URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 Noiembrie 2016, 19:13

Start la Târgul de Crăciun: Mii de oameni au invadat Piața Unirii. Oradea s-a "îmbrăcat" de sărbătoare (FOTO / VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Târgul de Crăciun a început în forţă! Peste 5.000 de orădeni, chiar 7.000, după estimările poliţiştilor locali, au invadat miercuri seară Piaţa Unirii din Oradea. Startul propriu zis al evenimentului a fost dat, la ora 18, de un grup de copii, care au pornit iluminatul festiv de sărbători.

"Este cea de-a doua ediţie a Târgului de Crăciun organizat în Oradea şi prima în Piaţa Unirii, una dintre cele mai frumoase pieţe publice din România. Ne dorim ca Târgul de Crăciun să fie pentru o lună destinaţia preferată a orădenilor şi a turiştilor care vizitează Oradea, să devină un târg pe care îl dorim să devină tot mai cunoscut în România şi Europa", a spus, în deschiderea evenimentului, viceprimarul Florin Birta.

În public a fost văzut și primarul Ilie Bolojan, care nu a urcat, însă, pe scenă, pentru declarații. Iluminatul festiv a fost pornit de un grup de copii care au apăsat pe buton chicotind, după numărătoarea inversă.

Vor patinoar!

Punctele de atracţie ale târgului sunt patinoarul artificial şi caruselul de basm, care a fost pictat inclusiv cu imagini din Oradea. O oră de plimbare pe patine costă 10 lei, iar închirierea ghetelor costă 5 lei.

În acelaşi timp, în jurul caruselului s-au adunat sute de părinţi şi copii nerăbdători. O tură de 3 minute costă 5 lei. Timpii lungi de aşteptare îi agită, însă, pe cei mici. La ora 19, în piaţă era atât de multă lume, încât era greu să o străbaţi de la un capăt la altul. Și lumea continua să vină...

Oradea împodobită

În total, în Oradea au fost amenajaţi în jur de 14 kilometri de ghirlande luminoase de sărbători, dintre care 2,5 kilometri numai în Piața Unirii.

Piaţa Unirii a fost împodobită cu 4 fântâni luminoase, 20 de figurine, două porţi de intrare şi două cupole, plus bradul de 12 metri, artificial, îmbrăcat în lumină. La cele 40 de căsuţe din lemn, toate gătite de sărbători, vizitatorii pot să îşi cumpere de la mâncăruri și băuturi calde, până la accesorii și îmbrăcăminte.

Un pahar cu vin fiert costă 5 lei, iar o cafea 2 sau 3 lei, 100 de grame de castane prăjite costă 5 lei, iar figurinele de turtă dulce costă 10-15 lei. Vizitatorii pot găsi inclusiv căciuli, fulare şi eşarfe cu preţuri între 10 şi 30 lei, dar şi jucării, la toate preţurile.

Deschiderea Târgului de Crăciun din Piața Unirii a fost marcată și de un concert al interpretei Paula Seling, care i-a strâns în jurul ei în special pe adulți. Copiii au fost mai preocupați de joacă în atelierul Moșului sau pur și simplu în Piața Unirii, unde, pe lângă luminiţe, a fost montată și ieslea tradițională.

Târgul de Crăciun, organizat de către Primăria Oradea, prin Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune (APTOR) şi de Serviciul de Management al Cetăţii, va fi deschis până pe 31 decembrie, în intervalul orar 14:00 - 20:00 (în zilele de luni până joi, inclusiv) şi 12:00 - 21:00 (în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică).

Citeşte şi:

Surprizele Târgului de Crăciun din Oradea: Un patinoar în Piaţa Unirii şi concerte cu Andra, Paula Seling şi Nicolae Furdui Iancu

Premieră în Oradea: A fost montată prima coroană de Advent într-o piaţă publică (FOTO)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON