URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
04 Martie 2016, 11:46

Baschetbaliștii de la CSM CSU Oradea joacă vineri seară la Târgu Mureș

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După victoria clară de pe teren propriu, repurtată duminică în faţa celor de la SCM U Craiova, baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea s-au deplasat în acest sfârşit de săptămână la Tg. Mureş, pentru jocul cu formaţia locală, BC Mureş, din cadrul etapei a III-a a Grupei locurilor 1-6 din Liga Naţională.

Partida, programată vineri, de la ora 18, în Sala Sporturilor din localitate, se anunţă foarte dificilă, de altfel, echipa mureşeană fiind una dintre pretendentele la titlu în acest an.

Jocul va opune formaţiile situate pe primul loc, CSM CSU Oradea, cu 43 de puncte, şi pe poziţia a IV-a, BC Mureş Tg. Mureş, cu 39 de puncte.

Dacă orădenii au acumulat până în prezent 19 victorii şi au suferit doar 5 înfrângeri, în actuala ediţie de campionat, BC Mureş a totalizat 15 victorii şi a suferit 9 înfrângeri.

Prin prisma clasamentului, jucătorii formaţiei orădene, antrenaţi de Cristian Achim, se anunţă favoriţii disputei, însă date fiind condiţiile, faptul că mureşenii vor evolua pe teren propriu şi au o echipă de temut pentru toate formaţiile din Liga Naţională, jocul este deschis oricărui rezultat şi poate consemna în egală măsură victorie pentru ambele combatante.

Pentru orădeni, o victorie la Tg. Mureş le-ar consolida prima poziţie în clasament, dar şi titlul de invincibili, dat fiind faptul că în 2016, CSM CSU Oradea a obţinut numai victorii.

Meciul BC Mureş Tg. Mureş – CSM CSU Oradea va fi arbitrat de Marius Ciulin, Sorin Drugău şi Dragoş Nicolae. Comisar din partea Federaţiei Române de Baschet a fost desemnat Zoltan Raduly. Jocul, care va fi transmis în direct de Digi Sport ar putea consemna şi debutul în echipa orădeană a nord-americanului Zeno Martin.

În cealaltă partidă de vineri din Grupa locurilor 1-6, Steaua CSM Eximbank Bucureşti va primi replica formaţiei SCM U Craiova.


Etapa a III-a a Grupei locurilor 1-6 din Liga Naţională de baschet masculin:

Vineri:

Ora 18:00 BC Mureş Tg. Mureş  - CSM CSU Oradea (Digi Sport)

Ora 19:45 Steaua CSM Eximbank – SCM U Craiova (Digi Sport)

Duminică:

Ora 19:45 CSU Atlassib Sibiu - U-Banca Transilvania Cluj (Digi Sport)


Clasament Grupa locurilor 1-6:

1.

CSM CSU Oradea

19/5

43

2.

Steaua CSM Eximbank

17/7

41

3.

U-Banca Transilvania Cluj

16/8

40

4.

BC Mureş Tg. Mureş   

15/9

39

5.

SCM U Craiova

14/10

38

6.

CSU Atlassib Sibiu

13/11

37

 


Etapa a III-a a Grupei locurilor 7-12 din Liga Naţională de baschet masculin:

Vineri:

Ora 18:00 BC SCM Timişoara - CS Dinamo Bucureşti

Sâmbătă:

Ora 18:00 CS Gaz Metan Mediaş - CS Energia Tg. Jiu

Ora 19:00 CS Phoenix Galaţi – BCM U Piteşti


Clasament Grupa locurilor 7-12:

1.

CS Dinamo Bucureşti

12/12

36

2.

CS Energia Tg. Jiu

10/14

34

3.

CS Phoenix Galaţi

10/14

34

4.

BC SCM Timişoara

6/18

30

5.

BCM U Piteşti

9/15

30

6.

CS Gaz Metan Mediaş  

3/21

27

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON