URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 Iulie 2018, 10:50

Trump ameninţă Iranul: "Veţi suferi consecinţe pe care puţini le-au suferit vreodată"

Trump ameninţă Iranul: 'Veţi suferi consecinţe pe care puţini le-au suferit vreodată' sursa foto: stirileprotv.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Preşedintele american Donald Trump a lansat un mesaj foarte dur pentru Iran, pe Twitter. Trump a scris, cu majuscule, că preşedintele Iranului nu mai trebuie să ameninţe SUA, "sau veţi suferi consecinţe pe care puţini le-au suferit vreodată", potrivit stirileprotv.ro.

Mesajul, postat duminică seară, este o reacţie la un avertisment lansat de preşedintele iranian Hassan Rouhani, care a afirmat că "americanii trebuie să înţeleagă că războiul cu Iranul este mama tuturor războaielor şi că pacea cu Iranul este mama tuturor păcii".

"Niciodată, dar niciodată, să nu mai ameninţaţi Statele Unite sau veţi suferi consecinţe pe care puţini le-au suferit vreodată. Nu mai suntem o ţară care va suporta cuvintele voastre demente de violenţă şi moarte. Fii atent", a fost reacţia lui Donald Trump.

Schimb de replici

Hassan Rouhani a avertizat duminică SUA, dând asigurări că un conflict cu Teheranul ar însemna "mama tuturor războaielor", relatează AFP.

"Voi declaraţi război şi apoi vorbiţi despre voinţa de a susţine poporul iranian", a declarat Rouhani, adresându-se lui Donald Trump în cursul unei reuniuni a diplomaţilor iranieni la Teheran.

"Nu puteţi să provocaţi oamenii împotriva securităţii şi intereselor lor", a mai declarat el, în timpul acestui discurs televizat.

Rouhani a avertizat din nou că Iranul ar putea închide strâmtoarea strategică Ormuz, care controlează Golful şi pe unde ar trece pe cale maritimă aproximativ 30% din petrolul mondial.

"Noi suntem garantul securităţii acestei strâmtori dintotdeauna, deoarece mereu am spus să nu vă jucaţi cu coada leului, altfel veţi regreta", a avertizat el.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON