Trupul Regelui Mihai va fi adus în ţară pe 13 decembrie, pe aeroportul Otopeni, urmând să fie înmormântat sâmbătă, 16 decembrie, la Curtea de Argeș.
Trupul neînsuflețit al regelui va fi adus în țară cu o aeronavă a Ministerului Apărării, a confirmat la Digi24 ministrul Mihai Fifor. El a explicat că există un protocol între MApN și Casa Regală a României, iar ministerul se va implica în organizarea funeraliilor, după ce va avea o discuție cu reprezentanții familiei regale.
Regele Mihai va fi dus la Castelul Peleș și va fi depus în Holul de Onoare. Ulterior, va fi transportat la Palatul Regal din Calea Victoriei, unde va rămâne pentru două zile în Sala Tronului. Înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeș, în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală.
Programul oficial al funeraliilor va fi anunţat, în detaliu, în cursul zilei de miercuri.
Regele Mihai I, fostul suveran al României, a murit marţi la vârsta de 96 de ani la reşedinţa din Elveţia, a anunţat Casa Regală. La căpătâiul Regelui a stat, până în ultima clipă, Alteţa Sa Regală Principesa Maria.
După aflarea veştii, Guvernul României a decretat trei zile de doliu naţional. Doliul naţional se decretează atunci când are loc un eveniment tragic de importanţă naţională. Mai exact, acesta se instituie la trecerea în nefiinţă a unei personalităţi marcante.
Mediafax notează că la ceremonia de înmormântare a suveranului sunt aşteptaţi membri ale celor mai importante Case Regale ale Europei, iar în fruntea listei este Charles, Prinţ de Wales şi moşntenitor al Coroanei Britanice. Deşi Prinţul Charles vine des în România, în vacanţă, având mai multe proprietăţi în Transilvania, anul trecut la ceremonia de înmormântare a Reginei Ana Marea Britanie a fost reprezentată numai de ambasador, cu toate că Regele Mihai este văr de gradul al treilea cu Regina Elisabeta a II-a. De asemenea, la Bucureşti sunt aşteptaţi membri ai Casei Regale a Spaniei, în condiţiile în care Regina Sofia, soţia fostului monarh Juan Carlos, care a abdicat în 2014 în favoarea fiului său Filipe, îl numea pe Regele Mihai "vărul său preferat". Cu toate acestea, şi Spania a fost reprezentată anul trecut de asemenea tot doar de un ambasador.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.