URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Iunie 2010, 10:03

Vara duşurilor reci

Vara duşurilor reci STOP! Vara aceasta, orădenii care locuiesc pe strada Iuliu Maniu vor rămâne fără apă pe tot parcursul zilei. Electrocentrale Oradea şi celelalte regii locale au închis sâmbătă strada pentru înlocuirea tuturor reţelelor, prealabilă asfaltării arterei
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Adio băi călduţe după năduşelile de peste zi! Electrocentrale pune Oradea la duşuri reci!

Odată cu venirea verii, anunţurile CET-ului privind sistarea alimentării cu apă caldă către diferite zone ale oraşului curg ca la robinet. Şi vor continua până la toamnă. "E vorba de lucrări planificate la reţele, în pregătirea viitorului sezon rece, pe care nu le putem face decât în această perioadă", spune Dragoş Gligor, directorul companiei.

Se sistează!

21 de puncte termice orădene, care deservesc tot atâtea străzi din centrul oraşului dar şi cartierele Rogerius, Ioşia şi Nufărul, sunt oprite. Săptămâna aceasta Electrocentrale va sista alimentarea cu apă caldă către alte şase. Şi tot aşa!

Niciun cartier orădean nu scapă de "debranşare". Spre exemplu, locuitorii din zona străzii Griviţei şi cei din zona centrală vor rămâne fără apă caldă până la sfârşitul acestei săptămâni, în vreme ce locuitorii zonei de case din Ioşia vor trebui să aştepte până la începutul lui iulie.

12 Gligor Dragos.jpg"Sunt foarte multe lucrări la reţele, pe care nu le-am putut executa în iarnă, ca să nu lăsăm consumatorii fără căldură, iar acum trebuie să le facem", a declarat pentru BIHOREANUL Dragoş Gligor (foto), directorul Electrocentrale Oradea.

 

Maniu pe uscat

Viceprimarul Gheorghe Carp i-a avertizat săptămâna trecută pe orădenii care locuiesc pe strada Iuliu Maniu că până în toamnă vor primi apă cu porţia. "Lucrările la reţea şi la branşamente se vor face cu sistarea alimentării cu apă a zonei. Pentru a nu afecta foarte tare populaţia, am stabilit cu constructorii ca întreruperile de apă potabilă să se facă doar între orele 8 şi 14, când majoritatea orădenilor nu sunt acasă", a declarat Gheorghe Carp.

12 Szabo Francisc.jpgSocietatea Drumuri Orăşeneşti a blocat deja strada pe tronsonul cuprins între bulevardul Decebal şi strada Jean Calvin şi a început sâmbătă săpăturile pentru a face loc reţelelor de apă, canalizare, termoficare şi gaz. Începând cu 1 august, când prima jumătate a străzii va fi redată circulaţiei, se va închide tronsonul delimitat de străzile Jean Calvin şi Avram Iancu. "În toată această perioadă vom opri alimentarea cu apă caldă a zonei, pentru a putea lucra la reţele", zice Szabo Ştefan (foto), directorul tehnic al Electrocentrale.

Directorul anunţă o vară fierbinte deopotrivă pentru orădeni şi pentru angajaţii CET-ului. "Avem reparaţii în tot oraşul, mai puţin în cartierul Rogerius, unde în ultimii doi ani am mai intervenit la conducte. Multe reţele sunt aşa de vechi încât, dacă întrerupem alimentarea cu apă, nu putem şti cât o să dureze până o repornim, fiindcă depinde de ce descoperim", zice directorul.

Şapte zile "năduşite"

Szabo ştie, însă, cu certitudine că fiecare punct termic din Oradea va fi oprit pentru o săptămână. CET a demarat anul trecut un program de automatizare a unui număr de 143 de puncte termice, proces aflat pe finalizare.

"Săptămâna aceasta va veni la şi furnizorul şi vom începe reglajele echipamentelor electronice", zice Szabo. Reglajele se vor face cu sistarea furnizării de apă, după un calendar care va fi făcut public pentru ca orădenii racordaţi la fiecare punct să se poată pregăti psihic pentru săptămâna cu duşuri reci.

Automatizare cu reduceri

Lucrările se vor întinde pe tot parcursul verii şi se vor solda cu disponibilizarea unui mare număr de mecanici din punctele termice. "Anul trecut au fost reduşi 45 de mecanici, iar vara asta vor fi disponibilizaţi în două tranşe alţii o sută", spune Tudor Dicu, liderul sindical al CET-ului.

Disponibilizările se vor face în august şi octombrie, iar muncitorii vor primi între două şi 12 salarii, după vechimea în muncă. Nici cei care rămân nu vor avea zile mai fericite. Dacă până acum un mecanic răspundea de cinci puncte termice, pe viitor va răspunde de 20! "Bun, vor fi echipe de intervenţie, dar dacă se ia curentul şi se opresc pompele, va dura mai mult decât înainte până le vor reporni, pentru că nu pot fi în mai multe locuri deodată", spune Dicu.

În contextul în care Guvernul a eliminat subvenţiile la energia termică, fapt care va majora de două ori şi jumătate preţul încălzirii, s-ar putea să nici nu mai fie nevoie ca mecanicii să se grăbească. Arşi la buzunar, orădenii s-ar putea să ceară debranşarea pe capete. Şi vor duce dorul vipiei de peste vară, când se răcoreau la duş pentru că angajaţii CET-ului lucrau la reţele...


CÂT UN CARTIER
32
de străzi orădene rămân săptămâna aceasta fără apă caldă


"Fiecare punct termic va fi oprit o săptămână pentru lucrări de revizie. Nu vrem ca după 15 octombrie, când va veni vremea rece, să avem probleme cu repornirea lor"

Szabo Ştefan, directorul tehnic al Electrocentrale



ATENŢIE, LUCRĂM!
Şantierul Oradea

Săptămâna aceasta vor rămâne oprite nu mai puţin de 27 puncte termice. Angajaţii Electrocentrale lucrează la reţelele care alimentează punctele termice 817, 819 şi 838 din zona străzilor Griviţei şi Dobrogeanu Gherea. La fel, până vineri, 18 iunie, lucrările vor afecta punctele termice 112, 123, 127, 130, 303, 308, 401, 507, 523, 603, 721, 800, 801, 806, 834, 840, 856 şi 910.

Vor rămâne fără apă caldă locuitorii străzilor Bernard Shaw, Transilvaniei, Aleea Posada, Feleacului, Petre Ispirescu, Independenţei, Forajului şi parţial cei de pe străzile Sovata, Progresului, Republicii, Louis Pasteur, Splaiul Crişanei, Roman Ciorogariu, Teatrului, Dimitrie Cantemir, Atelierelor, Războieni şi Calea Aradului.

Mai ghinionişti, locuitorii cartierului Ioşia se vor spăla cu apă rece până pe 2 iulie, datorită intervenţiilor la reţeaua din strada Oneştilor. Întreruperile vor afecta consumatorii de pe străzile Oneştilor, Aviatorilor, Bolcaş, Buzăului şi parţial Slaiul Crişanei, Cazaban, Erofte Grigore, Lăpuşului şi Calea Aradului. Piaţa Devei şi străzile adiacente va rămâne în întregime fără apă caldă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON