URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
07 Noiembrie 2010, 17:20

Mintaş "fără acoperire"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Patronul CIAC, Ioan Mintaş, prim-vicepreşedinte al Consiliului IMM-urilor pe ţară, adică tocmai cel care ar trebui să fie un exemplu de corectitudine în afaceri, îşi plăteşte furnizorii cu hârtii fără acoperire.

În ultimul an, Centrala Incidentelor de Plăţi a înregistrat în dreptul numelui CIAC nu mai puţin de 15 ţepe, adică situaţii în care partenerii lui s-au trezit cu cecurile refuzate de bănci pentru că acesta nu avea destui bani în cont. În aceeaşi perioadă CIAC a eliberat 283 de bilete la ordin, din care hârtii fără acoperire pentru bunuri şi servicii de 2,8 milioane de lei.

Când partenerii se adresează instanţelor, Mintaş îşi cere invariabil scuze pentru "neînţelegerea ivită" şi promite că va plăti "cum încasăm şi noi banii". Interesant e însă că este invariabil iertat de magistraţi. Până le-o da ţeapă şi lor...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
oare cum se poate fara haita
wow asta e nimic in comparatie cu altii de ce credeti ca AVOCATII nu termina pana la sfarsit o treaba sio trecem prin filiere de profesii liberale? oare de ce ca sa pcaleasca buzunarul ORBULUI /FRAIERULUI de ce credeti ca toti fug la stat decat sa se privatizeze si majoritatea au RUDE care practiaca profesiile libere, oare de ce , cei care cunsoc sistemul FUG nu se privatizeaza si nu produc nimic pentru TARA....
Postat 07 Noiembrie 2010, 18:52 de oare de ce?
foarte tare acest vicepresedinte imm,mmmmaaamut.
se stie de mult ca firma dinsului e falita,, bago nene in faliment ca daca o m ai tii in viata m ai falimentezi inca vreo citiva,, iar dupaia plimbate la sedinte ca sa faci pe inportantul asa cum ai facut si pina acu, in timp ce altii chiuleau pe banii tai ori isi faceau case din santierele tale. in loc sa ti grijesti de saracie ai lasat sa ti o pazeasca lingai in timp ce tu dadeai lectii cum sa se dezvolte immeurile.
Postat 07 Noiembrie 2010, 18:47 de emil
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON