URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
02 Decembrie 2013, 16:36

Unde ieşim săptămâna asta

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

PROGRAM 2-8 DECEMBRIE

EVENIMENTE

Concert The Beatles vs. The Rolling Stones, joi, ora 20, Stage

1000 de motive să te omor, varianta B, sâmbătă, ora 20, Stage

Concert Miki Orban, Călin Pop, Vlad Spătar, Tamas Paskuy, opening Blue Strings, joi, ora 22, Window Pub

Târg de Moş Nicolae - dulciuri, bunătăţi, cadouri, jucării, articole vestimentare, bijuterii, creaţii artizanale, hand made, de sâmbătă, Galeria Arcade Oradea Sud (Ogorului 171), până joi

Târgul de Crăciun - producători şi importatori de produse tradiţionale, delicatese şi bunătăţi bio, eco şi naturale, jucării, cadouri, obiecte handmade, piese vestimentare, accesorii, luni-duminică, parcarea Auchan


TEATRUL REGINA MARIA

8 Femei, de Robert Thomas, regia artistică Radu Nichifor, luni, ora 19, Sala Mare, spectacol cu publicul pe scenă

Scripcarul pe acoperiş, de Sholom Aleichem, regia artistică Korcsmaros Gyorgy, miercuri, ora 19, Sala Mare

Şi miniştrii calcă strâmb, după o idee de Ray Cooney, regia artistică Daniel Vulcu, vineri, ora 19, Sala Mare

Prah, de Spiro Gyorgy, regia artistică Petre Panait, sâmbătă, ora 19, Sala Arcadia

Frumoasa şi Bestia, adaptare după Jean-Marie le Prince de Beaumont, regia artistică Florian Silaghi, duminică, ora 11, Sala Arcadia


TEATRUL SZIGLIGETI

O lună la ţară de Ivan Sergheievivi Turghenev, regia Harsanyi Zsolt, miercuri, ora 19, Salonta

Frumoasa adormită, spectacolul Ansamblului de Dansuri Trei Scaune, abonament Tabery Geza, joi, orele 11 şi 13, Sala Mare

Edith Piaf et Agnes, premieră vineri, ora 19 şi sâmbătă, ora 19, Teatrul Arcadia, Sala Studio


FILARMONICA DE STAT

Concert simfonic cu lucrări de C. M. von Weber: Euriante - uvertură, E. Grieg: Concert pentru pian şi orchestră în la minor, op. 16, L. van Beethoven: Simfonia I în Do major, op. 21, dirijor Jankó Zsolt, solist Nicolae Mihăilă - pian, joi, ora 19


EXPOZIŢII

MUZEUL MILITAR

expoziţia "Discovering the World through GIS" de hărţi militare din Oradea şi Bihor (1782-2000)

FILARMONICA DE STAT

expoziţia foto "Roşia Montană - Distrugerea umană" semnată Ovi D. Pop

GALERIA EURO FOTO ART

expoziţia membrilor Fotoclubului "Vasile Venig Laszlo" din Carei - 80 de fotografii alb-negru şi color

GALERIA KONSTANT

expoziţia personală a artistului Adrian Chirilă "Forced Boundary"

GALERIA VISUAL KONTAKT

expoziţia "Other Sides" semnată Carlos Carmonamedina

LABORATOR.VISUAL.KONTAKT

expoziţia "Orthodox is better"

GALERIA DE ARTE VIZUALE

expoziţia Boom Room - Noua arhitectură estonă realizată de Asociaţia Arhitecţilor din Estonia

GALERIA ORADEA SHOPPING CITY

expoziţia "Lumina cunoştinţei" închinată Naşterii Mântuitorului, creaţii tradiţionale şi moderne

MUZEUL ŢĂRII CRIŞURILOR

expoziţiile Avangarda românească, Tapiseria românească contemporană din colecţiile Muzeului Ţării Crişurilor

expoziţia foto colectivă "Speologie în lăcaşul norilor - Caving in the Abode of the Clouds, Meghalaya" (India), autori: Oana Mirela Chachula, Adrian Albuică (România), Manuel Ruedi (Elveţia), Fraser Simpson, Nicola Bayley şi Mark Tringham (Marea Britanie)

Salonul Municipal de Artă - 62 de lucrări de artă contemporană, pictură, sculptură, grafică, artă decorativă

MUZEUL MEMORIAL AUREL LAZĂR

expoziţia "Costum de sărbătoare din Ţara Crişurilor"

BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ GHEORGHE ŞINCAI

expoziţia foto "Roşia Montană - Ochiul care plânge" a artiştilor Teodor Radu Pantea, Adela Rusu, Gheorghe Petrilă, Cristian Ene


CLUBURI

STAGE MUZEU: marţi Karaoke, ora 21; vineri Seara anilor '80, ora 20

CROWN PUB: joi Picky live, Alex Paul resident, ora 22

WINDOW PUB: luni Seară de dans, ora 22

FAMOUS PLACE: vineri-duminică All Weekend Party, ora 22

THE ONE CAFE & CLUB: vineri, sâmbătă Party, ora 22

ZULU CAFE: sâmbătă Retro Night Party, ora 22

COLUMBUS CAFE: vineri-sâmbătă Party, ora 22

LORD'S PUB: vineri-sâmbătă Party, ora 22

GREEN PUB: miercuri Karaoke Night, ora 22; vineri Party All Night, ora 22

OLD MILL: miercuri şi joi muzică live cu Kozak Band, ora 20

AVENUE CLUB: vineri, sâmbătă Party, ora 23

JUICE: miercuri Babalonia Tropical Soundclash Party cu Dubase (Guerilla International), ora 21; joi Oldies and Urban Music, ora 21, vineri, sâmbătă Party, ora 22

CHANSON CAFE: joi Karaoke Party, ora 22; vineri şi sâmbătă Party, ora 22

CLUB LUNA: vineri şi sâmbătă Petrecere, ora 22.30

CLUB LIFE: joi-duminică Petrecere cu Blaga de la Oradea, Speedy Band, DJ TuRkU, ora 23

BLONDY'S ART CAFE: sâmbătă Seara de dans, ora 21

DISCO FAHAZ: sâmbătă Mikulas Party cu MC Lajcsak, DJ White, ora 22.30

HOLE CLUB: joi Santa's Electronic Night cu DJ Evga, DJ Breathe, ora 22

LACTOBAR: vineri concertul trupei West, cadouri de Moş Nicolae, ora 20

DOWNTOWN: vineri Opening Party, ora 22


CINEMA RECOMANDĂRI

CINEMA PALACE 2-5 decembrie

15 cinema palace homefront.jpgHomefront: Oraşul fără legi Homefront

Statham este Phil Broker, un fost agent de la divizia antidrog şi, în acelaşi timp, un tip dedicat familiei sale. Pentru a scăpa de trecutul violent, Broker se mută împreună cu fetiţa lui într-un orăşel aparent liniştit, în care legea este dictată după bunul plac al unui cartel de traficanţi de droguri. Când viaţa fiicei lui este pusă în pericol, Broker este forţat să intre în acţiune şi să ia măsuri pentru a-l opri pe şeful grupării mafiote, Gator Bodine, un bărbat fără scrupule şi cu vicii periculoase.

Regia: Gary Fleder

Distribuţia: James Franco, Jason Statham, Kate Bosworth, Winona Ryder

PROGRAM

Homefront: Oraşul fără legi avanpremieră, miercuri, joi 19.30, 21.25

Tată fără număr premieră, luni, marţi 19.30; luni-joi 16.45, 18.40, 20.35; luni, marţi, joi 13.05, 15, 21.45; miercuri 12, 15, 21.45

Dom Hemingway premieră, luni-joi 14, 21, 18.25, 22.25;

Khumba 3D, miercuri 11.20; luni-joi 13.25, 15.05 (subtitrat)

Majordomul premieră, luni-joi 15.25, 20, 22.05

Oldboy: Prizonier în libertate premieră, miercuri 13.05, luni-joi 16.30, 20.10, 22.45

Jocurile foamei: Sfidarea luni-joi 14.45, 18.20, 19.05, 22.30; miercuri 12.30; luni, marţi, joi 12.45

Thor: Întunericul 3D, luni, marţi 17.25, 21.30; miercuri, joi 17.25; luni-joi 14.25

Avocatul luni-joi 17.50 

Păsări libere, 3D, luni-joi 13, miercuri 11.40 (dublat)

Stă să plouă cu chiftele 2 miercuri 12.40

Căpitanul Phillips luni-joi 15.55

Escape Plan: Testul suprem luni-joi 16.55


CINEMA CORTINA 2-5 decembrie

15 cinema cortina tata fara nr.jpgTată fără număr (Delivery Man)

David Wozniak este un bărbat obişnuit a cărui viaţă este dată peste cap când află că, în urma unei greşeli la clinica de feritilizare cu care a "colaborat" în studenţie, e tatăl a 533 de copii! Dator unor mafioţi şi respins de iubita sa însărcinată, lucrurile păreau că nu pot sta mai prost pentru sărmanul David, dar iată că 142 dintre copiii săi vor să-i afle identitatea în urma unui proces. Cum va face eroul faţă situaţiei? Remake după filmul canadian de succes Starbuck, multiplu premiat la festivaluri din întreaga lume.

Regia: Ken Scott

Distribuţia: Vince Vaughn, Chris Pratt, Cobie Smulders

PROGRAM

Homefront: Oraşul fără legi avanpremieră, miercuri, joi 19.30, 21.35

Oldboy: Prizonier în libertate premieră, luni-joi 13.20, 15.30, 20.30, 22.40

Tată fără număr premieră, luni, marţi 13.05, 14.55, 18.05, 19.15, 20.15, 21.20; miercuri, joi 13.05, 14.55, 18.05, 20.15, 22.05

Dom Hemingway premieră, luni-joi 14.15, 18.25, 20.20, 22.15

Majordomul premieră, luni-joi 15.25, 20.10, 22.45

Khumba luni-joi 11.15 (subtitrat); 10.15, 12.10 (dublat)

Jocurile foamei: Sfidarea luni, marţi 11.25, 15.15, 17.40, 19, 22.25; miercuri, joi 11.25, 15.15, 17.40, 19.15, 22.25

Păsări libere 3D, luni-joi 11.10 (dublat)

Avocatul luni-joi 13.05, 18

Thor 2: Întunericul luni, marţi 14.05, 21.50; miercuri, joi 14.05 (3D); luni-joi 11.05, 16.10

Căpitanul Phillips luni-joi 16.20

Escape Plan: Testul suprem luni-joi 12.35, 17

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON