Cum arată evenimentele săptămânii trecute prin ochii lui Bihorel:
Luni
Vio către Ghiusi: „A ajuns și Valea lui Mihai să aibă laureat al Premiului Nobel pentru Poezie”. „Poți știi că nu-i de colea! E meritul nostru, că dacă noi nu ne comportam mizerabil cu neamurile poetei, crezi că plecau în America? Iar dacă rămâneau aici, sigur nu mai exista nicio laureată”.
Marți
Primarele și-a început în forță noul mandat. L-am văzut echipat ca un cosmonaut. „Să nu-mi spuneți că faceți și voluntariat la SMURD?”. „Nici chiar așa. Dar cum sunt și ofițer de stare civilă, trebuie să mă protejez, că azi nu știi care mireasă are Covid-19”.
Citeşte continuarea pe Blogul lui Bihorel!
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.