URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 01 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Aprilie 2017, 12:04

Handbalistele de la CSU CSM Oradea s-au impus la o diferenţă de opt goluri în duelul de acasă cu Dacia Mioveni

Handbalistele de la CSU CSM Oradea s-au impus la o diferenţă de opt goluri în duelul de acasă cu Dacia Mioveni foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Handbalistele de la CSU CSM Oradea au obţinut joi cea de-a noua victorie din actuala ediţie a campionatului Diviziei A. Elevele antrenoarei Doina Ardelean au primit, la Arena Antonio Alexe, replica echipei argeşene Dacia Mioveni, într-un meci ce a contat pentru etapa a XXIII-a a Seriei B.

La capătul unui joc în care au fost conduse în primele 29 de minute, jucătoarele de la CSU CSM au revenit pe parcursul reprizei secunde, fructificând la maxim arma contraatacului dar şi pregătirea fizică net superioară. Astfel, orădencele s-au impus cu scorul de 34-26, după ce la pauză conduceau cu 17-16.

Lipsite de aportul a două piese de bază din angrenajul echipei, jucătoarea Aurelia Cristoaica şi portarul Edina Somogyi, orădencele au avut, cel puţin în prima repriză, un joc mai dificil decât s-ar fi aşteptat. Astfel, oaspetele au condus în prima parte, în timp ce orădencele s-au aflat în permanenţă în urmărirea adversarelor pe parcursul acestor aproape 30 de minute.

Dacă în minutul 5 tabela de marcaj indica 3-3, în minutul 10 argeşencele aveau un avantaj de 2 goluri (4-6) care s-a mărit şi mai mult, 7-10 în minutul 16. Gazdele s-au apropiat la două lungimi (11-12) în minutul 20, dar tinerele şi talentatele fete din Mioveni, calificate între primele 8 echipe din ţară la junioare I, au refăcut ecartul de 3 goluri (13-16 ) în minutul 25.

Din acel moment şi până la finalul primei părţi orădencele s-au autodepăşit, înscriind 4 goluri fără a primi vreunul astfel că rezultatul primei reprize a fost 17-16 pentru CSU CSM.

În repriza a doua cu totul altfel au stat lucrurile însă. Orădencele au început bine, distanţându-se la două goluri (19-17) până în minutul 35. Oaspetele au revenit şi au trecut în avantaj (20-21) în următoarele 6 minute, după care CSU CSM a început marşul spre victorie.

Dacă până în minutul 47 s-a păstrat cât de cât un echilibru (24-24), din acel moment şi până la final a existat practic o singură echipă pe teren, bihorencele înscriind 8 goluri consecutive fără a primi vreunul. Rezultatul consemnat după 60 de minute de joc a fost, în acest fel, 34-26, iar CSU CSM şi-a consolidat poziţia a VI-a în clasament.

În partida de joi, cele mai mule goluri pentru trupa pregătită de profesoara Doina Ardelean le-a înscris Georgiana Codrea, 10, în timp ce de la oaspete s-au remarcat surorile Ciontoiu, Ana şi Emilia, fiecare cu câte 8 reuşite.


CSU CSM Oradea – Dacia Mioveni 34-26 (17-16)

CSU CSM Oradea: Crina Pintea – Binca Mîrcă 2 goluri, Irina Munteanu 1, Dana Verzea 2, Mădălina Pantea 2, Eliza Hlinca 6, Cornelia Vrabie 2, Ligia Puţ 1, Valeria Motogna 2, Georgiana Codrea 10, Georgeta Diniş Vârtic 6. Antrenori: Doina Ardelean şi Cristian Ardelean.

Dacia Mioveni: Ancuţa Moroianu, Angelica Dimache, Ioana Mirică – Geanina Niţu 1, Ioana Stăncescu 1, Ioana Dobre, Ana Ciontoiu 8, Andrea Iordache 4, Emilia Ciontoiu  8, Flornetina Crăiţa 1, Alexandra Dumitraşcu 2, Luminiţa Udrea, Adriana Cîrstea 1, Nicoleta Deaconu 1. Antrenori: Daniel Gheorghe şi Georgios Macri.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON