URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 10 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La nivel de Oradea şi Bihor, aşa cum arată marile proiecte de investiţii, este evident că în doi-trei ani vom avea o infrastructură aeroportuară, feroviară şi rutieră absolut rezonabilă. La fel e şi cu spitalele şi şcolile, care, după ani buni de investiţii, încep să ofere condiţii mai mult decât decente.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Pe 9 iunie, românii îşi vor alege nu doar primarii, ci şi eurodeputaţii. Suntem tentaţi să ignorăm importanţa scrutinului european, deşi afacerile europene sunt de fapt afaceri interne, ale noastre. Ne privesc direct, căci şi noi putem hotărî cum sunt gestionate, trimiţând în PE 33 de reprezentanţi şi având un comisar în executivul Uniunii.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Iunie 2023, 10:25

Unde ieșim săptămâna asta în Oradea: Zilele Sfântului Ladislau și o mulțime de evenimente

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

PROGRAM 19-25 IUNIE

EVENIMENTE

Zilele Sfântului Ladislau - Cetatea Oradea

Luni

Depunere de coroane la statuia Sfântului Ladislau din Oradea, Catedrala romano-catolică, ora 17, Mixed Art – Expoziție de artă totală, ora 18, Gala de deschidere – operă în interpretarea Filarmonicii Kodály din Debrecen, Teatrul de Stat Oradea, ora 19

Marți

Expoziție Nándor Wagner: Grădina filosofică, holul Bibliotecii Județene Gheorghe Șincai, ora 14, Orașul invizibil – Tur ghidat în Oradea, pornire din Piața Unirii, ora 16, Publicritic 2023 – Art & Money – festivitatea de premiere a câștigătorilor concursului internațional de design grafic și vernisajul expoziției, Universitatea Partium, ora 17, Fotograme bisericești – vernisajul expoziției de fotografie bisericească realizată de Fórián Andrea, ora 18, „Spirite, dă-mi să mă încred în Tine” – Concert de muzică sacră, ora 18.30

Miercuri

Motolla: Doar din izvor curat – spectacol muzical, ora 17, Magyar Rhapsody Projekt – Levédia, Filarmonica de Stat Oradea, ora 19

Joi

Concert susținut de Corul de copii Szent Cecília, ora 17, Clasicii neamurilor– muzică, arte plastice și literatură: serată austriacă, Galeria Tibor Ernő, ora 18, Degustare de vinuri de pe Valea Ierului, ora 19, Melodii Big Band estivale interpretate de Debrecen Big Band și Tamás Vastag, ora 20

Vineri

Târg Meșteșugăresc, orele 10-20, Hortobágy 2022 – Vernisaj, Galeria Vilidár István, ora 18, Călătorie în lumea operetei, susținut de Annamari Dancs și Péter Laki, ora 18, Credință și armonie – serata compozitoarei Beatrice Boros, Biserica romano-catolică Olosig, ora 19, Concert Stevie Ker, ora 19, Concert Charlie és a Charlie Band: Fii ceea ce ești!, ora 21

Sâmbătă

Competiție gastronomică tradițională – degustarea aromelor maghiare, Kiss Music Band, ora 9, Târg Meșteșugăresc, orele 10-20, Yoga în familie cu Janka Zsófia Csepregi, ora 10, Activități pentru mămici și pitici de 0–3 ani, animator Katalin Sziráczki, ora 10, Origami, flori de lotus din hârtie pentru cei mici și cei mari, ora 11, Familiarizare cu instrumentele muzicale și dansuri populare pentru copii cu colaborarea Bordó Sárkány, ora 12, Expoziție „Invitație la Debrecen – spațiile culturale ale Debreținului”, ora 12, O oră în jurul lumii– concert baroc în interpretarea Bacchus Consort, ora 13, Keleti House – evenimentul scriitorului și muzicianului Miklós Szénási, ora 16, Dincolo de Regatul de poveste … – Concert Trio Consort, ora 16, Serată de cântec și arii cu contratenorul Viktor József, ora 17, Terapie prin artă și street art: calea auto-exprimării și puterea creației comune– activități artistice din aer liber, ora 17.30, Concert Bordó Sárkány – concert, ora 18, Superconcert Zenevonat cu staturile LGT, ora 19, Best of Geszti Péter, ora 21, Concert eMStreet, ora 22.30

Duminică

Gimnastica în familie cu Mónika Vári Nagy, ora 9, Târg Meșteșugăresc, orele 10-20, Turneul de fotbal junior Echipa de aur, Terenul de fotbal Episcopia, ora 10, Activități pentru mămici și pitici de 0–3 ani, animator Katalin Sziráczki, ora 10, Comoara e în tine– tu ești comoara, activități meșteșugărești pentru copii, ora 10.30, Spectacol pe picioroange cu Gulliver Gang, orele 11 și 18.30, Origami, flori de lotus din hârtie pentru cei mici și cei mari, ora 11, Veronaki: Gőgös Gúnár Gedeon – Concert pentru copii, ora 12, Spectacolul ansamblului popular Felszeg Gyöngye din Sâncraiu, ora 15.30, Fálun Dáfá, exerciții pentru menținerea și îmbunătățirea stării de sănătate, ora 16, Formația Honfi és Petrovics: Petőfi pe muzică, ora 17, MCC Casino în cortul Mathias Corvinus Collegium, ora 15, Degustare de pălincă, ora 19 (60 lei), Concert Rius & Band, ora 19, Concert Bikini, ora 21


Micii ghizi ai Muzeelor Memoriale: program adresat elevilor și tinerilor, modulul I - de pregătire pentru a-i descoperi pe cei care au dat numele muzeelor și istoria acestora, de marți până vineri, 20-30 iunie, între orele 10.00-13.00, Muzeul Memorial „Aurel Lazăr” (tarif 100 lei)

Vacanța de vară, program distractiv și creativ, activități indoor și outdoor, de dezvoltare personală, jocuri în natură, crafts, board games, pictură, desen, modelaj în lut, pentru copii peste 4 ani, zilnic, de la ora 7.30, Atelier de arte plastice Living Art Studio, Cetatea Oradea (tarife de la 69 lei)

Aventură medievală, tabără urbană: jocuri interactive tematice cadru medieval, spectacole de teatru, muzică și dansuri, reconstituiri de lupte și turniruri, ateliere de meșteșuguri și demonstrații, manufactură, confecționare de accesorii și recuzită de apărare și luptă, atelier de pictură heraldică, de olărit, surprize, 19-30 iunie, Cetatea Oradea (tarif 1400 lei)

Ziua Mondială a Refugiaților, marți, ora 17.30, Piața Unirii

Ziua Internațională Yoga, miercuri, ora 18, Cetatea Oradea

Serile muzicale Kaganovskiy cu: Artur Kaganovskiy, Alexandra Crișan, Kaganovskiy Eszter, Marcel Cameniță, Kállay Ágnes. În program: Wolfgang Amadeus Mozart - Cvintet de coarde în Sol Minor No. 4, K.516, Ludwig van Beethoven - Cvintet de coarde în Do Major, op. 29 „Furtuna”, miercuri, ora 19, Palatul episcopal romano-catolic

Karaoke Night, în fiecare joi, ora 20, Gekko Pub

Conferința „Viziune, inovare, transformare” susținută de dr. Mircea Geoană, secretar general adjunct NATO, moderator prof. univ. dr. Gabriel Moisa, joi, ora 17, Muzeul Ţării Crişurilor Oradea - Complex Muzeal

Thursday Super Hits with DJ Oprix, joi, ora 21, Columbus Cafe Oradea

Lansarea cărții „Descoperă magia din viața ta”, de Peter Csaba, vineri, ora 18, Biblioteca Județeană

Bairam în Oradea by Wayback, vineri, ora 22, Casa Tineretului

Feel Oradea – expoziție de fotografii și hărți, Experience Oradea - lansare de proiect de inovare și dezvoltare turistică și comunitară locală: Oradea Digital City Tour: primul tur ghidat digital al orașului Oradea, Oradea Digital City Booklet: primul booklet digital care va centraliza toate informațiile de care un turist are nevoie în Oradea, calendarul cu evenimente pentru vară, oportunități de colaborare și voluntariat, sâmbătă, ora 17.30, Parcul Libertății

Lansarea albumului „Nou” al trupei Not an Idol, sâmbătă, ora 18, Filarmonica de Stat

Tururi ghidate, în fiecare vineri, ora 18, sâmbătă și duminică, ora 10.30, punct de întâlnire: Piața Unirii

Cupa Redpoint - Campionatul județean de tir cu arcul, etapa a III-a, duminică, ora 9, Cetatea Oradea


TEATRUL REGINA MARIA

Frumoasa și Bestia, regia Florian Silaghi, sâmbătă, ora 11, Sala Arcadia

TEATRUL SZIGLIGETI

Nunta lui Figaro sau o zi nebună, de Pierre-Augustin de Beaumarchais, miercuri, ora 19, Marghita

MUZEUL ȚĂRII CRIȘURILOR

Curs de dansuri grecești, susținut de către Bogdan Anagnastopol, muzeograf la Secția Relații Publice și Expoziții și instructor atestat al Teatrului Național de Dansuri „Dora Stratou” din Atena, în fiecare miercuri, ora 16.30, Sala de pedagogie muzeală (până în 27 septembrie)


EXPOZIȚII

ERA SHOPPING PARK

- „Alice în Țara Minunilor: O poveste reciclată” – expoziție interactivă despre protejarea mediului și reciclare prin metode neconvenționale și creative (până în 1 iulie)

FILARMONICA ORADEA

- „Imn la înălțime”, expoziție de artă fotografică, cu lucrări realizate de pianistul Thurzó Zoltán în timpul călătoriei în Nepal și pe muntele Everest, când a intrat în Cartea Recordurilor pentru concertul de pian ținut la cea mai mare altitudine, de 5.325 de metri

BIBLIOTECA UNIVERSITĂȚII

- expoziție de lucrări de artă realizate de elevi și studenți de la Facultatea de arte în cadrul proiectului „Student pentru o zi, profesor pentru o viață” (până în 30 iunie)

MUZEUL ŢĂRII CRIŞURILOR ORADEA - COMPLEX MUZEAL

- expoziția de artă decorativă - sticlă „Reflexii în timp”, a artistului plastic Ion Tămâian (până în 12 iulie)

- expoziția „Artiști plastici orădeni între 1860-1940”

- expoziția permanentă de Științele Naturii

- expozițiile permanente de Arheologie, Istorie, Artă și Etnografie

- Lapidariul; Vivariul: expoziția de tarantule vii „Taranterra Project Reloaded”

- expozițiile permanente ale MUZEELOR MEMORIALE: „IOSIF VULCAN”, „ADY ENDRE” și „AUREL LAZĂR”: „Bihorul... la spargerea lumii” și expoziția "Șezătoarea de la muzeu" (până în 23 iulie)

CETATEA ORADEA

Expoziții temporare

- expoziția absolvenților cursului de fotografie seria A/2023, 70 de fotografii realizate de: Bruncsák Mátyás, Marton Apolonia-Hilda, Notaros Melinda, Szabo Gheza, Szilágyi Barbara Lorena, Galeria „Ștefan Vilidár István” (până joi)

- expoziție de artă fotografică „Pigmentul monocolor”, lucrări realozate de Gelu Stănculescu (până joi)

- expoziția de pictură „Transmateria”

- expoziția „Imagini în dialog”

- expoziția de lucrări a tinerilor artiști populari

- expoziția „Ziua apei la Muzeu”

- „Călătoria faraonilor”, expoziția artiștilor fotografi Ahmed Mohamed Hassan și Nora Mahar, din Egipt (până vineri)

- expoziția „Repere din istoria pompierilor bihoreni”

- expoziția „Povestea de dincolo de mărgele”, autor Mariana Casian

- expoziția „Caravana eroilor”

- „Oradea în machete” – expoziție de clădiri realizate în miniatură

- expoziție Leonardo da Vinci: „De la masa de proiectare la realizare”

- „Invențiile Evului Mediu. Leonardo da Vinci - apă, vânt și foc"

- expoziția „Matia Corvin – Viața la Curtea Regală”

Expoziţii permanente

- Discoteca anilor ’70-’80; expoziţia închinată Primului Război Mondial și lui Traian Moşoiu; Istoria fotografiei orădene; Biserici în palat - cercetări arheologice în Palatul Princiar; expoziţiile cultelor religioase; Sala cu Grifoni; Lapidarium; Renaștere prin restaurare

GALERIILE REPERAJ (Cetatea Oradea)

- expoziţia „Libertate totală”, picturi, instalaţii, sculpturi realizate de artişti tineri din Oradea şi din alte oraşe ale ţării (până în 30 iunie)

PALATUL EPISCOPAL ROMANO-CATOLIC

- „Peisaj – Spațiu – Timp – Dumnezeu”, expoziție din creația Coloniei de Pictură Băimăreană

- expoziția „Altar cosmic”, 34 de lucrări ale artistului Jakobovits Miklós (1936-2012)

- expoziția permanentă: Interioarele baroce și colecția de artă ecleziastică

- expoziția Regum gemma, Ladislae - viața, opera și cultul Sfântului Ladislau la Oradea

- expoziția comemorativă a artistului plastic Jakobovits Miklós

- expoziția artistului plastic Jovián György, Sic erat in fatis

- expoziția Coloniei de pictură băimăreană (1996-2022)

MUZEUL ISTORIEI EVREILOR, SINAGOGA ORTODOXĂ AACHVAS REIN

- istoria comunității evreiești din Oradea, documente, fotografii, pietre de litografie ale familiei Sonnenfeld, obiecte şi cărţi de cult, ororile Holocaustului

MUZEUL FRANCMASONERIEI

- expoziţie de documente în maghiară și germană ale lojii masonice „Regele Ladislau”: acte de corespondenţă, solicitări de adeziune, scrisori ale unor membri către lojă, un act cu numele celor 47 de „fraţi” înscrişi în lojă în 1876, o pagină de ziar care menţiona masonii, un proces verbal privind rezultatele alegerilor din lojă din anul 1929, un document în ebraică, 2 steaguri

TURNUL PRIMĂRIEI

- expoziție cu trei scenarii din activitatea pompierilor, incendiu, salvare de persoane blocate în turn și salvare de la înălțime, costume

- 4 niveluri: I - mecanismul orologiului, „ceasul-mamă”, care cântă la ore fixe „Marşul lui Iancu”, II - panoramă, III - ciocane uriaşe funcţionale, IV – telescop

CASA DARVAS-LA ROCHE – MUZEU ART NOUVEAU

- expoziții dedicate interioarelor de case, decoraţii, accesorii şi obiecte din „La Belle Époque”, video mapping, panou interactiv

- expoziţie de bijuterii handmade, confecţionate din materiale diverse, mărgele, pietre semipreţioase, pene, materiale reciclabile sau argint, realizate de designeri din Gerogia, Polonia, Italia, Bulgaria, Armenia, Ucraina, Belgia, Israel, Estonia, România (până în 6 iulie)


COMUNITECA, Crișul Shopping Center

Ateliere gratuite pentru seniori: relaxare prin croșetat, marți, ora 17; navigare pe internet, curs susținut de Dana Mierluț, marți, ora 17; Gestionarea situațiilor de viață și dorința de dezvoltare, joi, ora 19

Ateliere gratuite pentru grupuri, cu programare din școli: educație pentru siguranță, luni, ora 10, vineri, ora 10.30; atelier de protecție civilă, susținut în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” Bihor, marți, ora 10; Stropi își face prieteni noi: Atelier de protecția mediului (organizat în parteneriat cu Apele Române - A.B.A Crișuri), vineri, ora 9; atelier de biologie susținut de prof. Grete Kincs, vineri, ora 12; atelier antidrog, organizat în parteneriat cu CPECA Bihor, joi, ora 13; „Eu și UE”, Uniunea Europeană pe înțelesul copiilor, joi, ora 9

Fii voluntar 30 de minute, în Parcul Libertății!, miercuri, ora 19, vineri, ora 7

Ateliere pentru adolescenți: Art & Design cu Anamaria Iștoc, miercuri, ora 16; atelier de croșetat cu Ecaterina Lațcu, miercuri, ora 17


CINEMA PALACE

RECOMANDĂRI

No Hard Feelings

Frumoasa Maddie are o viață dezordonată. Face livrări cu mașina personală și niciodată nu are suficienți bani. După ce vede un anunț pe Craiglist, tânăra acceptă oferta unui cuplu de a se vedea cu fiul lor, un băiat introvertit cu o viață socială dezastruoasă, care urmează sa plece curând la colegiu.

Regia: Gene Stupnitsky

Cu: Ebon Moss-Bachrach, Jennifer Lawrence, Natalie Morales, Matthew Broderick

Mavka. The Forest Song

Mavka, Zâna Pădurii, se confruntă cu o alegere imposibilă între dragoste și datoria ei de gardian față de Inima Pădurii, atunci când se îndrăgostește de un om, tânărul muzician Lucas. O animație plină de amuzament, aventură și magie, producția este perfectă pentru întreaga familie.

Regia: Oleh Malamuzh, Oleksandra Ruban

Cu: Nikki Thomas, Nataliya Denisenko, Artem Pivovarov

PROGRAM 19-22 iunie

No Hard Feelings avanpremieră, joi 17, 19.05, 20.30, 21.40

Elemental premieră, luni-joi 12.20, 14.30, 16.05, 18.20 (3D); luni-joi 12.25, 13.45 (dub. magh.)

The Flash premieră, luni-joi 12.35, 15.20, 16.40, 18.30, 19.25, 21.15, 22.10;

Mavka. The Forest Song luni-joi 12.25

Transformers: Rise of the Beasts luni-miercuri 20.35; luni-joi 12.50, 14.50, 17.15, 19.40, 22.05 (3D); luni-miercuri 20.10; joi 20 (dub. magh.)

The Boogeyman luni-miercuri 17, 21.40; joi 17.50, 22.25

Spider-Man: Across the Spider-Verse luni-joi 13.10, 15.50, 18.05, 20.50 (2D); 14.15 (dub. magh.)

Kandahar luni-miercuri 19, 22.25

The Little Mermaid luni-miercuri 17.40; luni-joi 12.20, 15.10

Fast X luni-joi 14.35, 17.10, 19.45, 22.20

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6364 RON
  • 1 EUR = 4.9753 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON