La Ocska, alegerea între Ponta şi Iohannis e clară: "Aş vota dacă ar candida Ceauşescu!" (FOTO)

Teoretic, în ziua alegerilor nu se mai face campanie. Dar, activişti sau simpli votanţi, alegătorii nu se rabdă să nu mai pună o "pilă". Dacă de Paşti credincioşii se salută ferm cu "Hristos a înviat", în ziua scrutinului alegătorii se tatonează cu iscoditorul "Cu cine ai votat?".

Ca-n perioadele de rut ale unui cuplu, se ţes complicităţi, se caută simpatii comune, se trage cu ochiul. Spirit molcom şi dubitativ de târgoveţ, orădeanul şi-a început ziua celui de-al doilea tur de scrutin la piaţă, biserică sau supermarket şi a lăsat alegerea preşedintelui pentru orele amiezii.

"Am votat pentru Iohannis"

Doar politicienii s-au prezentat încă de dimineaţă la urne, pentru a da un exemplu votanţilor. Primarul Ilie Bolojan a votat în jurul orei 9 la Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu". Edilul a venit pe jos, pe malul Crişului Repede, mustăcind împotriva petrecăreţilor care au umplut peste noapte spaţiul verde de lângă podul Dacia cu ambalaje de fast-food şi flacoane goale de suc. "Bată-i să-i bată. Nici nu mai ştii ce să faci...", vorbea primarul în barbă.

Politician atipic, Bolojan a refuzat, ca de obicei, să facă declaraţii după ce a depus votul în urnă. "Nu e genul meu să fac declaraţii generale. Ce vreţi să spun?!", îi spune edilul unui reporter. "Totuşi, pentru ce aţi votat?", insistă jurnalistul. "Pentru Klaus Iohannis. Am votat ca să nu iasă Ponta, pentru că ar fi rău pentru ţara asta. E bine aşa? V-am spus că nu se poate da pe post...", râde edilul. Reporterul dă din cap că da, dar e limpede că va putea folosi înregistrarea doar pentru arhivă. Va trebui să îşi caute subiecte în altă parte...

Studenţimea a plecat acasă...

Dimineaţa, puţin după ora 10, Oradea este pustie ca un sat de munte ars de soarele amiezii. Ici colo, câte un trecător îşi târâie greu picioarele. E ziua în care, prin comparaţie cu pietonii, melcii par alergători de viteză.

La secţia de votare 41 de lângă campusul universitar bate vântul. Până la ora 10 au votat cam 100 de alegători arondaţi pe bază de liste şi doar vreo 20 de studenţi pe bază de declaraţie pe proprie răspundere. "Foarte mulţi alegători pe liste speciale n-au cum fi. Majoritatea studenţilor sunt plecaţi, că au primit liber. Cei care au rămas în campus vor veni mai spre seară. Acum e prea devreme", spune unul dintre membrii secţiei.

Până la ora 16, pe listele suplimentare votaseră abia 94 de tineri rămaşi în Oradea de-a lungul mini-vacanţei. Oricum, mai mulţi decât în urmă cu două săptămâni, când s-au adunat 175 de votanţi în toată ziua...

Sărăcie lucie...

Cu totul altfel e atmosfera câteva sute de metri mai încolo de Universitate. Duminică dimineaţă, în Oradea, nu este biserică, crâşmă sau gară să bată piaţa de vechituri la densitatea populaţiei pe metru pătrat! Parcările de pe malul Peţei, cele de la supermarket-ul din vecinătate şi chiar străzile din Cartierul Europa gem de maşini. În lipsă de spaţiu, şoferii şi-au lăsat autovehiculele, după un drum prin praf şi hârtoape, pe spaţiul viran din spatele Liceului Sportiv Bihorul. Până şi rastelurile de biciclete sunt pline.

Spaţiul din incinta Ocska aminteşte de bazarul oriental din "1001 de nopţi". Atâta că e sărăcăcios. Vânzători de toate etniile şi culorile îşi strigă sărăcia lucie. "Două la cinci lei! Două la cinci lei!". Nu se ştie exact ce. Taraba geme de bulendre, de la pantaloni la bluze şi sutiene, toate vechi. Concurenţa nu se lasă mai jos: "Una la un leu! Una la un leu!" Pentru vânzarea boarfelor la sac e bună orice reclamă. Inclusiv mincinoasă. "Cel mai ieftin! Cel mai ieftin!", urlă un bătrân mustăcios.

"Ăştia nu-s buni niciunul!"

Orădenii scurmă minute în şir între lomuri, negociază, cer oferte, pleacă şi revin teatral, doar doar vor pleca acasă cu un chilipir. Ocska Piac este o lume second-hand în care până şi cozonacilor le lipseşte miezul. "Da' ce-i mânca de el, nu vezi că-i numa' coajă?", îi spune o mamă micuţului care i se atârnă de fâş.

"Asta e, moşule, bunăstarea noastră", îmi spune complice un vânzător. "Ai votat?", mă întreabă direct, de parcă ne-am fi ciocnit toată noaptea halbele împreună. Bărbatul, cam la 40 de ani, are păreri ferme şi ţine să le împărtăşească. "Aş vota dacă ar candida Ceauşescu. Ăştia nu-s buni niciunul! Uite unde ne-au adus", spune, rotind braţul spre dughenele cu plăcinte şi tarabele cu nimicuri.

Şi la fel ca el par să gândească toţi din jur. "Eu lucrez jumătate de an afară, în construcţii, şi iarna mă trag acasă. De câte ori vin, e tot mai rău. Ce să alegi? Comunişti, necomunişti, tot o apă şi un pământ. Singura diferenţă e "cât", nu "dacă" fură...", spune un ins cu căciula trasă pe ochi.

În alb şi negru...

Micul grup de revoltaţi creşte. Discuţia se transformă într-o ciorbă de argumente pestriţe, mergând de la "Ponta e omul ruşilor" până la "nu apucă să îşi termine Iohannis o propoziţie şi Putin e deja la Bucureşti". Un gură-cască se opreşte lângă masă. "Pesediştii vor să pună mâna pe ţară până nu-i mâncă pe toţi puşcăria", spune bărbosul. "Du-te, bă, că-mi acoperi masa. Şi poate vrea domnu' să cumpere...", îi taie replica liderul grupului, arătând către mine. Eu nu vreau nimic.

Cel mult, aş vrea să chibiţez jocul de şah de la taraba din spate. Indiferenţi la tot ce e în jur, doi bătrâni îşi împart lumea în albe şi negre, aplecaţi peste piese. Liniştea pe care o degajă face ca totul în jur să pară mai agitat şi mai zgomotos. Măcar în lumea lor câştigă cel mai bun...