URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Noiembrie 2019, 18:01

Iarna poate să vină! Operatorul RER Vest, pregătit să deszăpezească străzile din Oradea (FOTO / VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În ciuda faptului că afară sunt 17 grade Celsius, Oradea se pregăteşte pentru zăpadă.

Viceprimarul Florin Birta a condus, joi, inspecţia de iarnă a operatorului RER Vest, verificând dacă utilajele de împrăştiere a materialului antiderapant şi de deszăpezire funcţionează.

"Suntem pregătiţi"

Concluziile inspecţiei au fost încurajatoare pentru orădeni. "Nu sunt probleme, aşa cum n-au fost nici în anii precedenţi, lucrurile stau bine, utilajele sunt pregătite. Suntem pregătiţi pentru sezonul rece", a declarat edilul, la finalul vizitei.

Birta a subliniat că operatorul şi-a făcut treaba în anii trecuţi şi are aceeaşi pretenţie şi în acest sezon. "Sperăm să nu avem probleme nici în acest an cu deszăpezirea, aşa cum nu am avut-o nici în ultimii ani. Cei de la RER au fost pe fază, au fost pregătiţi, şi nu s-au înregistrat probleme majore cu circulaţia în oraş", a spus viceprimarul.

Florin Gontariu, director tehnic-investiţii RER VestDetaliile despre pregătirea RER Vest de iarnă le-a oferit Florin Gontariu (foto), director general tehnic-investiţii în cadrul companiei. "Azi pe sol avem 1.800 de tone de sare, 1.500 aici, în baza principală de aprovizonare (n.r. de pe strada Moreni), şi 300 la sediul nostru de pe strada Tudor Vladimirescu. Avem undeva la 300 de tone de nisip, 30.000 de litri de clorură de calciu în tancuri şi 11 tone de clorură de magneziu, fulgi pentru zonele centrale", a declarat Gontariu.

Pe lângă sarea de pe stoc, RER Vest mai are un contract cu salina Ocna Dej pentru alte 4.000 de tone. În iarna precedentă, în Oradea s-au folosit 6.100 de tone de sare şi 700 de tone de nisip.

Capacitate mărită

Ca în fiecare an, utilajele de iarnă ale RER Vest vor ieşi pe străzi când comandamentul de la Primărie va da ordinul, luând străzile la rând. Toate cele 953 de artere ale oraşului au fost împărţite în patru categorii (Urgenţa 1, 2, 3 şi 4). Urgenţa 1 înseamnă arterele principale din oraş, căile mijloacelor de transport în comun, respectiv intrările şi ieşirile din Oradea, Urgenţa 2 este formată din străzile de legătură dintre cartiere, Urgenţa 3 din restul străzilor asfaltate ale urbei, iar Urgenţa 4 din arterele neasfaltate ale municipiului.

Ca o noutate, în această iarnă, la împrăştierea de materiale antiderapante, RER Vest va avea o capacitate mai mare de intervenţie, pentru că şi-a înlocuit o parte din utilaje cu autospeciale mai mari. "Capacitatea de intervenţie este un pic mărită. Asigurăm Urgenţa 1 cu 110 tone de sare, pe o singură ieşire, în condiţiile în care pe o trecere completă în Oradea se folosesc 250 de tone", a declarat Gontariu. Altfel spus, utilajele RER Vest vor putea împrăştia materiale antiderapante în aproape jumătate din oraş, înainte să fie nevoie să revină la punctul de lucru de pe strada Moreni, pentru a fi iar umplute cu sare.

În total, RER Vest va interveni în Oradea cu 22 de utilaje de împrăştiat materiale antiderapante şi pluguit, o mare parte din ele fiind multifuncţionale. De asemenea, societatea are două utilaje de rezervă. Toate maşinăriile sunt dotate cu un sistem de monitorizare GPS, astfel încât de la centrul de control al RER Vest să se vadă în timp real mişcările lor în teren.

RER Vest, inspecţia de iarnă

Licitaţie în derulare

Viceprimarul Florin Birta a reamintit că Primăria are contract cu RER Vest până în luna ianuarie a anului viitor, atât pentru salubrizare cât şi pentru deszăpezire, iar municipalitatea va desemna cât mai curând câştigătorul noii licitaţii. Indiferent care din cele două firme care au depus oferte - RER Vest şi Polaris - va fi câştigătoare, în iarna următoare va trebui să aibă un parc auto modern.

"O clauză importantă pe care am prevăzut-o în viitorul contract de deszăpezire cu firma care va câştiga este că toate maşinile, inclusiv la deszăpezire, vor trebui să fie dotate Euro 4", a declarat Birta. Dacă RER Vest va câştiga licitaţia, îşi va înnoi jumătate din utilaje, a precizat Gontariu.

La inspecţia de iarnă a RER Vest au participat şi reprezentanţi ai ISU Crişana, angajaţi ai Direcţiei Tehnice din Primărie, şi şeful Biroul Poliţiei Rutiere Oradea, comisarul Alin Gherman.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Nu cred
De 13 ani de cand locuiesc la actuala adresa, nu am vazut NICIODATA vreo masina de deszapezire pe strada pe care locuiesc, asa ca ... NU CRED
Postat 14 Noiembrie 2019, 19:54 de Adrianus
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON