URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 18 OCTOMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au venit la BIHOREANUL 10 studenţi de la Medicină din anii IV şi V care au rămas repetenţi pe motiv că n-au luat examenul de fiziopatologie din anul III cu conferenţiarul Ovidiu Burtă. Decanul Adrian Maghiar a sperat că studenţii, pe care-i tratează ca pe nişte vaci de muls, vor trece într-un final de Burtă, dar n-a fost să fie.
Zic şi eu
Adrian Cris
N-am cunoscut, în 26 ani de meserie, politician mai ranchiunos şi otrăvitor decât preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang. Cu un deceniu în urmă, când era pus şef după seria Mişu Bar, Florian Serac, Gheorghe Sârb, mulţi, inclusiv subsemnatul, credeam că, universitar fiind, va aduce un aer nou, mai curat, în pedeserismul local. Ne-am înşelat...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Societatea asta bazată pe consum, care ne face nefericiţi cu propriul automobil imediat ce apare un model mai nou, riscă să ne afecteze şi percepţia politică. De cum se instalează un guvern proaspăt, acesta devine demodat, prost şi neperformant, şi începem să ne dorim altul. Amuzant este că noi chiar credem că asta ne va schimba viaţa în bine. Însă...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre dorinţa Primăriei Oradea de a demola circa 20 de case pentru a muta parcările de pe bulevardul Nufărul în spatele blocurilor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum am arătat în urmă cu aproximativ două luni, în data de 13 august 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa nr. 11/2019. Potrivit acestui act normativ, "în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mişcare, conducătorului acestuia îi este interzisă ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video".
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Există 8 specii de filarii care infectează omul, dar dintre acestea doar 4 sunt responsabile de infecţii grave. Se estimează că filariile, care infectează circa 140 de milioane de persoane în toată lumea, sunt transmise prin anumite specii de ţânţari sau alte artropode...
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
09 Aprilie 2019, 12:35

Parcări, biciclete, oameni şi maşini

Parcări, biciclete, oameni şi maşini foto generic, arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Am fost surprins, când am mers prima dată la noua piaţă de vechituri, să nu găsesc o parcare pentru biciclete. Ştiind de aglomeraţia deja celebră de pe centură, în zilele de piaţă, am preferat să merg pe două roţi. Oamenii ajunşi înaintea mea îşi legaseră ţoaglele de balustradele de pe marginea drumului şi de semnele de circulaţie. De siguranţă, am întrebat un echipaj de la poliţie aflat la intrarea în piaţă. "Nu, nu există parcare pentru biciclete", mi s-a răspuns.

M-am felicitat că n-am mers cu maşina. Chiar dacă aş fi trecut cu bine de centură, nu aş fi avut unde să o las. Parcarea este mult subdimensionată, de parcă piaţa de vechituri ar fi un loc în care sunt aşteptaţi doar pietonii. Pe drumul de la centură spre cimitir, maşinile erau parcate pe două părţi, transformând şoseaua într-una cu un singur fir. Blocaje, cozi, nerăbdare, nervi, pietoni pe carosabil, ba chiar traversând centura... Probleme care nu existau înainte de mutarea pieţei.

Afluxul de oameni şi maşini şi problemele de circulaţie inerente ar fi fost uşor de estimat. De ce nu s-a făcut, nu ştiu şi, probabil, nu voi afla vreodată. Cert este că am primit o nouă demonstraţie de gândire fracţionată, ceea ce nu prea le este permisă strategilor ocupaţi cu planuri pe termen lung. În contra-exemplu, niciun mall sau hyper-store deschis în Oradea nu şi-a făcut parcarea subdimensionată. Excepţie face doar Lotus, unde, în ultimii ani, jumătate din locurile de parcare sunt ocupate de angajaţi.

Se construieşte mult în Oradea şi mă întristez când văd cât de puţine edificii au parcare subterană. Cum vor arăta străzile şi trotuarele după ce blocurile vor fi date în folosinţă este uşor de anticipat. Drumurile secundare, construite pentru decongestionarea traficului pe arterele principale, se vor aglomera peste măsură şi vom ajunge să-i concurăm pe bucureşteni la timpii petrecuţi la volan. Oraşul ne va rămâne mic, iar zeul automobil va invada în continuare orice loc liber.

Societatea românească şi ai ei bravi cetăţeni se află pe panta ascendentă a consumului de automobile. Suntem departe de momentul anti-maşini aflat pe versantul opus, iar dacă acesta va veni vreodată, se va întâmpla prin legi şi regulamente, nu pe cale naturală. Până atunci, automobilul va continua să ne strice feng-shui-ul prin poluare, aglomeraţie, parcări anapoda şi certuri între oameni. Iar imposibilitatea statistică de a construi un loc de parcare pentru fiecare maşină din oraş va accentua situaţia.

Ne-ar putea ajuta bicicleta. Dar... "am fost surprins, când am mers prima dată la noua piaţă de vechituri, să nu găsesc o parcare pentru biciclete".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
"o nouă demonstraţie de gândire fracţionată"
Ma gindesc ca autorul n-a avut in vedere gindirea edilului ,care iese din discutie. Nu poate fi vorba nici de super-echipa absorbanta de fonduri europene,a carei competenta e mai presus de orice indoiala.Mai ramin ceva bugetari periferici,carora li s-a dat o sarcina usoara si au fost depasiti de situatie.Dezvoltarea nu se impiedica de un biet rastel de biciclete in ocska.Dar aici nu e vorba despre biciclete, e vorba despre propensiunea d-lui Lulu de a se indoi in permanenta de marile realizari ale orasului,in forma continuata.Ceea ce poate fi foarte nociv pentru cei nehotariti,dubitativi(dubiosi),reluctanti la dezvoltare.Si nici nu cadreaza cu orientarea publicatiei...
Postat 09 Aprilie 2019, 21:19 de excalibur
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2719 RON
  • 1 EUR = 4.755 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON