URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Aprilie 2010, 16:01

Aleşii bihorenilor ţin cu dinţii de propriile hotărâri nelegale

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Chiar dacă atmosfera de la reuniunea de marţi a fost una care ar putea fi considerată de-a dreptul armonioasă, grăbindu-se să voteze adesea în unanimitate proiectele de hotărâri iniţiate de conducerea Consiliului Judeţean, membrii deliberativului dau semne că uneori preferă totuşi continuitatea în nelegalitate.

Acest lucru s-a văzut în momentul când noul secretar al judeţului, Carmen Soltănel (promovată, ca interimar, după pensionarea lui Aurel Demian) le-a prezentat aleşilor bihorenilor câte o informare cu privire la stadiul juridic a două dintre hotărârile pe care aceştia le-au adoptat în lunile aprilie 2009 şi ianuarie 2010, dar "picate" de Prefectură, care le-a dat aviz de nelegalitate, şi ajunse în faţa instanţelor de judecată. Ambele acte normative au ca obiect licitaţiile şi recepţiile de lucrări comandate şi plătite de CJ, în condiţiile în care consilierii au intenţionat de fiecare dată să-l lase pe preşedintele Radu Ţîrle fără nicio atribuţie în domeniu, luând ei în mână "pâinea şi cuţitul".

Prima dintre ele, Hotărârea de Consiliu Judeţean (HCJ) 45/30.04.2009, prevedea ca membrii comisiilor de licitare şi de recepţionare a lucrărilor publice să fie numiţi, aşa cum de altfel şi spune Legea administraţiilor publice, de către preşedintele CJ, însă o parte din ei să fie desemnaţi de consilieri. La vremea respectivă, hotărârea a fost oprită la Prefectură, care a cerut revocarea ei, deoarece conform legii singura persoană care răspunde de licitaţii şi recepţii este preşedintele CJ, ca ordonator de credite, iar consilierii judeţeni nu au nicio atribuţie în acest sens. Ulterior, întrucât consilierii au refuzat să-şi revoce hotărârea, ea a fost atacată în instanţa de contencios administrativ de către prefectul Gavrilă Ghilea. Soltănel a fost obligată să-i înştiinţeze pe consilierii judeţeni că la prima instanţă, cea de la Tribunalul Bihor, Prefectura a obţinut deja câştig de cauză, judecătorii dispunând anularea HCJ 45/30.04.2009.

După informarea prezentată de Carmen Soltănel, consilierii judeţeni au decis, însă, să atace decizia instanţei la Curtea de Apel Oradea.

Celălalt act normativ nelegal pentru care aleşii bihorenilor au ajuns în litigiu cu prefectul este HCJ 3/28.01.2010 şi a suscitat, la rându-i, un imens scandal la vremea respectivă. Pe fondul unor controverse între firma Selina şi preşedintele CJ Radu Ţîrle, în ianuarie consilierii judeţeni au votat o hotărâre care este şi mai pronunţat contrară legii. Practic, la dezbaterea unui proiect care se referea la comisiile de evaluare a managerilor de la instituţiile de cultură din subordinea CJ, reprezentanţii partidelor au adăugat proiectului iniţial un articol conform căruia, dintr-o dată, Ţîrle nu mai avea nicio atribuţie în ce priveşte licitaţiile şi recepţia lucrărilor, aceste prerogative fiind arogate exclusiv de consilieri.

Şi în privinţa acestei hotărâri, Prefectura a dat aviz de nelegalitate şi a cerut revocarea actului de către cei ce l-au adoptat cu încălcarea legii, însă consilierii au refuzat, motiv pentru care prefectul Gavrilă Ghilea a atacat-o în instanţă şi, se pare, va avea aceeaşi soartă ca şi cea de anul trecut.

Cu toate acestea, după ce au ascultat informarea făcută de secretara judeţului, consilierii au votat, din nou, să-şi menţină hotărârea şi să se prezinte la proces cu juriştii Prefecturii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
x
se spune dna secretar al judetului, nu secretara judetului.
Postat 28 Aprilie 2010, 13:53 de x
Adrian Cris are nevasta angajata la Consiliul Judetean de catre Tirle
Articolul este scris de Adrian Cris a carui nevasta a fost angajata de catre Radu Tirle la Consiliul Judetean. Oare este o coincidenta ca acest ziarist ia partea lui Tarle de fiecare data. Probabil asa ii multumeste lui Tirle pentru serviciul oferit sotiei sau prietenei ce o fi. Unde este deontologia profesionala ?
Postat 27 Aprilie 2010, 16:59 de Un cetatean
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON