URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Ianuarie 2014, 09:18

CET vrea să treacă pe gaz după încheierea sezonului de termoficare

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
CET-ul a devansat toate aşteptările primarului Ilie Bolojan şi trece pe gaz încă din primăvară. "Ne-am propus ca din aprilie să conectăm unul dintre cazane la reţeaua de gaz", a anunţat Stănel Necula, administratorul special al Electroncentrale.

Potrivit lui Necula, prin pornirea unui cazan mai mic, pe gaz, suficient pentru alimentarea cu apă caldă a oraşului pe timp de vară, şi închiderea celui energofag pe cărbune, CET-ul îşi ca eficientiza producţia şi va face economii. În acest sens, Electrocentrale pregăteşte o investiţie de circa 400.000 euro care vizează racordarea centralei direct la reţeaua Transgaz.

"Diferenţa dintre preţul gazului livrat de Distrigaz şi cel de la Transgaz este de 27%. Vara, când consumul este mai mic şi putem funcţiona cu un cazan pe gaz, la o cheltuială de circa 33 milioane lei economia ar fi de 7-8 milioane lei", a spus Necula.

Pentru a pune în operă această investiţie, inginerii CET au scos de la naftalină un studiu de fezabilitate vechi din 2006. Pe baza documentului va fi structurat proiectul tehnic al unei conducte de circa 500 de metri care va alimenta centrala cu gaz.

Proiectul, mai vechi, a fost blocat de opoziţia Agenţiei Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei care a condiţionat, în 2010, racordarea CET-ului la magistrala de gaz de incapacitatea societăţii Distrigaz de a alimenta centrala. Direct interesată să vândă cantităţi cât mai mari de gaze pentru a încasa comisionul de distribuitor, societatea a declarat atunci că poate deservi CET-ul fără probleme. Stănel Necula este de părere că lucru se va schimba datorită modificărilor apărute în cadrul legislativ.

"Există acum un ordin de ministru care spune că pentru serviciile aferente populaţiei societăţile de termoficare se pot racorda direct la Transgaz. Societatea din Bacău este racordată, la fel se întâmplă cu CET II din Arad, aşa că nu cred că vor fi probleme", a declarat Necula.

Administratorul special al Electrocentrale a mai spus că prin trecerea pe gaz centrala va face economii consistente cu munca vie. "În vară, când vom merge pe gaz, nu vom mai plăti pentru manipularea cărbunelui şi nici sporurile pe care le implică funcţionarea centralei pentru că angajaţii vor fi trimişi, pe rând, în şomaj tehnic. Echipele rămase se vor ocupa de reparaţii", a spus administratorul special.

De altfel, pentru anul în curs conducerea Electrocenterale îşi propune diminuarea bugetului de salarii cu cel puţin 5% prin externalizarea unor servicii, renegocierea sporurilor şi pensionarea angajaţilor care au atins limita de vârstă.

CET-ul orădean va ajunge de la o schemă de personal cu 539 de angajaţi în decembrie 2013 la 512 în august anul acesta, respectiv 490 angajaţi în ianuarie 2015.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
GAZ ERA si pana acum!!!
Si pana acum exista 2 cazane alimentate pe gaz. Baiu' era ca gazul "trece" pe la Distrigaz.... Oare de ce nu a "putut" pana acum ADMINISTRATIA LOCALA RECTE EXECUTIVUL sa treaca la TRANSGAZ.?.. ARAD-ul, Bacaul a reusit pt. CET-urile lor... De un an este USL la guvernare, avem deputati, senatori, si nimic pana acum? Au fost mai importante proiecte de borduri decat CET-ul? De fapt raspunsul este ca oradenii plateau facturile.. deci ... nu era o prioritate pt. EXECUTIV!! Dar acum Termoficare este pe PLUS!! Hai serios? Pai ne spune dl. administartor special ca s-a rezolvat aceasta problema prin preluarea pierderilor de catre Primarie(?!)pe langa reduceri, renegocieri....
Postat 23 Ianuarie 2014, 10:11 de Adi Oradeanul
Aşadar cazan de iarnă şi cazan de vară distinct !?!
Doar că aşa zisa reducere de costuri e valabilă la preţul de ieri a gazului, nicidecum la cel de mâine-poimâine !?! Refaceţi calculele pe previziuni corecte nemernicilor şi nu ne mai aburiţi !?!
Postat 22 Ianuarie 2014, 13:24 de Carp III
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON