URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Septembrie 2013, 17:09

Violenţe la Roşia Montană: Remus Cernea s-a ascuns de localnici în maşina poliţiei!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Incidente violente, miercuri, la Roşia Montană. Potrivit realitatea.net, localnicii, între care mulţi mineri, au încercat să-l agreseze pe Remus Cernea, venit, chipurile, pentru a stabili un dialog cu aceştia. De frică, deputatul s-a refugiat în maşina Poliţiei.

Conform sursei citate, alţi doi tineri de naţionalitate germană au fost evacuaţi din zonă, bruscaţi de mineri, după o serie de ciocniri între reprezentanţii organizaţiilor nonguvernamentale şi minerii de la Roşia Montană.

Cei doi s-au prezentat ca fiind ecologişti şi au afirmat că, auzind despre proiectul minier din zonă, au venit să se documenteze. Au încercat să ajungă în zona galeriei Cătălina-Monuleşti, unde sunt circa 300 de localnici care susţin investiţia, însă, în loc să primească informaţii, s-au trezit bruscaţi. Nemţii au fost salvaţi de jandarmi, care i-au scos la un moment dat din mulţime.

Prezent şi el la faţa locului, deputatul independent Remus Cernea a fost huiduit minute în şir şi, ulterior, izgonit de localnici. Aşa că, de frică, "verdele" s-a refugiat într-o maşină de Poliţie. "Am spus că vin pentru a asculta toate opiniile. E nevoie de dialog, prin dialog se construieşte democraţia. Din păcate, din cauza reacţiei violente, dialogul nu a putut avea loc. Eu sunt un om curajos! Am mai fost aici şi voi mai veni. În calitate de politician îmi voi asuma toate implicaţiile poziţiei mele publice", a spus Cernea, la scurt timp după incident, arătând că "minerii au fost amăgiţi cu promisiuni deşarte din partea companiei" şi opinând că "decizia cea mai bună e ca Guvernul să retragă proiectul din Parlament".

Cum se ştie, mai mulţi parlamentari s-au deplasat, miercuri, la Roşia Montană, pentru a discuta cu autorităţile locale, minerii şi cu contestatarii proiectului. Comisia specială privind Roşia Montană trebuie să finalizeze raportul până la 20 octombrie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON