URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 22 OCTOMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Cu fiecare cretin care vandalizează mobilierul urban, ne dăm seama că încă suntem la stadiul de comună primitivă, intrată abuziv şi prin nebăgare de seamă în U.E.
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu mă număr între cei care consideră că o convingere religioasă exclude o gândire liberală. Nu cred că a gândi liber(al) înseamnă să fii fără niciun Dumnezeu. Un exemplu notoriu este cel al chirurgilor care mărturisesc că se roagă înaintea intervenţiilor dificile. Şi reciproca e valabilă. Poţi fi ateu, dar cât se poate de retrograd. Prin urmare, recunosc, ca orice om de bun simţ, dreptul oricărui membru PNL de a fi acţionat conform propriei conştiinţe la recentul referendum pentru "familia tradiţională".
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Conferințele 11even, în care 11 oameni vorbesc câte 11 minute, sunt ca nunțile românești - nimeni nu îndrăznește să le facă mai scurte. Teorema care spune că ce e frumos durează puțin nu funcționează... Majoritatea vorbitorilor a dat impresia că tema conferinței, „La trecutu-ți mare, care viitor?”, nu a fost înțeleasă prea bine. Cei mai mulți au vorbit despre ei înșiși, lăsându-le spectatorilor sarcina de a extrage esența și de a construi puzzle-ul.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Aţi votat la recentul referendum pentru redefinirea familiei în Constituţie?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam săptămâna trecută, în curând vor intra în vigoare modificările legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor ca urmare a faptului că, recent, Curtea Constituţională a respins ultima obiecţie de neconstituţionalitate ce putea fi formulată de preşedintele României cu privire la această lege, iar, vineri, 12 octombrie, Klaus Iohannis a fost nevoit să promulge noul statut al magistraţilor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În cursul evoluţiei bolii, după faza septicemică urmează faza organică, în care reapare febra, simultan cu instalarea unor sindroame diferite. Dintre acestea, cele ma frecvente sunt meningita leptospirotică (manifestată prin dureri de cap, fotofobie, redoare a muşchilor cefei, simptome care se remit de cele mai multe ori), sindromul hepatorenal (cu icter şi mărire în volum a ficatului, cu posibilitate de evoluţie spre forme severe), manifestări hemoragice limitate (la nivelul gingiilor, conjunctivelor, mucoasei nazale etc.) sau grave (hemoragii digestive majore) şi insuficienţa renală.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Anxietatea este una din marile probleme psihologice ale secolului nostru. Alături de depresie, este subiectul cel mai des întâlnit în cabinetele de psihologie. Anxietatea variază de la om la om și se manifestă oarecum diferit ca intensitate în cazul fiecăruia.
26 Octombrie 2010, 17:12

Firma care execută lucrările la clădirea din Piaţa Unirii a fost amendată, dar continuă reabilitarea

Firma care execută lucrările la clădirea din Piaţa Unirii a fost amendată, dar continuă reabilitarea După accidentul din 21 octombrie, firma Vestind Construct a amenajat lângă clădire o podină de trecere pentru pietoni
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Firma Vestind Construct, cea care execută lucrările de reabilitare a clădirii din Piaţa Unirii 5, al cărei acoperiş s-a prăbuşit pe 21 octombrie rănind o femeie, a fost amendată de către Inspectoratul Teritorial de Stat în Construcţii (ITSC) Bihor cu suma de 1.550 de lei, în baza Legii 10 din 1995, privind calitatea în construcţii.

"A fost întocmit un act de control în care am dispus unele măsuri, precum asigurarea unei podine pe sub care să poată trece cetăţenii, dar şi un proces verbal de sancţiune pentru nerealizarea condiţiilor privind asigurarea calităţii şi siguranţei în lucrări", a declarat marţi pentru BIHOREANUL Gheorghe Husăsan, directorul ITSC Bihor.

Potrivit directorului ITSC Bihor, firma Vestind Construct trebuia să amenajeze o podină acoperită cu lemn în dreptul acoperişului pentru trecerea pietonilor. În timpul verificărilor, inspectorii au descoperit că firma orădeană nu avea nici fişe de execuţie a lucrărilor, care trebuiau să prevadă regulile specifice după care se desfăşoară lucrările.

Au ridicat podina

"Podina a şi fost amenajată şi firma a reînceput lucrările. Pentru a avea fişele de execuţie în regulă, Vestind Construct are termen până la începutul lunii noiembrie", a precizat directorul ITSC Bihor.

Pe 21 octombrie, în timp ce muncitorii firmei Vestind Construct lucrau la acoperişul clădirii care adăposteşte sediul filialei municipale a PSD şi al băncii Piraeus, o parte lungă de 10 metri din cornişa acoperişului a căzut, iar câteva scânduri şi cărămizi s-au prăbuşit peste o femeie în vârstă de 30 de ani care ieşea din sediul băncii. Victima a fost transportată la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean cu un traumatism cranio-cerebral minor şi nu a necesitat internare.

Potrivit inspectorului ITSC Bihor, Adriana Lipoveanu, care a verificat la faţa locului incidentul, cornişa s-a prăbuşit deoarece era într-o stare avansată de degradare, lemnăria fiind îmbibată cu apă.

Clădirea din Piaţa Unirii 5 este veche de peste 100 de ani şi este prima a cărei faţadă este reabilitată cu ajutorul unui împrumut fără dobândă acordat locatarilor de către Primăria Oradea. Lucrările au continuat deşi pe 1 octombrie, prefectul Gavrilă Ghilea a atacat în instanţă hotărârile de Consiliu Local care reglementează obligativitatea plăţii unei taxe speciale de către proprietarii clădirilor cu faţadele neîntreţinute şi condiţiile în care orădenii pot accesa credite fără dobândă de la bugetul local pentru finanţarea lucrărilor de reabilitare a faţadelor imobilelor din centrul istoric al oraşului.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Retroparada toamnei: 'Bătrânele doamne' expuse în centrul Oradiei (FOTO)
  • Joburi multe, pretendenţi mai puţini, la Bursa locurilor de muncă: 'Patronii angajează pe oricine are capul pe umeri!' (FOTO)
  • Fără precedent: 27 de ambasadori vizitează Oradea, la invitaţia Ministerului de Externe, dar gazdele nu ştiu să-i asculte şi să profite de prezenţa lor (FOTO)
  • A cincea ediţie a Festivalului Naţional de Artă Naivă s-a deschis la Muzeul Ţării Crişurilor (FOTO)
  • Arhitectul Cristian Puşcaş spune povestea sinagogilor orădene, cele mai numeroase din ţară, într-un volum lansat la Humanitas (FOTO)
  • „Un milion de stele”: Bisericile catolice din Oradea, unite de Ziua Internaţională pentru Eradicarea Sărăciei (FOTO)
  • Jurnalişti şi scriitori dezbat la Oradea diferenţele şi 'complicităţile' dintre ei (FOTO/VIDEO)
  • Se lucrează la extinderea drumului expres spre Episcopia Bihor. Se va construi şi un viaduct înalt de 10 metri (FOTO/VIDEO)
  • Cum arată Podul Centenarului. Va fi inaugurat înainte de termen, pe 1 Decembrie (FOTO/VIDEO)
  • Copţi, dar buni! Oradea a dat trei campioni la Openul Austriei de Judo Masters! (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON