URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Februarie 2013, 10:13

Cu reducere: 12.294 de orădeni şi-au plătit deja integral impozitele pe 2013

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Există contribuabili care au scăpat de grija impozitelor. Conform evidenţelor Direcţiei Economice a Primăriei nu mai puţin de 12.294 de orădeni şi 386 de firme şi-au plătit integral impozitele pe anul 2013 încă din luna ianuarie.

Contribuabilii care îşi sting obligaţiile faţă de bugetul local până la 31 martie beneficiază de o bonificaţie de 10% în cazul persoanelor fizice şi 5% în cazul celor juridice.

Numărul celor care şi-au achitat taxele şi impozitele este însă mai mare, întrucât unii orădeni au ales să îşi plătească doar o parte din dări. Până la sfârşitul lunii ianuarie s-au prezentat la ghişeele Primăriei 19.596 de orădeni care au vărsat în bugetul local 4,4 milioane lei şi 1.744 persoane juridice care au plătit 22 milioane lei.

Raportat la aceaşi perioadă a anului trecut se constată o creştere a încasărilor de la orădeni, deşi numărul plătitorilor a scăzut, şi o scădere a încasărilor de la firme, deşi mai multe persoane juridice au făcut plăţi către bugetul local.

În ianuarie 2012 şi-au achitat taxele şi impozitele locale 20.486 de persoane fizice care au contribuit la bugetul local cu 4,1 milioane lei şi 1.689 de persoane juridice care au plătit 27,1 milioane lei.

Dintre acestea şi-au plătit integral impozitele pe anul trecut, încă din prima lună a anului, 13.094 persoane fizice, beneficiind de reducerea de 8% valabilă la acea dată, şi 369 de persoane juridice care au beneficiat de reducerea de 5%.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Si ?!
Erau pe vremuri niste panouri cu fruntasii in intrecerea socialista din Oradea. Se aflau pe cele doua alei care duceau de la casa de cultura a sindicatelor la statuia soldatului eliberator. Propun sa se reia obiceiul si la panoul de onoare sa fie puse fotografiile primilor o suta de platitori de taxe si impozite. De Ziua Oradiei, in 12 oct., astia, platitorii fruntasi, sa ciocneasca o cupa de sampanie cu nea ilie. Dan SIMAN, lasand gluma, prin antiteza, realizezi ridicolul la care te expui cu asrfel de ,,stiri" ? Ma indoiesc !
Postat 05 Februarie 2013, 18:55 de altul
Bula de la Primarie
Dar cei care sunt jefuiti de catre alesii locali din Primaria Oradea prin HCL nr.10/2013 nu-si vor achita birul ilegal si abuziv. Vor merge in instanta,vor bloca justitia oradeana dupa care se vor intoarce la primarie pt. a cere socoteala celor care stiu ca au facut ceva ilegal, au creat haos printre contribuabilii corecti, si au inbolnavit nervos mii de oradeni.
Postat 05 Februarie 2013, 11:21 de Fost contribuabil
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON