Ne place murdăria?

Odinioară, Oradea se deosebea de restul "muncipiilor" cenuşii ale patriei, fiind cunoscută ca "oraşul de turtă dulce" graţie culorilor pastelate în care erau zugrăvite faţadele clădirilor şi panseluţelor care împodobeau parcurile şi scuarurile. Ce vremuri...

După Marele Deranj din 1989, însă, s-a sluţit şi Oradea. Edili nepăsători şi arhitecţi ciubucari au autorizat la greu apariţia a tot felul de dughene la doi paşi de câte un monument ori în staţiile de tramvai şi autobuz, construirea unor hidoşenii de neam prost pe fiecare petec de pământ (deşi de bun-simţ era să facă parcări şi spaţii verzi), funcţionarea depozitelor en-gros în plin buricul târgului (cu toate că acestea îngreunau circulaţia până la blocaj), plus câte alte monstruozităţi care au dus "oraşul de turtă dulce" la stadiul de mahala cu ifose de metropolă europeană.

Pe lângă debandada care trăda nu doar lipsa oricărei viziuni urbanistice, ci şi o lăcomie greu de potolit, cei doi primari care au condus Oradea după 1990 nu s-au învrednicit nici măcar de banala curăţenie a străzilor. Poate aţi uitat, dar până în toamna trecută, când unul din foştii consilieri ai actualului primar a declanşat o binevenită cruciadă pentru plantări masive şi pentru curăţenia străzilor, praful se cimenta vara între carosabil şi borduri, iar iarna în aceleaşi spaţii bălteau noroaie peste care petele de ulei scurse din motoare luceau până la venirea izbăvitoare a ploilor de primăvară. Căci, da, salubrizarea oraşului, cu excepţia a două-trei străzi din centru, măturate din Paşti în Toamnă (Orădeană, fireşte) era lăsată aproape numai în voia naturii.

Una dintre măsurile pentru care am considerat sănătoasă noua politică edilitară a Oradiei a fost tocmai luarea în serios a salubrizării. Nu e o temă care să suscite mari pasiuni, ci un aspect banal, dar unul pe care un primar nu avea voie să-l neglijeze. Bolojan n-a băgat gunoiul sub preş, şi bine a făcut, căci efectele igienice au început să se vadă: măturătorii lucrează şi prin cartiere, iar munţii de gunoaie au dispărut. Evident nu puteau lipsi nemulţumirile: de ce îmi ia Primăria din curtea blocului rabla (pe care n-am mai pornit-o de ani întregi) sau de ce mă amendează Poliţia Comunitară că arunc molozul pe unde apuc? Culmea este, însă, că aceiaşi nemulţumiţi recunosc un adevăr incontestabil: dincolo de Borş nici nu îndrăzneşti să arunci mizeria pe unde vrei, iar dacă eşti prins, nu scapi neamendat.

Aflu că Primăria, în colaborare cu RER, va declanşa o campanie care să-i convingă pe orădeni să nu mai arunce chiştocul, PET-ul sau punga pe unde apucă şi salut deschis iniţiativa. Mă rog, însă, să şi găsească ecou în cât mai mulţi concitadini, căci altfel va da chix nu numai o idee bună, dar şi o speranţă că Oradea poate (re)deveni un oraş curat şi civilizat. Măcar ca Debreţinul, dacă nu precum Viena, şi tot ar fi un mare câştig.