URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 01 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 August 2023, 08:30

"Vorbitorincii" la Oradea: De ce nu e mândru Radu Paraschivescu că e român (FOTO)

'Vorbitorincii' la Oradea: De ce nu e mândru Radu Paraschivescu că e român (FOTO) sursa foto: Facebook / Vorbitorincii
'Vorbitorincii' la Oradea: De ce nu e mândru Radu Paraschivescu că e român (FOTO) sursa foto: Facebook / Vorbitorincii
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

A fost o seară plină de oameni şi de idei, sâmbătă, la Filarmonica de Stat din Oradea, unde s-a desfăşurat un episod al Întâlnirilor "Vorbitorincii", cu jurnalistul Cătălin Striblea şi scriitorul Radu Paraschivescu. Ei i-au provocat pe orădeni cu o temă complexă şi controversată, "Mândria şi prejudecata la români", care i-a plasat pe poziții divergente nu doar pe cei din public, dar inclusiv pe cei doi protagonişti.

Din start, Radu Paraschivescu s-a distanţat de ideea de mândrie, considerând-o prea apropiată de trufie şi preferând sintagme precum "bucurie" sau "mulţumire" atunci când e să-şi definească stările de satisfacţie.

"Am fost un om hrănit cu forţa cu mândrie. M-am cam săturat de traficul cu mândrie. Nu am văzut trafic cu cuvântul "bucurie", dar trafic cu "mândrie" se face la fel de puternic ca traficul cu ţigări. Suntem mândri într-o ţară în care totul merge vraişte", a descris prozatorul ipocrizia ce răzbate din sloganul "mândri că suntem români" vehiculat atât de des de politicienii ahtiaţi de capital electoral şi cultivat de o "istorie a României mitizată frenetic, în care totul a fost splendid, de frescă", dar care uită că Mihai Viteazul, de exemplu, a fost nu doar un unificator, ci şi un boier stăpân de sclavi.

"A fi român e o fatalitate, o situaţie la care nu ai contribuit cu nimic", a amintit Paraschivescu, condamnând "mândria la grămadă, care înlătură trierea, selecţia şi instalează devălmăşia". În virtutea ei, dacă eşti "mândru că eşti român", ar trebui să te identifici la fel de senin şi cu exponenţii mai nefericiţi ai neamului, de tipul torţionarilor stalinişti, a subliniat vorbitorul, arătând că "nu prin minciuni gogonate" se construiesc naţiunile puternice.

De cealaltă parte, Cătălin Striblea a făcut apel la statistici izvorâte din sondaje de opinie, care arată că 91% dintre români se declară mândri ca aparţinând acestei naţii, şi a ţinut să sublineze că el însuşi are motive să simtă o asemenea mândrie. A și oferit trei argumente în acest sens: orientarea pro-europeană manifestată de poporul român, convieţuirea paşnică în relaţie cu celelalte etnii, respectiv poziţionarea corectă faţă de Ucraina în conflictul cu Rusia şi felul în care românii şi-au arătat sentimentele faţă de ucrainenii ajunşi în nevoie.

Realizatorul radio a fost cel care a insistat mai mult şi pe marginea prejudecăţilor atât de răspândite între români, oferind numeroase exemple care au amuzat auditoriul, mergând de la felul în care locuitorii diverselor regiuni se judecă între ei ("ardelenii au trei viteze - încet, foaret încet şi pe loc") la "femeile care nu sunt bune la şofat" şi, evident, ideea extrem de răspândită că "ungurii vor să ne ia Transilvania", fără să fie nici până acum clar unde s-o ducă şi ce să facă cu ea.

În ciuda subiectului "greu", publicul orădean s-a dovedit "prezent" şi prins în dilemele dezbătute, punând multe întrebări celor doi "vorbitorinci" sau doar simţind nevoia să se poziţioneze spre unul sau altul dintre curentele de opinie. Au fost voci raţionale care au pus, asemenea lui Paraschivescu, dorinţa de împlinire personală mai presus de o mândrie artificială şi trufaşă, sau dimpotrivă, altele care au enunţat, în continuarea celor expuse de Striblea, necesitatea coagulării ca neam şi ca aparţinători ai acestui loc, în jurul mândriei naţionale.

"Poţi să te simţi mândru dacă nu obţii apreciere şi admiraţie din exterior?". "Mai este mândru românul care a emigrat şi s-a integrat într-o altă societate?". "Dacă nu suntem mândri, suntem măcar bucuroşi că suntem români? Şi cum s-ar descrie aceasă bucurie?", au fost câteva din temele de dezbatere lansate.

La cea din urmă, răspunsul lui Radu Paraschivescu a smuls aplauze: "Bucuria mea ca român este a unui om care, după ce decenii a stat în spatele sârmei ghimpate, a ajuns să trăiască liber, a unui om care azi poate folosi toate cuvintele din vocabularul limbii române, limba română cu tot parfumul ei, este bucuria celui care poate să vadă lumea, care poate să vadă frumuseţile României, e bucuria de a vedea că sunt oameni care construiesc, să văd un meci bun, să iubesc o femeie frumoasă care pe deasupra este şi deşteaptă... Am o mulţime de motive să fiu bucuros!".

În context, au fost orădeni care au simţit nevoia să spună că pe ei îi face mândri chiar şi simplul faptul că trăiesc în Oradea, un oraş "viu", idee ce a primit din partea lui Cătălin Striblea o replică măgulitoare, definitorie altminteri pentru o seară reuşită: "Să ştiţi că Oradea, pentru noi, cei din Sud, este un motiv de invidie!". Şi poate şi de mândrie, dacă nu cumva e o prejudecată...

Radu Paraschivescu, Cătălin Striblea
foto: Facebook / Vorbitorincii

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Cine se mai perindă?
Oricum bine că ne-am scăpat de filosofi, lingăii epocii de aur!
Postat 29 August 2023, 11:54 de Just-22
Lăudabil
Lumea se mai adună. Nu plouă și nu se îmbrâncesc. Ideile? D-apăi Dumnezeu cu Mila .... Asta este Europa pre-asiatică!
Postat 29 August 2023, 11:53 de Just-22
Tembelismul sovinilor localnici care nu sunt in stare sa citeasca un articol cap-coada
Vorbe scoase din context.
Postat 27 August 2023, 20:40 de Timi
Dați-mi un motiv
Să fiu mândru, sau bucuros că sunt român!
Postat 27 August 2023, 12:52 de Maikeltroll
Mandrie?!
Nici eu NU ma mandresc!! Dimpotriva...
Postat 27 August 2023, 08:58 de AnaConda
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON