URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Ianuarie 2014, 13:31

Dr. Carmen Pantiş: Starea supravieţuitorilor accidentului aviatic "este bună", doctorul beiuşan Sorin Ianceu a fost operat la picior

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Toţi supravieţuitorii accidentului aviatic produs luni după-amiază în Munţii Apuseni sunt în stare medicală bună, a declarat pentru BIHOREANUL doctoriţa Carmen Pantiş, coordonatoarea programului de transplant din judeţul Bihor.

Pantiş a spus că după găsirea supravieţuitorilor, aceştia au fost duşi la UPU-SMURD Cluj şi apoi internaţi la clinica de Chirurgie I din Cluj Napoca.

"Doctorul Sorin Ianceu, chirurg la Spitalul Municipal din Beiuş, a fost diagnosticat cu fractură bimaleolară de membru inferior (fractură deschisă la gleznă), contuzii cerebrale, hemoragie subarahnidiană minimă, fracturi ale oaselor feţei. A şi fost operat azi-noapte la picior, iar de atunci nu am mai vorbit cu el, dar ştiu că este la reanimare şi că este bine", a declarat doctoriţa Pantiş.

Aceasta a adăugat că doctorii bucureşteni Radu Zamfir şi Valentin Calu au suferit o "contuzie de bazin", respectiv "fracturi costale", iar "copilotul avionului are fracturate ambele membre inferioare şi a suferit mai multe contuzii multiple", în timp ce un student de 23 de ani care venea din Bucureşti ca voluntar în echipa de prelevare are "fracturi multiple, inclusiv de piramidă nazală". "Din câte ştiu eu, cu toţi sunt bine", a mai spus coordonatoarea programului de transplant din Bihor.

Potrivit doctoriţei Pantiş, medicul beiuşan Sorin Ianceu se deplasa spre Oradea cu avionul alocat echipei ce trebuia să preleveze un ficat de la o pacientă de 62 de ani din comuna Cetariu intrată în moarte cerebrală întrucât Ianceu "a participat la Bucureşti la un curs de specialitate tocmai despre prelevarea de ficat" şi urma să facă parte din echipa de prelevare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
incompetenta
esti un agramat cum te exprimi asa ca nu ajungem sa discutam de vocabular medical la tine-needuca,adica abuzezi de serviciul public pentru a castiga notorietate(frustraea inconmpetentei)-tandenm cu Pantis care medicina nu stie decat sa invarta organele-din ciclul \"Ursoaica si iepurele\" de Anton Pann
Postat 24 Ianuarie 2014, 23:56 de dan
Ba iar esti beat...
CENZURAT
Postat 22 Ianuarie 2014, 16:04 de Nea taticu
????????
...mare nenorocit dan!Precis e popular analfabetul ce descoperi net-ul!Si care-i treaba ta ba vita incaltata cu Sorin?A fost si mata la Beius internata?Hai sictir bulangiule..Sanate Sorine ,te iubim si te apreciem,Dumnezeu te iubeste..lasa gunoaiele sa faca spume si clabuci..!
Postat 22 Ianuarie 2014, 07:56 de gheorghe
Pentru Dan
Bai Danut...tu pe langa ca esti analfabet esti si prost de puti...cretinule, donarea de organe se face cu acordul apartinatorilor...noroc ca nu toti oradenii sunt atat de idioti ca tine...imi pare rau sincer pentru tine caci la cum esti trebuia sa fi in locul lui Adrian Iovan...acum erai erou...din pacate vei ramane ca boul in staulul tau si vei rumega in continuare ideile tale crete...si sa nu ajungi vreodata sa depinda viata ta de aceasta echipa...roaga-te boule...
Postat 22 Ianuarie 2014, 00:06 de Chayenne
du-te
ce ii cu atatea organe de dat la Oradea -chiar ne credeti fraieri;cine esti *!medicina faci sau doar ii despici? de fapt cu ce te ocupi/ianceu este cel cu amantlacul de la Beius-da ,mare doctor-ce ii atata zor la toti sa ii de clarati in moarte cerebrala? cine va verifica pe voi?
Postat 21 Ianuarie 2014, 23:07 de dan
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON