URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Noiembrie 2014, 07:36

Adio, tovarăşi! Sabotarea proiectelor de dezvoltare i-a lămurit pe liberali să renunţe la tovărăşia cu PSD şi să împartă puterea cu UDMR

Adio, tovarăşi! Sabotarea proiectelor de dezvoltare i-a lămurit pe liberali să renunţe la tovărăşia cu PSD şi să împartă puterea cu UDMR GUSTUL ÎNFRÂNGERII. Protestatarii adunaţi la sediul PSD Oradea după închiderea urnelor, ca să-i "agreseze" cu lozinci pro-Iohannis şi anti-Ponta, i-au speriat zdravăn pe activiştii de partid. Ditamai viceprimarul Ovidiu Mureşan a ieşit din clădire printr-un cordon al jandarmilor, părăsind zona cu capul plecat. Cam tot aşa ar urma să plece şi din Primărie, iar şeful său, Ioan Mang, de la Consiliul Judeţean...
Adio, tovarăşi! Sabotarea proiectelor de dezvoltare i-a lămurit pe liberali să renunţe la tovărăşia cu PSD şi să împartă puterea cu UDMR LA COLŢ! Ajunşi în conducerea administraţiei locale "pe mustaţa" primarului Ilie Bolojan, pe care l-au faultat apoi din răsputeri, liderii PSD Ovidiu Mureşan şi Ioan Mang au toate şansele să rămână şefi doar la partid. Alegătorii le-au arătat că nu vor nici să fie traşi pe stânga, nici să cadă victime colaterale în războaiele duse de pesedişti
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cine seamănă vânt culege furtună. După ce au pus frână proiectelor Oradiei şi Bihorului doar pentru a-i discredita pe liberalii fără de care nu ar fi ajuns în conducerea oraşului şi a judeţului, pesediştii sunt pe cale să-şi capete răsplata după fapte.

Ca să scape de "calul troian" pe care în 2012 singuri şi l-au băgat "în cetate" pe vremea defunctei USL, liderii PNL, încurajaţi de rezultatul alegerilor prezidenţiale, vor să reconfigureze majorităţile în Consiliul Judeţean şi în Consiliul Local Oradea. În baza unei noi înţelegeri propuse UDMR, preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, şi cel al organizaţiei municipale PSD, Ovidiu Mureşan, vor fi înlocuiţi din funcţia de vicepreşedinte al CJ cu fostul pedelist Ionel Avrigeanu şi, respectiv, din cea de viceprimar cu udemerista Vig Hajnal. Dacă negocierile deja începute vor merge şnur, chiar de săptămâna aceasta! Nu de alta, dar unele proiecte sunt încetinite şi altele oprite de-a dreptul, iar timp de umblat cu mănuşi nu mai este.

Cu dreapta

Bihorenii preferă dreapta. Au demonstrat-o la recentele alegeri prezidenţiale, când au făcut ca rezultatul europarlamentarelor de astă-primăvară, adjudecate de PSD, să rămână un simplu accident. Majoritatea alegătorilor au lipsit atunci de la urne (s-au dus doar 33,73%), aşa că PSD a ajuns în premieră să domine în judeţ (cu un scor de 26,48%), depăşind chiar şi UDMR (21,58%), în timp ce PNL a coborât pe locul III (17,71%), urmat de PDL (13,31%).

Pe 2 noiembrie, însă, la primul tur al prezidenţialelor, bihorenii s-au prezentat la vot în număr mare (51,40%), răsturnând radical ierarhia. Rezultatul? Candidatul ACL Klaus Iohannis a obţinut primul loc (cu 37,31% în judeţ şi cu 40,15% în Oradea), urmat de cel al PSD, Victor Ponta (în judeţ 32,24%, iar în Oradea 27,05%), şi de cel al UDMR, Kelemen Hunor (în judeţ 11,8%, în Oradea 8,75%).

După încă două săptămâni, pe 16 noiembrie, bihorenii au mers masiv la vot (62,54% din totalul alegătorilor), accentuând şi mai categoric diferenţa dintre cei doi finalişti: pe Iohannis l-au vrut 63,48% (în Oradea 68,75%), în timp ce Ponta a avut în judeţ 36,51% (în Oradea 31,25%).

Premise sumbre

Deşi victoria lui Iohannis se contura cu o jumătate de oră înaintea închiderii urnelor (când co-preşedintele Vasile Blaga le-a divulgat exit-poll-urile de la ora 19.00), militanţilor ACL Bihor le era totuşi greu să fie optimişti. Doar văzuseră destule în ultimele luni...

PSD s-a îngrăşat cu traseişti, racolând de la PNL şi PDL 12 primari, patru consilieri judeţeni (Dorel Dume şi Florian Oros de la PDL, Alina Popa şi Vasile Petruţ de la PPDD) şi un consilier municipal (Adelina Coste de la PDL). Zeci de miniştri, secretari de stat şi şefi de agenţii şi oficii naţionale au venit să promită bani pentru apă şi canalizare la sate, blocuri ANL şi o sală polivalentă la Oradea. Partidul a speriat bătrânii că Iohannis le va tăia pensiile şi că, după ce a traficat copii, neamţul neromân şi neortodox vinde şi Ardealul. Guvernul a împărţit cupoane pentru alimentele de la UE ca şi când le-ar fi dat el, a momit medicii cu creşteri salariale şi profesorii cu bani de "perfecţionare profesională".

Pe primarul Oradiei a venit să-l admonesteze, şi încă de trei ori, însuşi vicepremierul Liviu Dragnea, iar activiştii locali au avertizat orădenii că din cauza edilului CET-ul ar putea fi închis. Deşi oficial Kelemen Hunor recomandase maghiarilor să voteze cum vor, unii liderii judeţeni ai UDMR au făcut campanie pentru Ponta cot la cot cu PRM şi PPDD. Moţ pe colivă, birourile electorale au fost înţesate cu PSD-işti, iar activiştii au pichetat secţiile de votare la intimidare.

Una zic, alta fac

Victoria, pe cât de surprinzătoare pe atât de categorică (54,51% Iohannis faţă de 45,49% Ponta) a dat aripi opoziţiei. Deşi au recunoscut că decisivă a fost furia anti Ponta şi anti PSD, reprezentanţii ACL Bihor au anunţat încă din noaptea alegerilor că nu va ierta obstrucţiile PSD-iştilor. A doua zi, când liderii PSD Ioan Mang şi Petru Filip s-au întâlnit conspirativ cu cei ai UDMR, Alexandru Kiss şi Szabo Odon, liberalii şi pedeliştii au declarat că vor noi majorităţi locale. Fără însă a reprimi traseişti şi fără a face racolări.

Principalele mize sunt controlarea Consiliului Judeţean, unde PSD-UDMR-PC au 20 de reprezentanţi, iar ACL doar 15, şi a Consiliului Local Oradea, unde PSD-UDMR sunt la egalitate cu PNL-PDL (câte 13 consilieri), diferenţa făcând-o un independent ex-PC. Dacă la judeţ preşedintele Cornel Popa a ajuns un simplu executant al deciziilor luate de PSD-UDMR, la municipiu situaţia, deşi pare echilibrată, e şi mai dificilă. Oraşul are mult mai multe proiecte, nu puţine întârziate, şi nu doar din cauza birocraţiei, incapacităţii funcţionarilor şi indeciziei edililor, ci şi fiindcă PSD-iştii le-au sabotat.

Câteva exemple au şi fost, de altfel, enumerate de primarul Ilie Bolojan în campanie. De pildă, deşi verbal s-au arătat de acord cu proiecte de infrastructură ce impuneau exproprieri de terenuri, la vot consilierii PSD s-au abţinut ori au fost contra. La fel, după ce inclusiv viceprimarul Ovidiu Mureşan a participat la negocieri pentru acordarea unor facilităţi unei companii în Parcul Industrial, la comanda preşedintelui Ioan Mang pesediştii s-au împotrivit la vot. În fine, deşi ştiau că autorizaţia CET de a funcţiona pe cărbune a expirat, pesediştii nu doar că n-au făcut lobby pentru prelungire, ci au folosit termoficarea ca armă politică, părând chiar satisfăcuţi că Oradea nu a primit subvenţii de la Guvern, precum oraşele cu primari PSD.

S-a urnit şi Popa

Concluzia liberalilor e că pe cuvântul pesediştilor nu se pot baza, ba dimpotrivă. Culmea e că dacă astă-primăvară, când la înfiinţarea ACL, în PNL Bihor s-a votat renunţarea la alianţa cu PSD şi înlocuirea lui Mang cu Ionel Avrigeanu (PDL), Cornel Popa era plin de ezitări, acum inclusiv el s-a pronunţat ferm pentru "despărţirea apelor".

Decisive au fost şi vorbele ce i-au fost scoase de pesedişti. "În zona Beiuş, au zis că Popa a blocat reabilitarea DN 76, deşi el a făcut rost de bani europeni pentru asta. În ultimele zile de campanie s-a lămurit definitiv, când protejata lui Mang, Ana Maria Tiron, l-a făcut beţiv pe Facebook", a explicat BIHOREANULUI unul dintre apropiaţii liberalului.

Cert e că joia trecută, foştii ACL-işti au emis un comunicat ce arăta că vor să scape de PSD: "Reunit în şedinţă extraordinară, Biroul Politic Judeţean al PNL Bihor (PNL+PDL) a decis să invite organizaţia judeţeană a UDMR la o negociere pentru identificarea premiselor în baza cărora proiectele municipiului Oradea şi judeţului Bihor vor putea beneficia în cel mai scurt timp de susţinerea celor două formaţiuni politice".

Soluţie imorală

Aritmetica atestă că UDMR este, într-adevăr, "balamaua" care poate înclina de o parte sau de alta raporturile de forţe din CJ Bihor şi CL Oradea. Situaţia în UDMR nu e, însă, deloc simplă. Chiar dacă îşi permit să se despartă în Bihor de PSD fără teama că vor fi scoşi de la guvernare, liderii locali ai Uniunii sunt împărţiţi în două. Pe de o parte, preşedintele executiv Szabo Odon e furios că în 2012 Bolojan a lăsat maghiarimea fără viceprimar la Oradea. Setos de răzbunare, Szabo a şi făcut dealtfel campanie pentru Ponta, încălcând astfel consemnul de neutralitate dat de Kelemen Hunor. Numai că electoratul maghiar a reacţionat dur. După ce în 2009 candidatul UDMR la prezidenţiale a luat în Bihor 14,3%, acum a scăzut la 11,8% în judeţ şi la 8,75% în Oradea.

05_Kiss-Alexandru_bihoreanul.jpgPe de altă parte, după ce în primăvară a semnat prelungirea până în 2020 a parteneriatului cu PNL, Alexandru Kiss (foto) e conştient că nu poate rămâne multă vreme de partea PSD Bihor, mai ales că pesediştii ar putea pierde şi guvernarea centrală. Ar fi, deci, dispus la resetarea majorităţilor. În fine, un detaliu aproape deloc cunoscut e că inclusiv relaţiile între cei doi lideri ai UDMR Bihor nu ar mai fi la fel ca pe vremuri. Motivul? Nerăbdător, Szabo ar fi încercat, împreună cu alţi "lupi tineri" să preia controlul organizaţiei, fiind admonestat sever de Kiss, care ar prefera-o ca moştenitoare pe mai echilibrata Biro.

De nerefuzat

05_Cornel_Popa_bihoreanul.jpgŞtiind, evident, asemenea detalii, Cornel Popa (foto) a declarat BIHOREANULUI că vrea să-şi apropie UDMR-iştii încă înainte de a-i invita la negocieri. "Vrem să-l schimbăm pe domnul Mang cu Ionel Avrigeanu!", a spus Popa, mai direct ca oricând.

La rându-i, Bolojan a vorbit făţiş: "În timp ce PSD Bihor ne-a demonstrat că nu poate folosi alte metode decât cele învăţate la vechea şcoală de partid, cu UDMR am avut o colaborare bună în perioada 2008-2012", şi doar "eroarea unora dintre liderii locali, care au acuzat politicienii români că nu au viziune, au împiedicat continuarea ei".

Ceea ce nu a mai spus primarul e că negociatorii PNL - Cornel Popa, Gavrilă Ghilea, Ilie Bolojan - au mandat să ofere omologilor UDMR-işti - Kiss, Biro, Szabo - inclusiv postul de viceprimar ocupat acum de Mureşan, cel mai probabil pentru consiliera Vig Hajnal, în prezent adjunctă a şefului Oficiului de Cadastru.

Azi pentru mâine

Solicitat să spună ce şi când va decide UDMR, Alexandru Kiss a refuzat orice comentariu. De cealaltă parte, Ioan Mang a arătat că, aşa cum nu e dispus să demisioneze din fruntea PSD Bihor, nu vrea nici să părăsească biroul de la CJ, motivând că "au fost alegeri prezidenţiale, nu locale" şi asigurând că pe viitor "va face totul" pentru a susţine proiectele Oradiei şi Bihorului. "Cât suntem la guvernare, ne ţinem de tot ce am promis", a zis Mang, dornic să-şi conserve funcţia pentru a candida în 2016 la şefia Consiliului Judeţean.

Rămâne de văzut cine îl mai crede şi cât de dispuşi sunt udemeriştii să-i salveze scaunul. Nu de alta, dar PSD nu mai are nimic să le ofere, în timp ce o alianţă cu PNL le-ar aduce şi mult visatul post de viceprimar şi, poate, cooptarea la guvernare imediat ce actualul executiv condus de Victor Ponta îşi va fi dat obştescul sfârşit. E doar o chestiune de timp...


LA TEMPORIZARE
P
refect jucător

Potrivit liderilor PNL, dacă negocierile cu UDMR se încheie, schimbarea viceprimarului Ovidiu Mureşan şi a vicepreşedintelui CJ Ioan Mang ar putea avea loc chiar săptămâna aceasta, joi fiind programată o reuniune a Consiliului Local, iar vineri una a celui Judeţean.

05_Claudiu_Pop_bihoreanul_1.jpgSurse din PSD afirmă, însă, că pentru a contracara planul, prefectul Claudiu Pop (foto) va fi obligat să atace în contencios hotărârile CL şi CJ, astfel ca Mureşan şi Mang să câştige timp. "Atacarea hotărârilor în contencios duce automat la suspendarea aplicării lor", explică un pesedist, în timp ce prefectul, deşi solicitat de BIHOREANUL, a evitat să se pronunţe pe această temă.

Planul de avarie al PSD are, însă, şanse mici de izbândă. În condiţiile în care schimbările de viceprimari şi vicepreşedinţi ai consiliilor judeţene sunt o chestiune de voinţă politică, nu de legalitate, e aproape sigur că hotărârile vor fi menţinute de instanţe, iar pe de altă parte acestea s-ar putea pronunţa mult mai repede decât speră liderii PSD, care ar vrea să tragă de timp cel puţin câteva luni...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
8 Comentarii
Tonomatele RELOADED
Dupa ce tot voi ati spus si exemplificat ca udemeristii i-au bagat bete-n roate, de atatea ori lui Bolojan si implicit dezv. orasului, acum ati dat-o la intors.
Postat 27 Noiembrie 2014, 04:57 de Valhalla-Asgard
REPLICA
ADEVAR si DREPTATE inainte de toate ca sa se cunoasca de catre toti romanii simpli bihoreni din Bihor si din ROMANIA. `Adio tovarasi !` Viata este frumoasa tovarasi ! Pune-ti jos si lasa-ti pe altii din alte partide !:))=)) PSD Bihor sa ales pe lista defunctei USL pe sprijinul PNL Bihor si nu reprezinta NIMIC important in Bihor , DE CE? S-a pierdut legatura dintre romanul simplu ,simplul membru PSD fanatic si liderul PSD care ` este burghezul socialist ` genul Ioan Mang PLAGIATORUL PSD care sa amestecat in toate in Bihor in beneficiul lui personal si contra celorlalti .Ovidiu Muresan Obezul si-a pus consoarta directoare de Posta imediat cu venirea la puterea politica locala a USL Bihor , a facut campanie electorala si a favorizat pe deputata PNL Florica Chereches la inagurarea cu surle si trambitze a caminului Cominca ,da alte inaugurari, dar alte masuri impotriva populatiei din Oradea majorarea impozitelor si fapte anti social democrate ca doar el a anuntzat fiind comandat de primarul Ilie bolojan PNL Bihor.Puterea unui partid social democrat PSD este increderea pe care o are in el si ultimul si cel mai sarac membru sau simpatizant, iar puterea partduluyi se pierde cand sa uitat de ultimul membru sau simpatizant si liderii se cearta pet mai multa putere interna in partid ... citat Ion Iliescu prseedinte de onoare PSD si aceasta este starea de fapt care este in PSD actual ... sa uitat de ultimul si cel mai sarac membru sau simpatizant sa rupt legatura dintre lider si membru de partid si simpatizantTrist de adevarat.S-a pierdut primaria Cefa pt ca a comadat contra deputatuluiPSD Ioan Sorin si Roman i-a dat mai multa putere lui Dumitru Barnau actual primar PDL si este un conflict intre cei doi , S-a pierdut primaria Salonta pentru NU a vrut intelegere locala pentru un primar roman, Sa majorat giga caloria cu 30 % penttru ca NU intre in conflict cu primarul PNL Ilie Bolojan. Tergiversarea lucrurilor cu Muzeul , dar alte contre si piedici puse celor din CJ Bihor ,presedintelui CJ Bihor Popa Cornel si PNL Bihor. PSD Bihor sa ales pe lista USL Bihor cu puterea PNL Bihor pentru ca altfel PSD Bihor NU reprezinta NIMIC pentru electoratul din Bihor.S-au promovat in PSD Bihor toti oportunisti , profitorii , lichelele, foufele parashute centuriste si alti poupincuristi iar romani simpli simpli membri fanatici din PSD Bihor au fost marginalizati si exclusi din partid ca sa nu faca probleme conduceri corupte PSD Bihor,care a facut din statutul PSD o hartie igienica de sters foundul lui Mang, presedinte interimar cuvant care nu exista in statut ... asteas vorbele lui Mihai Bar A sosit clipa ADEVARULUI si DREPTATII si schimbarii (vrem sange pe pereti , noaptea cutitelor lungi in PSD Bihor pt ca NU reprezinta pe simpli membri PSD Bihor ci se reprezinta aristocratia socialista PSD Ioan Mang , Mintas Ioan,(Claudiu Pop) si alti din conducerea partitocrat corupta din PSD Bihor.`Feritiva de aristocratia socialista ca este mai rea decat aritocratia capitalista pentru case trage din randurile proletariatului pe care-lasupreste peurma... citat IVLenin.Asumarea raspunderii privind pierderea alegerilor prezidentiale .Demisia conducerii PSD Bihor!Demisia presedintelui filialei PSD Bihor Ioan Mang PLAGIATORUL PSD!Jos Ioan Mang!Acesta este opinia lui Romanul_Simplu.
Postat 26 Noiembrie 2014, 06:06 de Romanul_Simplu
PRESA LIBERA!!!
Dl. Adrian C: Totuși o întrebare inteligentă se putea pune domnului Bolojan ? (dacă în prezent se vorbește de faptul că unii fac o altfel de politică) .... Care sunt proiectele blocate de PSD-iști? Nume concrete și prejudiciile cauzate.... Ne spuneți "Oraşul are mult mai multe proiecte, nu puţine întârziate, şi nu doar din cauza birocraţiei, incapacităţii funcţionarilor şi indeciziei edililor, ci şi fiindcă PSD-iştii le-au sabotat." CUM le-au sabotat? Exproprierile sau făcut, lucrările le-au dat firmelor de casă... deci? Că nu s-a mutat muzeul în cetate? Asta îl doare pe Bolojan? Îi amintesc că Cseke indirect l-a făcut un om fără viziune.... și s-a supărat 2 ani... poate nu-i trece... Totuși o presă obiectivă se poate? Cu riscul de a pierde reclama la Orășelul Copiilor...
Postat 25 Noiembrie 2014, 22:29 de Adi_Oradeanul
ERATĂ
și-a luat țara...
Postat 25 Noiembrie 2014, 14:04 de TDS
ȘOC! ȘOC! ȘOC!
Creștina FLORICA CHERECHEȘ(adică una din tabăra care cică șia luat țara înapoi/???????????????/ a fost sâmbătă la cinematograf! Cu soțul! Ba mai mult azi a rostit un speach în Parlament! Din câte mi-am dat seama l-a citit că talent oratoric nu are! Decât să rostească din 3 în 3 secunde Doamne ajută și alte chestii gen! Altă MNL-istă de frunte, V.T. postează pe pagina ei de FB un articol din titlul căruia s-ar deduce că Ioana Petrescu a lăsat(ea, personal) o gaură de 6 miliarde euro în Buget! Nu suflă însă o vorbă despre faptul că această sumă nu a luat-o I.P. acasă. Ci reprezintă rata către FMI. Chiar nu-și amintește nimeni despre centura de siguranță și despre idiotul care a promovat-o? PS Iaca, procesul de incompatibilitate are fixat totuși un termen! E drept că nu se va întâmpla nimic dar măcar așa, de aparențe!
Postat 25 Noiembrie 2014, 14:03 de TDS
Prea Fericitul BOLOJAN
Prietenul de TRANZACȚIE al prea cinstitului BOLOJAN, Gheorghe IACIU(IMPACT)apare în topul premianților ANRP! Gheorghe Iaciu si Rotaru Mihai au platit pentru drepturile litigioase circa 3 milioane lei, iar valoarea bunurilor obtinute s-a ridicat 35 milioane lei! Bravos națiune, halal să-ți fie! Plus că azi este fixat termen în dosarul 9297/111/2010(CLO vs IMPACT)în ceea ce se prefigurează a fi un BLAT coordonat de prea iubitul MNL-ist BOLOJAN! De ce spun coordonat? Pentru că în 107 petiții I-AM CERUT primarului să mă propună martor în Dosar! M-A IGNORAT TOTAL. N-a vrut. Oare de ce? EU VOIAM SĂ DEPUN MĂRTURIE ÎN FAVOAREA CONSILIULUI LOCAL! De ce voiam să o fac? Pentru că știu LA DETALIU despre ce este vorba în acest Dosar! Bașca am PROBE constând în FOTOGRAFII făcute de mine personal precum și alte documente! NIMIC! Păi atunci nu despre BLAT ar putea fi vorba? CLO se preface că luptă să recupereze sumele înregistrate în contabilitate(dispuse CORECT de Camera de Conturi a județului Bihor), IMPACT se luptă să nu le dea, JUSTIȚIA BIHOREANĂ(altfel INDEPENDENTĂ cică, cu vreo trei judecători locuitori în cartierul edificat de IMPACT)va da o soluție în favoarea IMPACT-ului, municipiul va pierde 1.500.000 EURO dar cine știe cât pot câștiga alții(vreo 10% sigur) ȘI TOATĂ LUMEA VA FI FERICITĂ! PS Biroul pentru Investigarea Fraudelor BIHOR, ce se mai aude cu Plângerea referitoare la CONTRACTELE FICTIVE cu ajutorul cărora IMPACT a pus LABA pe terenurile din Cartierul EUROPA? Că și în această problemă dețin PROBE CONSISTENTE, mă tot propun să fiu audiat dar....NIMENI, NIMIC!
Postat 25 Noiembrie 2014, 11:31 de TDS
2/3 dintre bihoreni au ales USL !!!
Acum trebuie sa-i vada din nou la putere pe cei de la PDL, dupa ce au vrut sa-i vada popriti niste ani buni !!! Mare jeguri sunt cei de la PNL, dupa ce s-au dat de ceasul mortii sa ne transmita ca ei sunt cei curati la suflet si nimeni altii !!! Gunoiul de la halda e mult mai curat !!!
Postat 25 Noiembrie 2014, 10:47 de WinDos
Bihorenuu nu aleg nici Dreapta nici Stanga !!!
Ei aleg caracterul !!! Ceea ce nu se gaseste de regula in politica !!! Asta inseamna ca Iohannis a decis: Adio liberali mei, cei care m-ati sustinut, adio maghiarii nostrii, cei care ati umblat din casa in casa ca sa nu iasa solutia liberala, adio socialisti adversari, cei care ati mintit intr-o luna cat altii intr-o viata !!!
Postat 25 Noiembrie 2014, 10:39 de WinDos
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON