Fostă consilieră județeană PSD și șefă a femeilor social-democrate din Bihor, Stela Babău pare că nu-și mai găsește locul după ce a plecat din partidul în care a promovat-o fostul șef al organizației județene, Ioan Mang.
După ce în luna decembrie a anului trecut a plecat din această formațiune și, implicit, din Consiliul Local Beiuș, în care a fost aleasă în 2020, Babău a devenit șefa pe județ a partidului Alianța pentru Patrie, înființat de fostul șef al PSD, Liviu Dragnea, dar se pare că asta n-a făcut-o prea fericită, de vreme ce recent a participat la o întâlnire organizată de AUR cu suporterii din Arad, unde europarlamentarul Cristian Terheș, și el ales pe listele PSD, și-a anunțat o nouă candidatură la Parlamentul European, dar pe lista partidului lui George Simion.
Babău s-a dus la întâlnirea care (în ciuda faptului că unitățile de învățământ trebuie să fie apolitice) s-a desfășurat la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, fiind însoțită de o fostă colegă din Consiliul Local Beiuș, Alexandra Militaru, și aceasta demisionară, la începutul lunii octombrie, atât din PSD, cât și din forul legislativ local.
Evident, ambele s-au și pozat cu Terheș, sub însemnele AUR. Dacă se vor și înscrie în partidul extremist, cele două n-au zis, dar e de așteptat s-o facă. Firește, în numele patriotismului...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.