URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 25 MAI 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Bine i-a făcut Armata lui Bolojan că l-a sabotat cu ocazia dezvelirii statuii Regelui Ferdinand Întregitorul! Pentru că la ora asta Armata nu este a ţării, a poporului, ci a infractorilor care conduc România, a generalilor ceaușiști care furau din rația soldatului și care au dat ordin să se tragă în populație la Revoluție.
Zic şi eu
Adrian Cris
Deja de mult timp Partidul ne toarnă în cap minciuna că toţi politicienii sunt "aceeaşi mizerie", deşi nu toţi fac totul ţăndări ca în ultimii doi ani. Sper, totuşi, să ieşim din capcana asta pe 26 mai, fiindcă totdeauna putem alege din ceea ce avem. La urma urmei, nici în viaţa unui om nu-şi găseşte nimeni jumătatea cea mai inteligentă, sexy, fermecătoare şi harnică, dar de alegere fug doar mizantropii, cei care vor să moară singuri.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Dacă credem că schimbarea va veni odată cu tinerii, poate ar trebui să ne mai gândim. Am cunoscut mulți tineri politicieni, membri prin organizațiile de tineret ale diverselor partide, și am constatat cu amărăciune că nu sunt cu nimic mai deosebiți decât cei mari, la statutul cărora aspiră. Vorbesc la fel, gândesc la fel, unii chiar se îmbracă la fel cu șefii...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine intenţionaţi să votaţi duminică, 26 mai, la alegerile pentru Parlamentul European?
















De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Iniţiativa de revizuire a Constituţiei în sensul interzicerii ocupării funcţilor publice de către persoane condamnate este constituţională. Recent, a fost publicată pe site-ul Curţii Constituţionale Decizia nr. 222 din 9 aprilie 2019 prin care Curtea Constituţională a stabilit că iniţiativa de revizuire a Constituţiei, iniţiată de un număr foarte mare de cetăţeni, este constituţională şi poate să îşi continue parcursul legislativ.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Deşi numărul cazurilor de cancer al stomacului sunt în continuă scădere, totuşi această boală rămâne încă o problemă, studiile epidemiologice sugerând că riscul de a face boala este mai mare la clasele sociale cu nivel socio-economic scăzut. Consumul îndelungat de alimente cu un conţinut mare de nitriţi (cum sunt cele uscate, sărate şi afumate) poate determina apariţia bolii, alături de acţiunea unor bacterii. 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
12 Octombrie 2018, 16:50

Reuniţi la Oradea, primarii de municipii cer Guvernului să lase în plan local 66% din impozitul pe venit colectat

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Reuniţi vineri la Oradea în cadrul Consiliului Director al Asociaţiei Municipiilor din România, primariii de mari oraşe au hotărât să ceară Guvernului ca la adoptarea Legii bugetului pentru anul 2019 să lase în plan local 66% din impozitul pe venit conectat din fiecare localitate.

"Să primim 66%!"

"Susţinem să primim 66% din cotele din impozitul pe venit colectat în plan local pentru că aşa vom reuşi să ne salvăm bugetele pe care le aveam anterior", a declarat preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România, primarul Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiţă, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă organizate în urma încheierii lucrărilor, la care au mai participat primarul de Oradea, Ilie Bolojan, cel de Arad, Gheorghe Falcă, şi cel de Bacău, Cosmin Necula.

Potrivit preşedintelui AMR, municipiile au primit o lovitură grea anul trecut, când Guvernul a diminuat impozitul pe venit de la 16% la 10%, demers care a avut ca scop nu atât diminuarea poverii fiscale a contribuabilului cât mutarea veniturilor de la bugetele locale din ţară la bugetul central.

Robert Negoiţă a spus că administraţiile locale vor încerca să evite greşelile de anul trecut. "Este o chestiune pe care ne-o reproşăm. Nu am fost suficient de vocali anul trecut. Am fost păcăliţi că vor face în aşa fel să nu scadă bugetele, lucru care nu s-a întâmplat", a spus Negoiţă.

Preşedintele AMR a declarat, fără a nominaliza, că edilii vor lua în calcul "orice formă de argument sau acţiune menită să sensibilizeze decidenţii".

AMR vrea să dea în judecată Guvernul

De altfel, preşedintele executiv al AMR, Ilie Bolojan, a spus că asociaţia ia deja în calcul varianta de a chema în instanţă Guvernul. Edilul orădean a acuzat Ministerul Finanţelor că foloseşte formule opace la calcularea sumelor pe care trebuie să le returneze localităţilor din impozitele încasate în plan local, lucru care ridică întrebări cu privire la corectitudinea sumelor.

"Sunt cazuri în care o companie mare care lucrează într-un municipiu, deşi e înregistrată acolo, nu apare ca plătitor de venit către acea localitate. Ministerul de Finanţe neasigurând transparenţa, există posibilitatea ca modul în care se face distributirea acestor sume să se facă astfel încât noi să avem de pierdut", a spus Bolojan.

"Vom merge până la acţiunea în instanţă, ca Ministerul de Finanţe să comunice modul de reapartizarea a acestor sume", a declarat edilul.

Un singur proiect, 82 de obstacole

Pe de altă parte, în şedinţa de vineri a Comitetului Director al AMR primarii de municipii au mai pledat pentru modificarea legii care limitează la numai 10% suprafaţa care poate fi afectată dintr-un parc, punând administraţiile locale în imposibilitatea de a amenaja lacuri sau terenuri de sport, eliminarea obligaţiei ca la depunerea unui proiect european să prezinte toate documentele de proprietate asupra terenului afectat de viitoarea investiţie, pentru ca iniţiatorii să poată derula în termen de un an procedurile de expropriere, şi debirocratizarea procedurilor pentru atragerea de fonduri europene.

"Pentru a avea un proiect pe fonduri europene finalizat în România avem nevoie de a îndeplini 82 de cereri. De la România în jos, următoarea ţară are de îndeplinit doar 24 de cereri", a spus Gheorghe Falcă. Primarul de Arad a ţinut să precizeze că toate aceste proceduri nu au fost impuse de Uniunea Europeană, ci au fost generate în plan local.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Alo, domnu' inginer Cupsa, se aude?!
N-ati dus treaba pana la capat odata cu Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local! Ati ,,uitat" eliminarea obligaţiei ca la depunerea unui proiect european să prezinte toate documentele de proprietate asupra terenului afectat de viitoarea investiţie, pentru ca iniţiatorii să poată derula în termen de un an procedurile de expropriere!!! Chiar daca ati facut dreptul dupa modelul nicolicea/ciordache/nicolae/etc, tot intelegeti tampenia pe care v-o cer primarii: sa se (re)modifice legea in asa fel incat onor primariile sa ,,beneficieze" de investitii pt. ceva ce nu le apartine!!! E situatia scolii Szacsvay!
Postat 13 Octombrie 2018, 17:01 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2755 RON
  • 1 EUR = 4.7601 RON
  • 1 HUF = 0.0146 RON