URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 14 OCTOMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La aflarea veştii că a fost demis Consiliul de Administraţie al Aeroportului Oradea, membrii acestuia s-au legat de scaune. Păi, cum să rămână Bimbo, prietenul gibonilor, maestrul în colectarea gunoaielor şi superspecialistul în avioane, fără indemnizaţia lunară? După cum se vede, domnul Bimbo Szuhai Tibor este pentru UDMR ca salamul Victoria (Gyoztes Szalami), adică 50 de specialişti într-unul singur.
Zic şi eu
Adrian Cris
Că politrucii din Consiliul de Administraţie al Aeroportului sunt incompetenţi nu mai încape nicio îndoială, incompetenţa lor e flagrantă. Nu trebuie să fii mare specialist în management ca să te prinzi câtă pricepere au cele 7 persoane a căror performanţă este golirea Aeroportului de orice cursă externă după investiţii uriaşe, de zeci de milioane de euro.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Societatea asta bazată pe consum, care ne face nefericiţi cu propriul automobil imediat ce apare un model mai nou, riscă să ne afecteze şi percepţia politică. De cum se instalează un guvern proaspăt, acesta devine demodat, prost şi neperformant, şi începem să ne dorim altul. Amuzant este că noi chiar credem că asta ne va schimba viaţa în bine. Însă...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre dorinţa Primăriei Oradea de a demola circa 20 de case pentru a muta parcările de pe bulevardul Nufărul în spatele blocurilor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Poprirea este operaţiunea prin care, prin intermediul unui executor judecătoresc şi în temeiul unui titlu executoriu, un creditor încearcă să obţină banii datoraţi de o altă persoană (a treia persoană) debitorului său.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Există 8 specii de filarii care infectează omul, dar dintre acestea doar 4 sunt responsabile de infecţii grave. Se estimează că filariile, care infectează circa 140 de milioane de persoane în toată lumea, sunt transmise prin anumite specii de ţânţari sau alte artropode...
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
26 Iunie 2019, 12:07

Luptă în paşi de dans: 2.000 de orădeni au fost cuceriţi de discipolii lui Michael Flatley, la spectacolul "Lord of the Dance" (FOTO / VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Circa 2.000 de orădeni s-au strâns, marţi seară, la Sala Sporturilor "Antonio Alexe", pentru a-i vedea pe dansatorii pregătiţi de celebrul dansator şi coregraf Michael Flatley.

Având un decor spectaculos, cu jocuri de lumini şi imagini proiectate în spatele scenei, show-ul "Lord of the Dance -  Dangerous game" a smuls ropote de aplauze şi a povestit, în paşi de step şi de balet, lupta dintre bine şi rău.

Forţele binelui au fost reprezentate de femei şi bărbaţi arătoşi, îmbrăcaţi în costume strălucitoare, în timp ce forţele răului au fost reprezentate de roboţi malefici, îmbrăcaţi în culori închise, între care şi o femeie care dorea să-l ispitească pe eroul din tabăra adversă. Miza războiului a fost, cum era de aşteptat, râvnita centură de "Lord of the Dance".

Fiecare moment a spus câte o poveste, prin coregrafii complexe executate de 40 de dansatori şi completate de o interpretă şi de două violoniste.

Cele mai aplaudate momente au fost cele în care discipolii lui Flately s-au duelat în coregrafii, uneori renunţând la tricouri, spre deliciul spectatoarelor în special. "Oare ce mănâncă?", a glumit un orădean. Aşa cum se întâmplă în show-urile Lord of the Dance, până la urmă, binele a învins.

Singurul aspect neplăcut al spectacolului a fost faptul că, în ciuda temperaturilor ridicate, sala a fost insuficient ventilată, spectatorii fiind nevoiţi să îşi "facă vânt" cu biletele sau cu evantaie.

Printre orădenii adunaţi la "Lord of the Dance" s-a aflat şi o femeie din Debreţin care deşi a mai văzut show-ul, a venit în Oradea doar pentru asta. "A trebuit să îl văd neapărat şi aici. L-aş putea vedea de zeci de ori şi tot nu m-aş plictisi", a povestit aceasta. 

La finalul spectacolului, la 22.30, pe ecranul de pe scenă a fost proiectat şi un video cu Michael Flatley, în trei ipostaze, în timp ce dansa step. Orădenii prezenţi l-au recunoscut şi s-au ridicat în picioare pentru a-l aplauda.

Născut în urmă cu 60 de ani în Chicago din părinţi americano-irlandezi, Michael Flatley a reinventat dansul tradiţional irlandez, cu paşi rapizi şi spectaculoşi, introducând o serie de mişcări originale şi făcându-l cunoscut în toată lumea cu talentul său ieşit din comun.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Lord of the dance
Nu s-a vorbit in articol de proasta organizare a spectacolului. Am venit special din Arad. Am luat bilet pentru locurile VIP dar nu am reusit sa vad bine spectacolul. Scaunele erau lipite unul de celalalt si nu a fost montat nici un plan inclinat pentru vizibilitate. Nu am avut aer si era ingrozitor de cald. Organizatorii si-au batut joc de noi si bine ca nu a lesinat nimeni. Diab Crina
Postat 26 Iunie 2019, 14:24 de diabcrina
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3186 RON
  • 1 EUR = 4.7582 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON