URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 16 AUGUST 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Problema subvenţiilor trebuie privită însă cu reticenţă, cel puţin din două motive. O dată, pentru că la ce lipsă de forţă de muncă există în Oradea, e imposibil de crezut că oamenii săraci nu-şi pot găsi de lucru. Şi atunci, de fapt pe cine subvenţionăm? Pe oamenii săraci sau pe oamenii fără chef de muncă?
Zic şi eu
Adrian Cris
Noua mineriadă a PSD nu mai lasă cale de întoarcere pentru că, pur şi simplu, pe aşa-zişii social-democraţi nu-i interesează demult ce spune poporul, ci doar ce spun ei poporului. Li se rupe de imagine, de sondaje, de UE şi de orice alt „moft”, pentru că probabil şi-au pregătit inclusiv planul de a fura alegerile.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
De 4 ani, Untold înseamnă Cluj-Napoca, înseamnă România. Umblă vorba că se vrea mutarea lui în afara orașului, nu din pricina deranjului din centru, ci pentru că scena principală, stadionul adică, e limitativă cu numărul de persoane din motive de siguranță. Dacă se va transforma din festival urban în festival câmpenesc s-ar putea ca percepția să se schimbe.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Unde vă veți petrece vacanța de vară?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Începând din 24 august 2018 o persoană amendată pentru orice contravenţie - indiferent că este o contravenţie de mediu, silvică, la regimul construcţiilor, etc. - va beneficia de un interval de 15 zile în care va trebui să decidă dacă plăteşte amenda (în acest caz achitând jumătate din mimimul prevăzut de lege) sau formulează plângere în instanţă (caz în care, dacă pierde procesul, va plăti amenda prevăzută în procesul-verbal de contravenţie).
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale. Vezi ce boli poate indica!
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
În caz că nu aţi observat, fobiile faţă de anumite vieţuitoare sunt mai des întâlnite decât cele care au ca obiect alte animale. De exemplu, femeile tind să se teamă mai mult de insecte şi păianjeni decât de - să zicem - porumbei. Mult mai mulţi oameni se tem de şerpi decât de pisici. De şobolani decât de mămăruţe. În acest articol vom discuta despre psihologia fricii şi cum teama a jucat un rol adaptativ în dezvoltarea speciei umane.
10 Iulie 2011, 17:08

Şi profesorii bihoreni vor fi urmăriţi de camere video la titularizare

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Rezultatele dezastruoase de la Bac, puse în mare parte pe seama camerelor video montate în sălile de examinare şi care ar fi intimidat absolvenţii de liceu, au toate şansele să se repete şi la concursul de titularizare pe posturi pe care îl dau cadrele didactice săptămâna care vine.

Nu de alta, dar, şi profesorii vor fi filmaţi în sălile de examene, cu aceleaşi camere.

Celor care, aşadar, nu vor putea copia, li se pot adresa de pe acum mesaje de gen "să le fie materia uşoară". Materia cenuşie, fireşte...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Vin vremuri grele,dascalime !
Si cine va mai preda ?! Vor fi scoli fara niciun titular ! Astia sunt cei care si-au luat bacul mai ieri, copiind, sunt cei ce au trecut prin facultate cu spaga, cu copiatul, sunt cei ce au cumparat lucrarea de licenta...Cum ar putea ei asa, peste noapte, sa se transforme in niste dascali care au invatat si care au solide cunostinte in domeniul in care au terminat ?!
Postat 11 Iulie 2011, 05:56 de fane
schimbare
Incet, incet intram in normal. Astept antenele, irealitatile, uslasii si alti latrai de serviciu sa sara la gatul lui Funeriu. Numai ca de data asta si-au gasit nasul.
Postat 10 Iulie 2011, 18:05 de Oradean
count display

FOTO BIHOREANUL

  • OTL s-a dotat cu un autobuz decapotabil pentru turişti (FOTO / VIDEO)
  • „Monştri” la Primăria Oradea: Piaţa Unirii a fost invadată (FOTO / VIDEO)
  • Scene dramatice în satul Olosig: Localnicii plâng în hohote văzând cum le sunt omorâte animalele (FOTO/VIDEO)
  • Scandal în satul Olosig: Localnicii, revoltați că autoritățile vor să le omoare toți porcii! (FOTO)
  • Feciorul și tradițiile: De dragul tradiţiilor, un adolescent bihorean a renovat o casă veche de 84 de ani (FOTO)
  • 'Fără implicare nu va fi schimbare': Aproximativ 150 de orădeni au protestat şi duminică seară (FOTO / VIDEO)
  • Hercule e bihorean! Sportivul bihorean Florin Lupaş este considerat cel mai puternic român (FOTO)
  • Festivalul KaravanAct: 'Zarvă' pe picioroange în centrul Oradiei (FOTO / VIDEO)
  • Oradea Summer Film: Caliu și taraful lui au cântat în Parcul Cetății (FOTO / VIDEO)
  • Miting cu repetiţie: Sute de orădeni au ieşit din nou să protesteze (FOTO / VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON