URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 20 FEBRUARIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Umblă pe la casele oamenilor o doamnă cu o sacoșă plină cu bani. Bate la ușă și întreabă: „Câți locuiți aici? Cinci persoane? Poftim 15.000 de euro”. Merge din casă în casă și dă fiecărui orădean câte 3.000 de euro. Doamna de care vorbim este Coana Europa. Ea ne dă bani, dar are și pretenții...
Zic şi eu
Adrian Cris
Miercurea trecută, eurodeputatul Emilian Pavel, de la PSD Bihor, a strălucit în efortul de a merita un nou mandat, la concurenţă cu mulţi alţi colegi, de la multilateral dezvoltata Rovana Plumb (atoate-ministră, la Mediu, Fonduri Europene, Educaţie, Transporturi) până la Gabriela Zoană (o antieuropeană aproape declarată). Miluţ a încercat, în sincron cu tot Partidul, cu Guvernul, cu ministrul (in)Justiţiei şi cu trompeţii din presa arondată, să blocheze candidatura fostei şefe DNA Laura Codruţa Kovesi la conducerea viitorului Parchet European.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
E frustrant, enervant și, în final, chiar amuzant să vezi cum omul obișnuit se implică trup și suflet în orice de pe lumea asta (fotbal, tenis, religie, medicină, finanțe și bănci, cinematografie, rețete de zacuscă, vaccinuri naturiste și adevărul despre daci etc.), dar întoarce capul cu dezgust de la singurul domeniu care îi influențează viața de zi cu zi și viitorul pe termen lung, cel mai blamat, dar și cel mai important dintre toate - politica.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Printr-o decizie din 29 ianuarie 2019, Curtea Constituţională a stabilit că procesele verbale încheiate de ANAF la solicitarea procurorilor, care erau utilizate pe scară largă în dosarele de evaziune fiscală, nu mai pot constitui probe în procesele penale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Pleureziile sunt acumulări de lichid în spaţiul pleural (pleurele reprezintă 2 membrane care învelesc fiecare plămân şi care se află una în prelungirea celeilalte formând un "sac" închis). După natura lichidului pleureziile pot fi exudative (lichidul conţine o cantitate mai mare de proteine) sau transudative (lichid cu conţinut proteic mai mic). 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Statistic vorbind, milenialii stau mai puţin într-un loc decât generaţiile precedente. Nu petrec mai mult de doi ani într-o companie şi nu ezită să sară la oportunităţi mai bune de muncă atunci când acestea se ivesc. Pun mare preţ pe libertate şi mobilitate aşa că mulţi dintre ei sunt fie freelanceri, fie nomazi digitali.
19 Decembrie 2012, 09:45

Doliu cu veselie

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Beizadeaua milionarului Viorel Micula şi-a dat din nou în petec săptămâna trecută. La nici 24 de ore după înmormântarea bunicii sale, Victoraş, după cum îl alintă tata, a organizat un chef monstru la pensiunea Iadolina din Stâna de Vale.

Bihorel a aflat însă că paranghelia n-a fost nicidecum o continuare a mesei de pomenire. Căci, pe principiul "morţii cu morţii şi viii cu viii", şi liniştit probabil că nană Saveta e cazată în loc sigur şi se odihneşte în pace, Victoraş şi-a văzut de ce ştie el mai bine.

Adică de chefuri, cel de luni dându-l în cinstea noii sale cuceriri, Mădălina, nimeni alta decât fata mai mică a şefului Pieţei din Beiuş, Dan Ardelean.

Iar dacă tot a încins un chef în prima săptămână de doliu, a făcut-o cu simţul răspunderii, motiv pentru care l-a adus şi pe manelistul Alex de la Oradea. Bal să fie...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
@A
Venind din partea unuia ca si tine, afirmatia este un compliment. Ti-as raspunde daca as fi convins ca stii sensul cuvantului sclerozat, da' am mari dubii.
Postat 31 Decembrie 2012, 16:42 de anticomunistul
anticomunistule,
esti un sclerozat de pe Brezoianu.... :)
Postat 19 Decembrie 2012, 23:10 de A
miculas
abia astept sa ajunga cretinel asta micu la conducerea firmelor, le va pune pe butuci intr un timp record, asta nu stie decit de currrrve, manele, droguri si bautura....... hai sictir imbuibatilor
Postat 19 Decembrie 2012, 22:06 de victroas creStinel
Poti sa stabilesti
gradul de "cultura" al fiecarui individ, dupa comportamentul pe care il are in societate. Cultura, este tot ceea ce ii ramane unui individ, dupa ce uita tot ce a citit. Beizadeaua, dupa ce a uitat tot ce a citit (adica mai nimic) isi da in vileag gradul de cultura ( a se citi incultura). Invitarea la petrecere a manelistului lu' peste prajit, este ceea ce in matematica se prescurteaza QED (quod erat demonstrandum) adica ceea ce era de demonstrat. Inchei cu un "citat" dintr-un autor necunoscut, scrijelit pe o banca in Cismigiu si "gasit" de subsemnatul acum mai bine de 30 de ani: Prost sa fii, da' sa-ti revii!
Postat 19 Decembrie 2012, 14:30 de anticomunistul
atentie !
Si asta v-a ajunge azi-maine parlamentar si va da un chef mare de tot la imornatarea......... Rromanie !!!
Postat 19 Decembrie 2012, 14:26 de SCORTOSUL
ratat
DOAMNE! ce nasol! cica milionar :)) amuzanti rau de tot astia de la ebihoreanul. astia mai au putin si intra in faliment daca nu sunt deja si o fac pe marii "avuti" NASOLI! Bine ca are bani de petreceri dar drumul frizerului l-a uitat demuuuuuult!
Postat 19 Decembrie 2012, 10:28 de Deeee
count display

FOTO BIHOREANUL

  • „Eu cu cine votez?” – Lansarea celei mai recente cărţi a conferenţiarului Cristina Matiuţa, despre dinamica partidelor, prilej de dialog cu publicul (FOTO)
  • Mii de turişti la Sărbătorile Zăpezii de la Vârtop. IMAGINI SPECTACULOASE
  • Lăzăriștii au avut o zi dulce: Carnavalul prăjiturilor, scenete și spectacole cu ocazia zilei școlii (FOTO)
  • Musicalul Mamma Mia în Oradea: Aproximativ 1000 de persoane au cântat împreună, cucerite de povestea de dragoste dintre Loredana și Cornel Ilie (FOTO / VIDEO)
  • Protest inedit la sediul PSD Bihor: Învăţământul este subfinanţat, dar partidele devin milionare pe banii noştri! (FOTO / VIDEO)
  • Primare, vrem parcare! Un loc la trei mașini: Criza locurilor de parcare din centrul Oradiei, fără soluţii până anul viitor (FOTO)
  • Incendiu la Baroul Bihor! Mai multe documente au luat foc în biroul unor avocați (FOTO / VIDEO)
  • La mulţi ani cu delicii! Janette Cakes, business-ul pornit de o tânără orădeancă de 23 de ani, aniversează un an de la înfiinţare (FOTO)
  • E praf! Un alt drum judeţean, cel dintre Salonta şi Tinca, este plin de gropi (FOTO)
  • Incendiu în centrul Oradiei: O casă a luat foc, pe strada Ady Endre (FOTO)
Ultimele Comentarii

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON