URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Februarie 2011, 10:11

Preşedintele PSD, Victor Ponta: USL poate face protocoale cu UDMR şi în alte judeţe

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Liderul PSD, Victor Ponta, a avut la Oradea cuvinte de laudă pentru recent încheiatul protocol din Bihor al USL şi UDMR şi a afirmat că acesta poate fi un model şi pentru alte judeţe din Transilvania unde UDMR este bine reprezentat.

"Ideea de a colabora pe plan local cu UDMR în judeţele unde UDMR are o prezenţă semnificativă - şi nu e vorba doar de Satu Mare, ci şi de Cluj, Arad, Timiş, Mureş - din punctul nostru de vedere este perfect posibilă, fezabilă şi de dorit", a spus preşedintele PSD Bihor, Victor Ponta, într-o conferinţă de presă desfăşurată vineri seară împreună cu preşedinţii PNL Crin Antonescu şi PC Daniel Constantin.

În context, liderul PSD a afirmat, de asemenea, că în judeţul Mureş USL va acţiona astfel încât candidatul PDL să nu mai câştige în faţa celui al UDMR, aşa cum s-a întâmplat mereu în ultimele trei campanii locale, doar pentru faptul că e român. "Cred că într-o zonă, poate cea mai sensibilă din acest punct de vedere, cum este Târgu Mureş, ideea de a nu mai avea candidat ca să rămână candidatul PDL singur în faţa celui de la UDMR nu mai există", a spus Victor Ponta.

Liderul PSD nu a precizat însă dacă USL va avea la Târgu Mureş candidat propriu sau dacă va sprijini candidatul UDMR.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
replica la articol
Sa compatimim totusi pe premierul Emil Boc pentru ca a fost trimis si impins de la spate de partidul PDL si de catre presedintele Traian Basescu sa spuna glume nu adevaruri la congresul UDMR ,ce ati fi vrut sa va spuna adevarul in fata ,,SUNTEM INCA IN CRIZA `` ca atunci era sala goala si toti fugeau toti in Ungaria :))=)).Exceptie faceau cei din alianta USL ca acestia au mers la petzit si lingusit UDMR pentru alianta pentru viitorul :))=))Cuvintarea speachul deputatului PSD Ioan Sorin Roman a fost doar inceputul sfirsitului premierului Emil Boc de la PDL ,pentru ca se stie ca Opozitia alianta USL va initia o Motiune de cenzura pe Codul Muncii in 8 care v-a trece ,pentru ca si ai lui din PDL vor vota motiunea ca sa scape de Emil Boc intr-un mod asa zis onorabil,iar cine va fi premier pe urma?va fi!Va fi o marioneta tehnocrata minuita de Cotroceni de catre presedinteleTraian Basescu:))=))Romanashi nu mai este mult pina in 2012 la alegerile locale si parlamentare ,doar 1 an si citeva luni ,dar nu sunt 2 ani care sunt jumatea mandatului ,asa ca rabdare si dohan ca nu mai este asa mult din an ,si vine iar un an electoral :))=)) .Acesta este opinia lui Romanul Simplu.
Postat 01 Martie 2011, 19:52 de Romanul Simplu
Avertizare politica.
Oportunismul maghiar depaseste bunul simt romanesc, de aceea o majoritate politica stabila si credibila nu se poate construi in jurul intereselor punctuale ale UDMR. Drept urmare, USL treuie sa mearga mai departe fara UDMR, iar interesele ungurilor sa-si gaseasca solutionarea odata cu nevoile si greutatile tuturor cetatenilor romani, indiferent de etnie si culoare politica. Numai o minte limpede poate razbi intr-o lume confuza, iar USL trebuie sa urmeze calea normalitatii si legalitatii specifice unui stat de drept cu adevarat democratic
Postat 27 Februarie 2011, 12:45 de Bihorean.
Desteapta-te, romane!
Traiesc un moment de furie si rusine fata de ceea ce se intampla in viata politica din Romania. Romani, la o prezenta la vot de 80%, UDMR, cu Kelemen in frunte, ajunge in istoria prostitutiei politice. Desteapta-te,romane!
Postat 27 Februarie 2011, 10:55 de Apolitic.
Clarificare social liberala.
Viitorul lui Boc depinde de UDMR, deci prezenta lui la Oradea este,oarecum, justificata,dar Ponta si Antonescu nu aveau ce cauta la Congresul UDMR. Electoratul roman, in special cel din Transilvania, a fost umilit in mod nejustificat. USL trebuie sa construiasca o alternativa viabila la actuala putere, cu sau fara UDMR. Trebuie sa se puna capat prostitutiei politice in Romania, altminteri romanii isi vor reaminti o veche vorba, tot romaneasca:spune-mi cu cine te aduni,ca sa-ti spun cine esti!
Postat 26 Februarie 2011, 16:50 de safe
replica la articol
,,Lideri USL s-au intilnit cu membrii``Care membrii din partide ? ca au fost numai consilieri si primari de la partide si nici un simplu membru.Vorbestre si Victor Ponta presedintele PSD ca sa nu taca ,care candidat care nu-i face cinste PSD ? pentru ca fiind in alianta USL se restrigesi locurie pe lista si cei care au fost consilieri si primari vor fi iarasi ,iar cei care nu au fost si poate aveau sperantza ca vor fi pe lista mai trebuie sa mai astepte inca 4+4....la infinit ani pina la moarte daca nu vor muri inainte :))=))Cum poate afirma asemenea aberatii,utopii .monstruozitatii presedintele PSD Victor Ponta ,,trebuie sa va imprietenitii`` Si de ce?Pentru ca dinsul si cei din conducerea PSDsa-si conserve privilegiile functiei presedinte PSD si functia in parlament deputat PSD ,iar eu simplu membru de partid PSD ,sa ma imprietenesc cu dusmanul de clasaPNL care mi-a dorit moartea ?NICIODATA!Mai bine distrugem PSD decit sa colaborez pentru alianta P USL A care are mesajul ,,Jos PDL,si jos Basescu ,fara nici un program economic sau social care sa dezvolte pe viitor. Adevarata afirmatia ,1,5 ani de batalii`` DA !dar in interiorul PSD:))=)) Aceasta este opinia lui Romanul Simplu
Postat 26 Februarie 2011, 16:21 de Romanul Simplu
Hitler, Musolini, Orban ...
UDMR este o organizatie neguvernamentala de sorginte fascista, nefiind un partid infiintat in conformitate cu legea partidelor. Conform prevederilor constitutionale este o exceptie si ar trebui sa fie scoasa in afara legii, care de altfel specifica interdictia infiintarii de formatiuni politice de tip fascist, etnic-segregationist, etc. Daca ar parasi acum guvernarea, s-ar putea ca Basescu sa-si aminteasca, brusc, originea si statutul juridic al uniunii.
Postat 26 Februarie 2011, 15:05 de Copy
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON