URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Iunie 2010, 16:04

Ziar de linguşeli

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un fost ziarist al Crişanei şi al Informaţiei de Vest, Ovidiu Dan, are de ceva timp un site unde publică noutăţi din învăţământul bihorean. Însă numai pe cele bune, precum reuşitele elevilor sau ale cadrelor didactice.

Lucru ce ar fi de apreciat, dacă omul n-ar fi un apărător înverşunat şi al tuturor PDL-iştilor din învăţământ, începând cu mai marele lor, Dorel Luca. Atât de mult le ia apărarea, încât niciun rateu al celor din Inspectorat nu e nici măcar pomenit, iar la conferinţele de presă, când un ziarist pune o întrebare care ar putea supăra vreun inspector, omul se bagă să dea el răspunsul, menit să-l salveze pe cel vizat.

Mai nou, acelaşi jurnalist şi-a făcut şi un săptămânal tipărit, care însă nu se găseşte la chioşcuri, ci poate fi comandat doar pe internet. Aşa va putea avea dovadă negru pe alb, când va fi nevoie, că a servit interesele portocalii...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
prostitutie jurnalistica
acest moise - ovidiu...serveste nevoilor invatatoarelor de a aparea in presa. el fotografiaza , publica si livreaza exemplare de gazeta in care cele mentionate apar. acele articole se regasesc apoi in dosare de salarii de merit , gradatii etc. ce gresiti e ca individul nu serveste pdl in primul rand. el serveste mai ales psd. a cui e „informatia de vest”? dar cred c-ar servi pe oricine i-ar zvarli un ciolan.
Postat 14 Iunie 2010, 13:54 de petre
who the f*** is ovidiu dan?
i-ati facut reclama degeaba acestui ins. chiar nu merita efortul anonimul...
Postat 14 Iunie 2010, 10:50 de mari
cine vorbeste?
Va temeti ca o sa va intreaca cineva la pupat si lins? Bolojan e tare in C.U. R. ca altfel se irita de mult de limbile lui chirila & compania. Ovidiu Dan e un adevarat profesionist vizavi de multi dintre cei ce isi dau aere de jurnalisti!
Postat 13 Iunie 2010, 14:08 de die sie
O parere
Rade ciob de oala sparta; si la voi sunt destui pup-n-curisti!
Postat 12 Iunie 2010, 20:51 de un cetatean
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON