URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 Februarie 2011, 16:30

Concluzie-ghilotină: Aeroportul Oradea nu are viitor decât gestionat de o firmă privată

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Vara trecută, când mai multe companii aeriene erau interesate de administrarea Aeroportului Oradea în sistem de concesiune, asumându-şi disponibilitatea de a face pe cheltuiala lor investiţiile necesare pentru modernizare şi de a plăti redevenţe Consiliului Judeţean, propunerea preşedintelui CJ Radu Ţîrle de a pregăti darea în concesiune a Aeroportului a fost refuzată de majoritatea consilierilor. Motivul inocat de aceştia? Nu exista niciun studiu care să demonstreze dacă obiectivul putea fi gestionat de companii private mai bine decât o face regia judeţeană Aeroportul Oradea RA, aflată în subordinea CJ.

Ca urmare, în august, s-a decis ca răspunsul să fie dat în baza unui studiu de oportunitate, încredinţat apoi prin licitaţie companiei americane Deloitte, în asociere cu societatea Boştină şi Asociaţii şi a institutului de proiectare Iptana Bucureşti.

Concluziile studiului au fost anunţate joi, la cea de-a doua reuniune din acest an a consilierilor judeţeni, însă aleşii bihorenilor nu s-au arătat interesaţi de cele aflate, mulţumindu-se să asculte cu apatie prezentarea făcută de şeful Biroului Investiţii al Aeroportului, Viorel Băican (comandantul Gheorghe Pasc absentând de la şedinţa CJ din cauza unui deces în familie).

Conform documentului, pus la dispoziţia BIHOREANULUI de Băican, analiza efectuată de cele trei companii a avut în vedere "toate modalităţile de dezvoltare şi modernizare din punct de vedere financiar şi din punct de vedere juridic".

Din perspectivă financiară, studiul de oportunitate a analizat trei modalităţi de finanţare pentru modernizarea Aeroportului, şi anume finanţarea proprie, cea din fonduri europene (cu o cotă de contribuţie din partea CJ), şi finanţarea privată, iar din perspectivă juridică au fost luate în considerare variantele de achiziţie de lucrări publice, concesionarea de lucrări publice, parteneriatul public-privat şi asocierea în participaţiune.

"Concluzia rezultată în urma analizei, respectiv varianta studiului de oportunitate recomandată de societatea de consultanţă, este că la ora actuală soluţia optimă a dezvoltării şi modernizării Aeroportului este cea de concesiune a lucrărilor publice", se arată în document, care se încheie cu fraza: "Pentru aspectele prezentate mai sus, rugăm membrii Consiliului Judeţean să-şi exprime punctul de vedere în legătură cu concluzia studiului".

În ciuda acestei "rugăminţi", însă, pe marginea informării prezentate de conducerea Aeroportului nu a fost purtată nicio discuţie, subiectul fiind reprogramat de preşedintele CJ, Radu Ţîrle, pentru următoarea reuniune a deliberativului judeţean.

În prezent, pentru modernizarea aerogării se desfăşoară lucrări de modernizare astfel încât aceasta să corespundă normelor Schengen (ce impun separarea fluxurilor de pasageri din statele UE de cele din statele nemembre), însă pentru reabilitarea pistei de aterizare-decolare şi extinderea ei în lungime şi lăţime sunt necesare sume de ordinul a peste 10 milioane de euro.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
pt pilot
Pai, bine, mai, chilotule, daca stia toata lumea, de unde stia, ca studiul a aparut abia azi. Sau lucrezi la servicii? Ce tare esti, mai tare ca Soiuzu\'
Postat 24 Februarie 2011, 20:10 de chilot
Obicei bihorenesc
Din nou se da in stamba CRIS ABRUDAN ADRIAN, care nu intelege de ce nu se discuta ceva ce stia deja - de mult - toata lumea.
Postat 24 Februarie 2011, 19:25 de Pilot
frustrat
Pt D zeu ,hotariti va odata ca avem nevoie si de asa ceva,nu doar noi cetatenii de rind ci si muuuulti altii
Postat 24 Februarie 2011, 18:15 de cetatean
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON