URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Ianuarie 2011, 18:01

Gradul de îndatorare al Oradiei de 8% se va tripla în următorii trei ani

Potrivit execuţiei bugetare pe 2010, anul trecut gradul de îndatorare al municipiului a fost de 8%, mult sub limita maximă de 30% din veniturile proprii pe an prevăzută de lege. Estimările economiştilor municipalităţii arată că în următorii patru ani gradul de îndatorare se va tripla de la 8% în 2010 la 25% în 2014.

"Pentru că oraşul urmează să contracteze în următoarea perioadă noi împrumuturi gradul de îndatorare va creşte în 2012 la 22% cu în vârf de plată în 2013 de 25% din veniturile proprii pe an", a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, Eduard Florea, directorul Economic al Primăriei.

Conform declaraţiei directorului Florea, la 31 decembrie 2010 municipalitatea orădeană înregistra un sold, adică rate fără dobânzi, în valoare de 23 milioane la creditele în lei şi 52,3 milioane la creditele contractate în euro. La această sumă se adaugă alte 1,1 milioane euro în baza contractului de întreţinere şi modernizare a reţelelor de iluminat public încheiat cu Luxten.

Astfel, la această oră datoria totală a municipiului se ridică la 273,8 milioane lei, echivalentul a 63 milioane euro. "Eu spun că stăm bine. Dacă, prin absurd, mâine oraşul ar trebui să îşi plătească brusc toate ratele aproape că ar putea să îşi stingă singură datoriile pentru că veniturile proprii ale oraşului se ridică la circa 53 milioane euro pe an", a declarat directorul pentru BIHOREANUL.

La datoria totală de 63 milioane euro datorie se vor adăuga începând din acest an alte două împrumuturi pe care municipalitatea urmează să le contracteze. Primul, în valoare de 10,3 milioane euro, pentru introducerea reţelelor de utilităţi în Parcul Industrial, iar cel de-al doilea, în valoare de 25 milioane lei, pentru modernizarea unui număr de 80 de străzi neasfaltate din municipiu.

Oradea este "stabilă"

Directorul Eduard Florea a mai spus că municipalitatea va putea să contracteze cele două credite fără probleme. "Avem şansa să ne împrumutăm la dobânzi chiar mai mici faţă de cele la care se împrumută statul. Asta pentru că anul trecut agenţia internaţională Fitch Ratings a revizuit ratingul acordat municipiului de la negativă la stabilă", a declarat directorul. Municipalitatea a primit de la bănci oferte de credite în euro cu dobânda cuprinsă între 1,3% şi 5% mult sub nivelul la care se împrumută Statul Român.

Conform auditului făcut de Fitch Ratings printre avantajele Oradiei se numără amplasarea strategică în vecinătatea Ungariei, construcţia Parcului Industrial şi îmbunătăţirea performanţelor financiare în ciuda gradului de îndatorare şi a serviciului datoriei publice aflate în creştere.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Parere
Cam speriat in poza asta Edi Florea !! Alta poza mai frumoasa nu i-ai gasit, mai Bihoreanule ???
Postat 21 Ianuarie 2011, 13:57 de POPA
nu-i asa greu !
Ce-i asa greu de inteles? Daca toate bancile si-ar cere toti banii odata, primaria i-ar putea achita din veniturile pe un singur an. Cum nu se intampla asa ceva, anual se platesc dobanzile, comisioanele si ratele scadente, cel mai incarcat an este 2013, in care vor fi plati de aprox. 25% din veniturile proprii ale municipiului.
Postat 21 Ianuarie 2011, 08:10 de oradeanca
nu inteleg
foarte prost scris articolul, ori ziaristul ori economistul nu inteleg problema, nasol e ca asa nu o putem intelege nici noi cititorii
Postat 20 Ianuarie 2011, 19:12 de oradean
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON