URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Martie 2018, 12:35

Drum liber spre promovare: CSM Oradea s-a desprins la 9 puncte în fruntea clasamentului Diviziei A, Seria B

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Aşa cum era de aşteptat, echipa de handbal masculin CSM Oradea a obţinut, duminică, cel de-al 13-lea succes din actuala ediţie a campionatului Diviziei A, Seria B.

Elevii antrenorului Sebastian Tudor s-au impus, la Sighişoara, în confruntarea cu Centrul Naţional de Excelenţă, cu scorul de 39-32.

De menţionat însă faptul că jocul a avut două reprize diametral opuse. Prima a fost adjudecată de formaţia din Sighişoara, cu scorul de 18-16, în timp ce în repriza secundă, CSM-ul a înscris 23 goluri şi a încasat doar 14, astfel că a obţinut o victorie la şapte goluri.

În urma acestui rezultat, formaţia bihoreană are 13 victorii din tot atâtea partide disputate şi cu un total de 39 puncte aumulate îşi consolidează prima poziţie.

Ce este foarte important de menţionat însă este faptul că principala urmăritoare a CSM-ului, formaţia gorjeană CSU Constantin Brâncuşi Târgu Jiu a suferit un nou eşec, cu 35-36, la Craiova. În acest fel, diferenţa de puncte din clasament dintre CSM Oradea şi CSU Constantin Brâncuşi Târgu Jiu A devenit de nouă puncte, ceea ce le deschide drum direct spre promovare bihorenilor.

Următorul meci pentru CSM Oradea va avea loc sâmbătă, de la ora 16:00, la Arena Antonio Alexe, în compania celor de la Universitatea Cluj-Napoca.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON