Un bărbat a fost arestat la Tribunalul Bihor, după ce polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Oradea l-au prins în flagrant cu cannabis pe care voia să îl vândă.
Conform unor comunicate transmise joi de birourile de presă ale celor două structuri, bărbatul a fost prins în flagrant la începutul săptămânii, „în timp ce deținea în vederea comercializării, 200 de grame de cannabis”, fiind „bănuit de trafic intern de droguri de risc”.
„Din cercetări a reieșit că, în perioada iunie-august, bărbatul ar fi comercializat, în mod repetat, droguri de risc, către consumatori din județul Cluj, pentru sume cuprinse între 1.500 de lei și 3.700 de lei”, se explică în informare.
După audieri, anchetatorii l-au reținut pe individ pentru 24 de ore, iar marți judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Bihor a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile, față de bărbat.
Potrivit portalului instanțelor de judecată, acesta se numește Vlad Adrian Mera.
Sursele BIHOREANULUI spun că el este din județul Cluj și are 20 de ani.
Flagrantul s-a desfășurat în Cluj-Napoca, în noaptea de luni spre marți, cazul fiind instrumentat, însă, de structurile din Oradea.
„Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliția Română. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj”, încheie comunicatul transmis de anchetatori.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.