URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Septembrie 2011, 11:50

Încurcarea puterilor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Vă mai amintiţi de juna de la PDL Minodora Breje, şefa de cabinet a deputatului Ştefan Seremi, devenită celebră datorită gramaticii "fistichii" pe care o promova în comunicatele de presă?

Mulţi bănuiau că ea ar fi cea care i-a spart casa parlamentarului, ajuns în divorţ cu nevasta. Greşit!

De fapt, tânăra s-a cuplat cu un magistrat de la Judecătoria Oradea, pe numele lui Dan Berindei, nu de mult divorţat, căruia i-a dăruit şi o fetiţă.

E încă o dovadă clară că în România separarea puterilor în stat e un moft, căci de fapt politica şi justiţia se întrepătrund temeinic...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
13 Comentarii
dar realist
intodeauna sa te uiti la fata OMULUI, intodeauna, fta spune totul cum se misca fundul, cum se misca.... nu trebuie sa atingi si sa ai un om ca sa l cunosti, cititi limbajul corpului, buzele cule tine e scorpion are o rautatate in ea dar domina prin sex se vinde ffff ieftin dar are mai multii asta e important, domina sexual nu si iubeste e o diferentra macabra sufletaesca.Unele femei construiesc altele distrug in ce categorie intra numai ea stie prin faptele ei, peantru ca copil toate au in final, unele sunt si violate si au copil si sunt mult mai puternice .
Postat 16 Septembrie 2011, 09:36 de ciudat de trist
Ale cui e fetitza?!
SINGURA INTREBARE CAER MI-O PUN ESTE: SI DACA FETITA AIA O FI A LUI SEREMI, STIUT FIIND CA ALA NU DEGEABA A PUS-O...DE SECRETARA?! CA DESPRE INTELIGENTA EI STIAU MULTI LA CE NIVEL E!..IN FINE, CHIAR DACA COPILUL E AL MAGISTRATULUI, SI PIERDELEUL SEF AL FILIALEI BIHOR A AVUT O CONTRIBUTIE SEMNIFICATIVA LA "RODAJUL" EI..!
Postat 15 Septembrie 2011, 23:23 de toches ladislau vasi
PUII MEI
@FA CE VREI? M-AM RIDICAT SI IO IN PICIOARE......
Postat 15 Septembrie 2011, 22:29 de romanul complicat
te oftici rau
Profesoara: - Cine se crede prost sa se ridice in picioare...la care un elev s-a ridicat Profesoara: -Mai, tu chiar esti prost? Elevul: -Nu, dar mi-a fost mila sa va las doar pe d-voastra in picioare.
Postat 15 Septembrie 2011, 19:07 de ce vrei fa
te oftici rau
In fata unui dozator de cafea un politist observa cum un tip introduce o fisa, apasa un buton;tipul isi ia cafeaua si pleaca. Curios, politistul introduce si el o fisa,apasa un buton si-i cade cafeaua.Foarte fericit acesta isi schimba toti banii in fise si incepe sa le introcuca in dozator.Tot baga fisa, apasa pe buton,lua cafeaua,o punea deoparte si iar baga o fisa,si tot asa in continuare.La un momendat un tip de la coada ce se facuse intre timp ii spune:hai domle odata ca m-am saturat de cand stau aici.La care politistul ii raspunde:Ce vrei ba, te oftici ca am noroc si castig?
Postat 15 Septembrie 2011, 19:04 de ce vrei fa
\
\\"Gloria este trecatoare, dar obscuritatea este vesnica.\\" paentru MIHA si carmen=minodora :)) cine o judeca ii tine cineva lumanarea!! nici macar iubitul, tatal fetei nu si permite dar noi!! hai nu dramatiza muiere ci te incinge fi fierbinte :)) uite la moaca ei cum arata si vb cat de buna e , e o carte deschisa pentru orice om amu sa nu mi spui ca si doamna ca ma spargg de rass :))
Postat 15 Septembrie 2011, 18:56 de Romanii, oameni ince
si ziaristii stau prost cu gramatica
sunt multi ziaristi care stau prost cu gramatica,asa k nu aruncati asa cu vorbe...v-ati trezit brusc sa manjiti imaginea fetei asteia ..ce rau a facut prin faptul ca are o fetita cu iubitul ei??? care e faza de fapt??? care e problema voastra???sunteti ca niste muieri barfitoare si rautacioase...el e divortat si ea e libera...care-i problema????dupa divort nu exista viata??? sunteti voi stapani pe vietile lor???
Postat 15 Septembrie 2011, 16:31 de Carmen
rautate
cata rautate si prostie!!!!!...Mino e o fata super...cine o cunoaste stie ce vorbesc...problema voastra care e de fapt???? ala e divortat iar ea e o femeie libera...ce va doare pe voi capul???? fiecare e liber sa faca ce vrea cu viata lui,cine sunteti voi sa judecati??? exista acolo sus Cineva care ne va judeca pe toti la un moment dat...nu va bateti voi capul...
Postat 15 Septembrie 2011, 16:26 de Miha
Gramatica ....?!
Dragi ,,bihorei'', daca gramatica (sau mai precis necunoasterea ei !) este motiv de a aparea in presa, apoi inseamna ca voi va faceti reclama cam in 80% din articolele pe care le scrieti ! Eu (m)-am intrebat daca asa-zisii vostri reporteri/redactori/ziaristi au terminat clasele I-IV fara sa dea spaga....Ma indoiesc....
Postat 15 Septembrie 2011, 16:25 de .
ce tampenii !!!
Cui ii pasa ??????????? Pe cine intereseaza prostiile astea ?!!!
Postat 15 Septembrie 2011, 15:29 de marie
noi in romania avem o problema grava
nu ne confruntam cu lipsa de mana de lucru calificata ce nu sunt fraiere care sa fie bune la toate in viata asta, asta era si pe vreamea lui Ceausescu intodeauna ele vor exista, exista si in privat , asta nu se starpi problema este ca nu mai vb de placere vb de exploatare a femei in societate , nu avem femei puternice nici 20% restul raspun penal , totul este manipulare .sincer de SEREMI si MINODORA ne doare pe noi capul te uiti la ei si vezi multe:))) mai multe dacat vor ei sa vedem, faptele vorbesc in viata.
Postat 15 Septembrie 2011, 12:42 de dorina
ce argumente aveti
da ce argumente solide aveti !! ELENA UDREA nu l are pa COCOS de sot :))) sunti draga primitivi voi nu intelegeti democratia plata in natura e binefacatoare de puteri neimaginate si muntii se misca :)) titanicul e purecel pe langa haremul practicat stati nostop calare pe ei si ve ti redescoperi o romanie de invidiat nici turcii nu traiesc asa ceva:))
Postat 15 Septembrie 2011, 12:25 de ha, ha, ha, ha
hai ma lasi de parca SXXXXXX nu a .....
:)) doamne !!! lupul isi schimba parul dar naravul ba!!!! pe astia numai moartea ii va lecui :)) serios nici acum nu s a put dovedit daca infidelitatea este genetica sau molipsitoare
Postat 15 Septembrie 2011, 12:18 de extraordinarrr
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON