URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 16 OCTOMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au venit la BIHOREANUL 10 studenţi de la Medicină din anii IV şi V care au rămas repetenţi pe motiv că n-au luat examenul de fiziopatologie din anul III cu conferenţiarul Ovidiu Burtă. Decanul Adrian Maghiar a sperat că studenţii, pe care-i tratează ca pe nişte vaci de muls, vor trece într-un final de Burtă, dar n-a fost să fie.
Zic şi eu
Adrian Cris
N-am cunoscut, în 26 ani de meserie, politician mai ranchiunos şi otrăvitor decât preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang. Cu un deceniu în urmă, când era pus şef după seria Mişu Bar, Florian Serac, Gheorghe Sârb, mulţi, inclusiv subsemnatul, credeam că, universitar fiind, va aduce un aer nou, mai curat, în pedeserismul local. Ne-am înşelat...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Societatea asta bazată pe consum, care ne face nefericiţi cu propriul automobil imediat ce apare un model mai nou, riscă să ne afecteze şi percepţia politică. De cum se instalează un guvern proaspăt, acesta devine demodat, prost şi neperformant, şi începem să ne dorim altul. Amuzant este că noi chiar credem că asta ne va schimba viaţa în bine. Însă...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre dorinţa Primăriei Oradea de a demola circa 20 de case pentru a muta parcările de pe bulevardul Nufărul în spatele blocurilor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum am arătat în urmă cu aproximativ două luni, în data de 13 august 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa nr. 11/2019. Potrivit acestui act normativ, "în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mişcare, conducătorului acestuia îi este interzisă ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video".
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Există 8 specii de filarii care infectează omul, dar dintre acestea doar 4 sunt responsabile de infecţii grave. Se estimează că filariile, care infectează circa 140 de milioane de persoane în toată lumea, sunt transmise prin anumite specii de ţânţari sau alte artropode...
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
03 Septembrie 2018, 16:55

Realităţi paralele

Realităţi paralele sursa foto: psnews.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Lecţia de căpătâi a propagandei este că o minciună spusă repetat tinde să fie acceptată drept adevăr. Aşa şi în România Centenară. Comentezi că au explodat preţurile? Partidul îţi aminteşte că El ţi-a mărit doar salariul! Pricepi, în sfârşit, că deşi intri în magazin cu portofelul mai umflat decât înainte, ieşi cu sacoşa mai uşoară? Pentru prima parte, meritul e al guvernanţilor, pentru a doua, vina speculanţilor! Cârâi că s-au scumpit covrigii? Activiştii te atenţionează că de fapt le-a ajustat găurile! Te vaiţi că pentru benzină, curent, ulei şi pătrunjel te scobeşti mai adânc prin buzunare? Înjură, mândrule român, multinaţionalele!

Ceea ce trebuia să fie un an fast al fiecărui cetăţean, sau barem unul tihnit, s-a transformat într-un calvar de care nu mai este nimeni scutit. Nici „radicalii” care nu acceptă în ruptul capului ca fărădelegea să fie botezată lege, nici verii răspândiţi prin Europa, dar întorşi să protesteze în Capitală, nici măcar necăjiţii care au votat PSD-ul. Primii sunt etichetaţi demult ca fiind nişte ciudaţi care, în loc să facă fieste digestive pentru a mistui ce le „dă” Statul, se ţin de idei „paralele” şi, mai rău, abstracte, cum ar fi libertate, democraţie, justiţie...

Diasporenii, buni doar să trimită „ajutoare”, nu şi să le fie ascultată voia, sunt ospătaţi cu gaze mai ceva ca-n Fâşia Gaza. Pe ceilalţi, amărăştenii de la talpa ţării, Partidul nici nu-i mai bagă-n seamă. Aşa cum în Piaţa Victoriei a încredinţat unor colonei în alb misiunea de a potoli recalcitranţii, prin sate au trimis escadroane echipate tot în alb să le ia purceii loviţi de pestă.

În timp ce „pe teren” e urgie, în sălile de conferinţe domneşte rozul. Pentru că aşa le-a cerut Daddy Dragnea, de la miniştrii din Guvern până la directoraşii din judeţe a fost declanşată o amplă operaţiune de astupare a realităţii prin minciuni gogonate, pompos denumite rapoarte şi bilanţuri. Adevărul trebuie să fie cel oficial, nu cel ştiut, individual, de fiecare.

În Oradea, miercurea trecută, la o săptămână după ce acelaşi lucru l-a făcut la Comisia de Dialog Social a Prefecturii, cu destule poticneli, un secretar de stat cu alură de bodyguard brăilean, directorul Casei Judeţene de Pensii a avut sarcina să prezinte în reluare proiectul viitoarei Legi a pensiilor, programată să intre în vigoare din „20-21”. Exact ca-n comunism, chiar dacă acum e greu, în cincinalul următor va curge numai lapte şi miere!

Vineri, a venit rândul şefuţului nr. 2 de la Direcţia Agricolă să repete ce spusese, cu doar două zile înainte, ministrul Petre Daea, cel pentru care nu există nici întristare, nici pestă porcină, ci doar behăiala veselă şi productivă - în lapte, brânză, lână, carne, poate curând şi-n ouă - a mioriticei oi, cea de toate zilele. Aşa au fost indicaţiile conducerii superioare de Stat şi de Partid, a recunoscut bietul director adjunct, care a admis că îşi „aduce aportul” la minciuna generală cu recoltele-record, dar a dat din umeri a neputinţă şi colaboraţionism.

În România Centenară totul merge strună, chiar dacă scroafa-i moartă în coteţ...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
14 Comentarii
Bogatii naturale
Degeaba ai resurse naturale daca nu esti lasat sa le exploatezi in folosul propriu. Aici e cheia problemei. Asta este diferenta dintre jefutor (asupritor) si cel jefuit. Este lupta care se intinde de-a lungul istoriei. Cauza este aceiasi oriunde in lume. Locurile si perioadele difera. "Lovilutia" din '89... Putini pricep iar revizionistii se fac ca nu inteleg.
Postat 04 Septembrie 2018, 20:50 de Alcor
ironik si Sandu
Ignorati-l. Si in Lidl Irlanda (Dublin) sunt mai ieftine ca in Romania. Aceleasi produse. Pacat ca salariile sunt egale, dar nu si valuta :) Nu punem masinile, aceeasi masina noua in alte tari vs in Romania, de parca la romani ar fi salarii de Monaco, pe cand majoritatea se zbat la limita existentei (financiar vorbind)
Postat 04 Septembrie 2018, 16:06 de poiu
alcor
...lasa tu educatia mea si cei 7 ani de acasa...ca sunt la un nivel superior fata de al tau....ce am zis eu si ce ai inteles tu....mna daca nu poti, nu poti....mai strabate si tu Europa putin si....poate ai sa intelelgi si tu ceva.....
Postat 04 Septembrie 2018, 12:58 de ironi-k
Alcor
Nu trebuie sa fim imperiu că sa aducem bogații la noi in tara, noi le avem aici, dar suntem prea proști
Postat 04 Septembrie 2018, 12:38 de Sandu1206
Alcor
Nu Mai da vina pentru situatia din Tara pe faptul ca noi nu am asuprit alte popoare ca alte imperii! Aici e vorba doar de buna gospodarire a resurselor proprii, la modul foarte serios. Un exemplu: am dat Petromul, cand puteam fi peste Molul maghiar, un lider regional in industrie, pentru ca n-am stiut, n-am putut. Alt exemplu: Alro Slatina, Unde statul era actionar majoritar, cvedata pe doar 10 mil iar acum valoarea companiei este de cca 1 mld Eur!
Postat 04 Septembrie 2018, 11:08 de cetateanbihorean
ironi-k
Romania, nu a fost imperiu asa cum a fost Franta, Austro-ungaria, etc, imperii care si-au asigurat "bunastarea" prin asuprirea altor natiuni.
Postat 04 Septembrie 2018, 00:52 de Alcor
@ironi-k
"Frumos" comportament si "aleasa" educatie ai. Cei sapte ani de acasa, bata-i vina, plus restul care au urmat si-au lasat amprenta definitiv asupra apucaturilor tale din prezent. Nu poti sa te abtii sa nu generalizezi insultand si jignind pe toata lumea. In Franta democratia moderna, republicana, a fost instaurata in 1918, an in care Romania abia a reusit sa se elibereze de ocupatia si tirania ungureasca. A venit monarhia cu pacatele ei (cedarea Ardealului, etc). A urmat apoi anii de comunism impus de catre comunistii bolsevici rusi. Se cunoaste istoria. "Lovilutia" din '89... Te arde CENTENARUL ?
Postat 04 Septembrie 2018, 00:48 de Alcor
Enclava liberala
Da ,psd-ul e naspa,tara e naspa, judetul e naspa...oradenii sunt gratulati cu o administratie ultraperformanta, fiind foarte putin afectati de reformele psd-iste, avem printre cele mai mici tarife la apa-canal(pe bune),gigacaloria moderata,taxe-impozite locale disproportionat de mici in raport cu dezvoltarea orasului,bilete tramvai si autobuz sub nivelul marilor orase.Nu asa de bine stam la venituri medii nete,cam pe ultimele locuri...dar se lucreaza si la acest aspect,prin depopulare voluntara, vor ramine doar cei competitivi si bugetarii,plus turistii.Sa varsam deci o lacrima pentru restul tarii,greu incercata...de urgii si napaste
Postat 03 Septembrie 2018, 21:32 de excalibur
http://www.ziare.com/social/salariu/sistemul-de-pensii-bomba-cu-ceas-toti-banii-statului-se-duc-pe-pensii-si-salarii-si-traim-pe-datorie-ce-se-va-intampla-cand-cresterea-economica-va-stagna-1527742
Postat 03 Septembrie 2018, 21:00 de scortosul
re: DA!
DA! Gura pacatosului adevar graieste. Bugetarii traiesc si simt acest lucru, traiesc mult mai bine! Problema e ca ei traiesc din ceea ce producem noi astia amarastenii din privat! Aia care traiesc "ceva" mai bine nu traiesc pe realizari, din productie si productivitate, ei traiesc pe buget din taxe si impozite. Cat despre pensionari... tara are 100.000.000.000Euro datorii doar pentru majorari de pensii si salarii! Mai pensionari care ati primit 100 de lei si platitesc copii vostri care pribegesc aiurea prin lume cautand un loc numit "acasa". Toti care traiesc pe buget s-au vandut pe mici si bere ca sa poata fura sefii milione, miliarde. Merita santajul asat mizerabil si marunt sa traiti fara copii langa voi?
Postat 03 Septembrie 2018, 20:28 de scortosul
........
,,,,saptamana trecuta mi-am facut cumparaturile la un Auchan din Franta.....ce sa vezi???....la foarte multe produse preturile erau mult mai mici decat la oricare supermarket din Romania {nu mai vorbim de calitatea produselor si nivelul salariilor de acolo)..am alimentat in Austria cu 1,26 euro/litru....frumos nu???....in concluzie suntem o tara de cacat, condusa de gunoaie si hoti si locuita de un popor indobitocit..
Postat 03 Septembrie 2018, 20:17 de ironi-k
Da!
DA! Gura pacatosului adevar graieste. Bugetarii traiesc si simt acest lucru, traiesc mult mai bine! Problema e ca ei traiesc din ceea ce producem noi astia amarastenii din privat! Aia care traiesc "ceva" mai bine nu traiesc pe realizari, din productiviatet, ei traiesc pe buget din taxe si impozite. Cat despre pensionari... tara are 100.000.000.000Euro doar pentru majorari de pensii si salarii! Mai pensionari care ati primit 100 de lei si platiti copii vostri pribegesc aiurea prin lume cautand un loc numit "acasa". Tot6i care traiesc pe buget s-au vandut pe mici si bere ca sa poata fura sefii milione, miliarde. Merita santajul sa traiti fara copii langa voi?
Postat 03 Septembrie 2018, 19:27 de scortosul
Greu cu propaganda
...pentru ca oricâtă propaganda ai face, oamenii tot simt ca trăiesc cu ceva mai bine. Aici se încurca lucrurile și nu mai are efect propaganda.
Postat 03 Septembrie 2018, 18:59 de danioan
Minciuna repetată
Prinde la asistații sociali, și se pare că sunt multi.
Postat 03 Septembrie 2018, 18:46 de Sandu1206
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3164 RON
  • 1 EUR = 4.7524 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON