URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Decembrie 2019, 15:59

„Victima” lui Foncea: Fostul manager al Spitalului Municipal, dr. Ovidiu Laurean Pop, găsit de ANI în conflict de interese

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Agenţia Naţională de Integritate a anunţat marţi, printr-un comunicat de presă, că a constatat starea de conflict de interes administrativ în privinţa doctorului Ovidiu Laurean Pop, fost manager al Spitalului Municipal din Oradea în perioada 2010-2013 şi ulterior şef al Serviciuui de Anatomie Patologică (până în noiembrie 2018), deoarece s-a exprimat împotriva desfiinţării acestuia prevalându-se de mandatul de membru al Consiliului de Administraţie al unităţii.

Decăzut din drept

În perioada exercitării mandatului, a participat la ședința Consiliului de Administrație din data de 27 septembrie 2018 și a votat împotriva desființării Serviciului de Anatomie patologică, în cadrul căruia persoana evaluată deținea funcția de medic primar și pe cea de medic șef serviciu”, a transmis ANI, adăugând că în acest fel „persoana evaluată” a încălcat prevederile art. 178, aliniatul 2, litera c din Legea Legea nr. 95/2006 (Legea sănătăţii), coroborate cu dispozițiile art. 187, alin. (13) din același act normativ.

Conform prevederilor legale menţionate de ANI, constituie conflict de interese fapta managerului sau membrilor consiliului de administraţie care au „un interes de natură patrimonială care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate” a funcţiei/mandatului.

Potrivit legii, asemenea fapte sunt considerate abateri disciplinare şi se sancţionează, în acest caz sancţiunea fiind „decăderea persoanei faţă de care s-a constatat starea de conflict de interese din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică sau a încetării de drept a mandatului”.

În conflict cu Foncea

Fost şi el manager al Spitalului Municipal din martie 2018 până în noiembrie 2019, Dacian Foncea anunţa în toamna anului trecut decizia de desfiinţare a Serviciului de Anatomie patologică al unităţii şi, implicit, concedierea dr. Ovidiu Laurean Pop de la conducerea acestuia, decizie căreia cel vizat i s-a opus prin vot în Consiliul de Administraţie al spitalului, unde era membru supleant din partea Ministerului Sănătăţii, participând regulat la şedinţele CA în locul membrului de drept, dr. Daniela Rahotă, şefa Direcţiei de Sănătate Publică.

De altfel, Foncea a acuzat conflictul de interese în care se afla dr. Pop şi în vremea când rolurile erau inversate, în 2013 medicul fiind manager al Spitalului, iar Foncea membru în Consiliul de Administraţie.

Şi la stat, şi la privat

În acea perioadă, Foncea reclama faptul că dr. Pop era atât manager al spitalului public, cât şi medic anatomo-patolog la spitalul privat Pelican, fapt interzis de lege, care permite unui manager de spital să presteze concomitent cu această funcţie o singură altă activitate, şi anume pe cea de cadru didatic. Or, dr. Pop era pe statele de plată ale spitalului privat şi încasase de la Pelican în perioada 2010-2012 suma de 140.000 lei.

Mai mult, Foncea l-a acuzat pe medic şi pentru că în calitatea sa de manager al spitalului public a încheiat cu Pelican un contract pentru un serviciu pe care îl putea asigura şi singur, şi anume transportarea la laboratorul propriu din strada Coposu, cu maşinile Pelican, a probelor biologice recoltate la secţiile exterioare de Pneumoftiziologie (strada Izvorului), Infecţioase (Republicii) şi de Neurologie şi Psihiatrie (Louis Pasteur), dar şi de faptul că a achiziţionat cantităţi uriaşe de reactivi pentru laborator, din care o parte ar fi donat-o spitalului privat fără justificări în acte.

Din aceste motive, de altfel, dr. Ovidiu Laurean Pop a şi fost revocat din funcţie de către Consiliul de Administraţie al Spitalului Municipal, în decembrie 2013.

Dr. Pop nu a putut fi contactat pentru a-şi exprima un eventual punct de vedere după decizia ANI, care îl va lăsa, cel mai probabil, fără locul din Consiliul de Administraţie al unităţii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
de ce mai vorbiti de Nimeni in Drum aka Foncea
de ce mai vorbiti de Nimeni in Drum aka Foncea? in afara ca e proprietar al chiriei a doua SRL-uri conduse de nevasta-sa si de un popa, Foncea e nimeni in drum. Nu vedeti ca acest puroipe nume Foncea vorbeste despre Ovidiu Pop pentru ca daca ar vorbi despre sine nu l-ar baga nimeni in seama? chiar lasam un puroi ca Foncea sa murdareasca imaginea unui profesor universitar doctor? haideti sa lasam c*catul in wc si portelanul pe masa, sa nu le amestecam...
Postat 17 Decembrie 2019, 18:04 de CrisulRepede
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON