât şi Poliţia. În timp ce oamenii legii au deschis dosare penale împotriva agresorilor, cei de la DASPC au numit un aşa-numit manager de caz, care urma să decidă dacă micuţii vor fi înapoiaţi familiilor sau vor fi daţi în plasament special.

Ambele anchete sunt încă în curs de derulare, dar fără să aştepte finalizarea lor, Nelu şi soţia sa au şi depus două cereri pentru adoptarea Silviei şi a lui Marco. Asta chiar dacă nu lipsa propriilor copii i-au îndemnat la acest gest, fiindcă au acasă trei fete, între 9 şi 12 ani, despre care apropiaţii spun că sunt foarte bine crescute şi premiante la şcoală. Ce anume i-a împins să facă pasul? "Până nu demult eram doar indignat când auzeam de copii maltrataţi şi nu ştiam ce să fac ca să schimb situaţia. Dintr-o dată, mi-am dat seama că trebuie «să intru în teren», să mă implic. Dintr-o dată, vedeam diferit lucrurile. Ideea e că în timp ce noi comentăm pe margini, pe internet, în spitale şi la centrele de plasament sunt mii de copii care aşteaptă să fie iubiţi, aşteaptă braţe care să-i mângâie, familii care să le ofere dragostea pe care n-au avut-o niciodată", explică Nelu.

Cu orice preţ

Prima victorie a orădeanului este că, la externarea celor doi copii,  DASPC a acceptat să i-i dea în plasament special, permiţându-i să-i ia acasă. Imediat, Nelu a consultat un reputat medic, căruia i-a prezentat şi documentele medicale ale micuţilor, pentru a şti ce îngrijiri să le dea în cazul în care, pe lângă traumele bătăii, aceştia ar suferi şi de alte boli, poate moştenite de la părinţii naturali. "Doctorul ne-a spus «v-aţi legat la cap fără să vă doară», dar am răspuns că ne-am legat de fapt la suflet. Nimeni şi nimic nu va reuşi să ne facă să renunţăm la adopţie", spune Nelu. Atât el, cât şi soţia, ba chiar şi cele trei fiice, sunt atât de hotărâţi încât nu vor să dea înapoi nici după ce tatăl unuia dintre cei micuţi, aflat în închisoare, a dat semne că s-ar putea opune înfierii dacă nu va avea un profit din "afacere".

Nici birocraţia nu e un obstacol prea mare, cu toate că adopţia poate fi decisă doar printr-o sentinţă judecătorească abia după decăderea din drepturile părinteşti a celor care i-au adus pe lume pe cei doi prunci. "E adevărat că pentru adopţie ai nevoie de nervi tari, dar Silvia şi Marco merită orice efort ca să rămână copiii noştri", spune Nelu. Nu vrea să se laude, nu vrea să epateze, ba e conştient că ar putea stârni nedumerirea multora, dar e atât de convins de îndreptăţirea cauzei pentru care luptă încât nu-şi doreşte decât ca exemplul familiei sale să fie urmat şi de alţi semeni.

"Dacă măcar unii dintre cei care ar putea face la fel ar lua un copilaş, centrele de plasament ar rămâne goale. Vor afla că nu-ţi trebuie mai mare bucurie în viaţă decât să ştii că ai salvat viaţa unor îngeraşi, că datorită ţie un copil va avea o familie şi un viitor"...

Confruntaţi cu "mofturile" părinţilor Silviei şi ai lui Marco, care ar vrea să scoată un profit de pe urma acordului pe care l-ar da pentru adopţie, Nelu s-a lovit şi de birocraţia şi de legislaţia greoaie. Argumentând că România are peste 63.500 de copii în centrele de plasament, iar statul ar face economii de zeci de milioane de euro dacă ar simplifica legile, Nelu a lansat o petiţie prin care cere "o lege corectă şi eficientă a adopţiilor".

"Vrem ca un copil, odată ce este evident că a fost părăsit de părinţii naturali, să poată fi adoptat urgent de către cei care şi-l doresc şi îl pot creşte, indiferent că sunt români sau străini. Vrem transparenţă în procesul de adopţie şi simplificarea lui la maximum, în beneficiul copilului de adoptat şi al părinţilor adoptatori". Pentru aceasta, orădeanul consideră că e necesară înfiinţarea în fiecare judeţ a unui "tribunal dedicat problemelor copilului", care să judece în cel mult trei luni procesele de adopţie. "Niciun copil care poate sta într-o familie adevărată să nu mai stea în centrele de plasament!", cere Nelu în petiţia răspândită, deocamdată, doar pe reţelele de socializare.