URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 August 2019, 10:56

CSC Sânmartin şi Luceafărul Oradea se întâlnesc de la ora 18, în prima etapă a Ligii a III-a

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În acest sfârşit de săptămână se dă startul în o nouă ediţie a campionatului Ligii a III-a la fotbal. Spre deosebire de anul trecut, când nu a avut nicio reprezentantă, de această dată judeţul Bihor are două echipe în competiţie. Este vorba despre nou-promovata CSC Sânmartin şi Luceafărul Oradea, care s-a retras din Liga a II-a, pentru a face loc celor de la Energeticianul să rămână în eşalonul secund.

Ambele formaţii bihorene au fost repartizate în Seria a V-a a eşalonului III, cea rezervată judeţelor din nord-vestul ţării.

În prima rundă însă, CSC Sânmartin şi Luceafărul Oradea se vor întâlni în meci direct. Partida este programată la Sântion, locul unde îşi dispută meciurile de pe teren propriu CSC Sânmartin.

Jocul are loc vineri de la ora 18, urmând a fi arbitrat de arădeanul Mircea Ardelean. Ca arbitri asistenţi au fost delegaţi George Suciu şi Robert Meres, ambii din Câmpia Turzii.

Jocul va consemna, astfel, debutul în eşalonul al III-lea pentru echipa din Sânmartin, pregătită de antrenorul Călin Cheregi, care s-a declarat încrezător în prestaţia elevilor săi în acest joc.

De partea cealaltă, la Luceafărul antrenor este acum Dragoş Militaru. Din vechea echipă de ligă secundă au mai rămas însă puţini jucători, cei mai cunoscuţi fiind Mitrică şi Prejmerean.


Programul etapei I din Seria a V-a a Ligii a III-a la fotbal:

Vineri, 23 august, ora 18:

ACS Viitorul Şelimbăr - AFC Unirea 1924

CSM Avântul Reghin - AFC Odorheiu Secuiesc

CSC Sânmartin - CS Luceafărul Oradea

FC CFR 1907 Cluj SA 2 - ACS Industria Galda

ACS Sticla Arieşul Turda - CS Minaur Baia Mare

Sâmbătă, 24 august, ora 18:

SCM Zalău - FC Unirea Dej

ACS Unu Fotbal Club Gloria - CS Sănătatea Servicii Publice Cluj-Napoca

ACS Fotbal Comuna Recea - AFC Metalurgistul Cugir 1939

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON