URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Ianuarie 2014, 15:29

Sfânta îmbulzeală: Peste 500 de credincioşi s-au înghesuit să ia apă sfinţită de la Biserica cu Lună (FOTO/VIDEO)

În absenţa gerului Bobotezii, atmosfera sărbătorii de Botezul Domnului a fost dată anul acesta de tradiţionala îmbulzeală la agheasmă. Circa 500 de orădeni s-au înghesuit luni în faţa Bisericii cu Lună să ia în flacoane, sticle şi canceie din cei peste 4.000 de litri de agheazmă sfinţită în cadrul unei slujbe oficiate de un sobor de preoţi condus de parohul locului, părintele Teodor Cristea, şi părintele decan Dumitru Megheşan.

După mai bine de două ore de stat în picioare la Sfânta Liturghie, după sfinţirea Aghesmei celei Mari, credincioşii nerăbdători au ignorat îndemnul preotului şi s-au bulucit pe butoaie. "Nu vă înghesuiţi, este apă sfinţită pentru toată lumea", a spus Cristea. Degeaba!

Tineri, dar mai ales vârstnici, orădenii s-au înghiotit în faţa bisericii ca-n tramvai. "Nu vă împingeţi! Aveţi răbdare, că este pentru toată lumea!", a protestat o femeie din vecinătatea robinetului. Apelul bătrânei nu a avut însă mare trecere. Mulţimea cu flacoane în mâini încerca să ajungă cât mai aproape de sursa de apă, de parcă de asta i-ar fi depins mântuirea.

Ici, colo, lângă câte un robinet sau butoi se făcea loc numai când, din nepricepere ori neputinţă, vreo bătrânică sau vreun prunc scăpa flaconul din mână, iar grămada se dădea înapoi să nu se stropească de agheasmă pe picioare.

Bărbaţi şi femei deopotrivă credincioşii s-au împins umăr la urmăr ca la rugby, deşi, culmea, nici lor nu le convenea situaţia. "Nu mai faceţi poze, că ne faceţi de râs!", a cerut o femeie, prinsă în înghesuială. Mulţimii însă nu i-a păsat.

Îmbulzeala a ţinut minute în şir până când credincioşii au început să se disperseze cu plasele pline de flacoane cu apă. Aşa cum a spus preotul, butoaiele erau încă departe de a fi golite. Agheasma a ajuns la toată lumea. Şi cei din urmă s-au îndestulat precum cei dintâi...

Citeşte şi: Boboteaza şi Sfântul Ioan încheie sărbătorile dedicate Naşterii Mântuitorului

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
fiesta
Apa sfintita fara DEGETUL preacuratului, preacinstitului, prea....(completati cu orice) Bolos e ca o nunta h.....(fara lautari). Nu va repeziti, h era "horror" dar mi-a jucat tastatura o F(i)esta! Sofro, pe unde era? Unde erai, spune-mi si mie..la la la
Postat 07 Ianuarie 2014, 00:26 de TDS
Sa vedeti ce inghesuiala la baie o sa fie cand sfantul Bolojan va da drumul la apa calda ...
"Nu mai faceţi poze, că ne faceţi de râs!", a cerut o femeie, prinsă în înghesuială. Mulţimii însă nu i-a păsat ... facand poze in continuare ...
Postat 06 Ianuarie 2014, 18:23 de Tree
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON